… am zis să-ncerc, odată-n viaţă, şi mustul făcut de-altcineva. N-am ajuns prin pieţe – pe la „zilele recoltei” cu mici, dulciuri proaspete făcute acu’ o săptămînă şi „must” dintr-ăla zdrobit din struguri luaţi „de la Pucheni”. N-am ajuns nici pe la restaurante, să mi se dea carafa de juma’ de litru cu 10-15 lei.
Într-un moment de slăbiciune dublată de-o curiozitate nesănătoasă, am vrut să văd ce se vinde pe post de must în magazinele unei crame francizată intensiv: „Mufatlar” (c-aşa-i zice, împleticit, beţivul).
Cînd intri, vezi că se vinde scump. Litrul de lichid denumit „must” este 9 lei (eu îl cumpăr, de la prietenii mei, cu 4 lei şi 50 de bani). Dup-aia te minunezi că mustul se vinde din pungi dintr-alea băgate-n cutii, cu robinet.
Şi… dup-aia îl guşti.
Poate fi orice; nu must. Detergent de veceu, după culoare. Lichid de parbriz, după miros. Sirop de tuse, după gust. Pe scurt – scursoare; chimică.
Scursoare vîndută pe post de must.
