Îmi place să primesc flori în prima zi de școală și sunt recunoscătoare fiecărui părinte și fiecărui copil care și-au consumat o bucățică din timpul și prinosul lor pentru a cumpăra o floare.
Îmi place să primesc flori în prima zi de școală pentru că văd dincolo de posibilul formalism al gestului (așa se face, nu putem merge cu mâna goală) și dincolo de posibilele sentimente mai puțin ortodoxe (mi-e rușine de doamna, ce vor spune colegii, mă va ține minte dacă nu aduc o floare). Văd frumusețea unor gesturi umane, într-una dintre cele mai importante zile ale nației noastre, ziua în care începe școala, zi cu o simbolistică poate mai importantă decât a unor sărbători naționale rezumate la simboluri instituționale.
Gesturi umane care impun asumarea unui contract nespus și nescris. Între cei care își oferă cu generozitate copiii spre a fi îngrijiți de cei care se presupune că se pricep la asta. Iar florile sunt obolul plătit contractului. Părinții spun (în gând): vă ofer copilul meu și buchetul de flori, iar dascălii spun (tot în gând) iau copilul dumneavoastră și buchetul de flori și sper să-i ofer ce pot mai mult. Contractul acesta parafat cu flori unește comunitatea și-i dă un sens (iar asemenea momente sunt rare la noi).
Chiar dacă pe parcursul derulării lui contractul va avea destule de suferit, iar părțile implicate vor intra în dansul aruncării reciproce a responsabilității (școala va spune că părinții se implică prea puțin, iar părinții vor spune că sistemul de învățământ are probleme), el nu va fi rupt definitiv nici de-o parte, nici de alta. Pentru că ambele tabere, părinți și dascăli sunt conștienți că dacă avem ceva de preț de îngrijit, aceia sunt copiii noștri, cu flori în mână. Mulțumesc pentru flori!
© Copyright - Bucurestii Vechi si Noi