Proiectul Monumentului sătesc Sfântul Dumitru, comuna Ciocănești, județul Dâmbovița

Povestea noastră începe în cadrul Școlii de vară din Comuna Ciocănești, județul Dâmbovița, în cadrul căreia am condus un atelier educativ, cu Alexandra Avram, o puștoaică de 11 ani din grupul nostru care a făcut această propunere pentru un concurs pe teme istorice. Inițial era convinsă că în lanul de grâu de lânga casa bunicii se afla mormântul Sfântului Dumitru și era posesoarea unei legende locale cu iz fantastic, în care acest sfânt martir ar fi fost ucis pe teritoriul României, trupul său fiind sfârtecat și împrăștiat pe câmp. El au ajuns în diverse zone, iar în cazul concret al comunei Ciocănești o mână a sfântului ar fi căzut în acel loc.

Cum noi eram în căutare de cruci vechi, troițe, monumente abandonate, am luat în considerare propunerea ei și am mers pe teren să vedem minunea. Am fost conduși acolo cu mașina (locul fiind destul de depărtat față de căminul cultural unde ne desfășuram activitățile) și am fost însoțiți de dl. Șerban Moldoveanu, organizatorul Școlii de vară, interesat de ineditul subiectului și de administratorul căminului cultural, dl. Marian Mihalache.

Am pătruns cu destul de mare dificultate într-un ogor, pe de-o parte cultivat cu grâu, pe de alta, plin de bălării lăsate să crească, fără o potecă bătută și am găsit, la umbra a trei salcâmi foarte bătrâni un loc interesant. Într-un perimetru delimitat de un gard de fier forjat, plin de bălării,, se găseau două cruci rupte, una de piatră, alta de marmură. Pe crucea din față se vedea scris: ÎN AMINTIREA MOAȘTELOR SFÂNTULUI DUMITRU – 1947. Crucea de marmură nu avea nici o inscripție.
Imediat copiii au făcut propunerea să curețe și să repare locul, pentru a fi pus în circuitul turistic și cultural al comunei. Propunerea a avut susținerea conducerii Școlii de vară care s-a arătat dispusă să pună la dispoziția copiilor ceea ce era nevoie: ciment, nisip, vopsea, var, pensule, unelte etc. S-a stabilit ca ziua următoare să fie dedicată acestei activități. Urma ca grupul Maniere fără bariere să curețe locul de bălării, să repare cele două cruci, să vopsească gardul, să văruiască cei trei pomi, să facă o potecă de acces către monument și să semneze o plăcuță cu aceste realizări. Și a doua zi 7 copii, instructorul lor și administratorul Marian au realizat tot ce și-au propus. Ca recompensă, locul ne-a dezvăluit secretele sale.

  După curățarea pavimentului de buruieni și pământ s-a lăsat dezvelită o plăcuță de piatră, ruptă în mari multe bucăți, pe care se mai vedeau câteva cuvinte:
BUȚIA Dlor RU
INESCU Revizor Școlar TRIMITĂ
MITRU Primar E HOLDELOR

Prima încercare a copiilor de completare a textului lipsă a sunat așa: PRIN CONTRIBUȚIA Dlor EMINESCU, revizor școlar și DUMITRU Primar, ceea ce a dat prilejul unei discuții despre marele nostru poet național și despre posibilitatea ca el să fi poposit vreodată în comuna dâmbovițeană. Le-am povestit copiilor că deși Eminescu a fost revizor școlar (după ce le-am explicat și sintagma), totuși locul și momentul nu se potriveau cu cel de pe cruce (Eminescu a fost revizor școlar într-un județ din Moldova, iar perioada în care a trăit a fost 1850-1889). Textul urma să fie completat de noi ceva mai târziu, când am descoperit numele primarului (NĂSTASE DUMITRU) și povestea moaștelor Sfântului Dumitru.
De altfel, această poveste am putut-o reconstitui apelând la memoria oamenilor în vârstă, după ce doamna bibliotecară ne-a spus că oficial nu există nici o referire la monumentul Sfântului Dumitru în nici o lucrare despre trecutul comunei.
Căutând oameni în vârstă și fiind primiți în curtea lor pentru a sta de vorbă, am avut ocazia de a vizita o casă veche, formată dintr-o singură încăpere și o mică verandă, fără curent electric, ridicată din materiale tradiționale – pământ bătătorit și acoperită cu trestie, așa cum mai vezi doar la muzeele de etnografie și folclor din țară.
Oamenii bătrâni ai locului, care pe vremea povestii noastre erau copii ne-au povestit cum au poposit moaștele Sfântului Dumitru la Ciocănești. S-a întâmplat în 1947, după 2 ani de secetă care au adus după ei foametea. România se afla într-o situație istorică vulnerabilă pentru că încheiase un război în tabara învinșilor, deși ultimele 9 luni, începând cu 23 August 1944, întorsese armele împotriva lui Hitler. La masa tratativelor de la congresul de pace de la Paris gestul nu a contat, așa că Stalin și-a impus punctul de vedere: țara noastră urma să plătească datorii uriașe de război și să intre sub protecția Imperiului sovietic, de fapt sub tutela comuniștilor. Totul s-a complicat și mai mult datorită secetei, iar omul de rând, în special țăranul, care depindea strict de roadele câmpului s-a trezit muritor de foame la propriu. Documentele timpului descriu în culori dramatice cum oamenii ajunseseră să mănânce coaja copacilor, insecte și chiar pământ. Au apărut violențe, furturi, sinucideri și chiar canibalism.
În disperare de cauză s-a apelat la biserică. Moaștele celor mai mari sfinți au plecat prin țară, însoțite de un sobor de preoți, de rugăciuni pentru ploaie și de cohorte de oameni ai locului. Sfântul Dimitrie cel Nou Basarabov, ocrotitorul Bucureștiului și al Țării Românești, ale cărui moaște sunt păstrate la Patriarhie a fost scos în județele din sudul țării, în timp ce moaștele Sfintei Paraschiva au fost plimbate prin județele din Moldova. La Ciocănești soborul de preoți s-a oprit în locul în care este astăzi monumentul, la umbra celor trei salcâmi, în plin câmp. După două zile de la procesiune a venit ploaia, o ploaie cu fulgere și tunete care a durat câteva zile. Oamenii locului au fost convinși că au fost ajutați de sfânt așa că în semn de recunoștință i-au ridicat crucea de piatră și plăcuța spartă din paviment.

Mai rămânea să răspundem și la întrebarea: de ce erau în acel perimetru două cruci, una dintre ele de marmură și fără nici o inscripție? Aici am fost ajutați din nou de noroc pentru că aproape eram gata de plecare când copiii au spălat pământul din fața monumentului, iar acolo au găsit prinși în ciment banuți în valoare de 100 de lei, având inscripționat anul 1992. Ne-am gândit că un sătean evlavios, la începutul anilor 90 a delimitat perimetrul cu gard din fier forjat, a cimentat zona și a pus cea de-a doua cruce, iar din modestie și-a păstrat anonimatul. Bănuții puși la baza construcției amintesc de legenda Meșterului Manole și de sacrificiul uman sau material care stau la baza oricărei construcții care vrea să dăinuiască în timp.

Textul plăcuței sparte pe care noi l-am completat după ce am făcut toată documentarea ar suna:
PRIN CONTRIBUȚIA dlor SFÂNTUL DUMITRU
INESCU Revizor școlar SĂ TRIMITĂ
NĂSTASE DUMITRU Primar PLOAIE HOLDELOR
Noi ne-am hotărât să nu fim modești cu munca noastră atunci când am terminat ce ne-am propus, iar monumentul arăta foarte bine. În primul rând pentru a promova Școala de vară, primită cu destul de multă răceală și suspiciune de către unii dintre săteni, am hotărât să realizăm o plăcuță din lemn pe care am scris: MOAȘTELE SFÂNTULUI DUMITRU. REAMENAJARE COPIII DE LA ȘCOALA DE VARĂ CIOCĂNEȘTI DÂMBOVIȚA, IULIE 2014.

În al doilea rând ne-am gândit că acțiunea noastră ar putea fi un exemplu și pentru alți colegi de vârsta noastră care să realizeze cât contează câteva ore de muncă și cum pot ele să schimbe aspectul împrejurimilor. Apoi am sperat că, dacă cel ce citește plăcuța vede că munca este a unor copii, poate se gândește de două ori înainte de a distruge sau a deteriora zona.
Am plecat la finalul zilei obosiți, dar mulțumiți de tot ceea ce reușisem: am avut și distracție și mister și acțiune (fiecare membru al grupului a participat la toate etapele, deci a cărat unelte, a smuls iarbă, a vopsit, a văruit, a smirgheluit, a curățat de pământ etc) și, în plus, a gândit, a creat scenarii, și-a imaginat trecutul cu ochii minții.
Pentru concursul Micul Patrimoniu am realizat ulterior un film de 8 minute, intitulat de noi Povestea Sfinților, cu toată povestea (a locului și a noastră) pe care îl puteți urmări la acest link https://www.youtube.com/watch?v=RVaZYXQil9w&list=UUQ7hCyEKDKHbsN8edz7x2w
A rămas doar să aprindem o lumânare și să spunem o rugăciune, dar ne-am propus s-o facem într-o altă zi, îmbrăcați de sărbătoare și curățați de praf.
Inaugurarea, cum am numit-o noi, s-a realizat o săptămână mai târziu față de activitatea de reamenajare și s-a dovedit și ea spectaculoasă din mai multe perspective.

În primul rând ca număr de participanți. Noi n-am gândit inițial la o ceremonie restrânsă, la care să invităm oamenii din imediata vecinătate a monumentului, în special oamenii mai în vârstă, care aveau încă memoria locului. Dar atunci când am făcut propunerea liderului Școlii de vară, Șerban Moldoveanu, acesta a hotărât că e bine să participe, pentru câteva minute, cât mai mulți dintre colegii noștri de la celelalte ateliere, pentru a li se arăta că se poate și pentru a ne felicita. În final, la ceremonie au venit aproape o sută de copii, însoțiți de trainerii lor. Au fost serviți de noi cu biscuiți, covrigi și suc, adică ceea ce am numit noi pomană, de fapt un gest de generozitate adresat apropiaților noștri.

Un alt element inedit a venit din felul în care copiii, după discuții, au stabilit structura și conținutul acestei inaugurări. S-a hotărât ca totul să dureze doar câteva minute pentru a nu ține oamenii în plin câmp, în soare. Dar în cele câteva minute trebuia să dăm solemnitate momentului, să arătăm ce și de ce am făcut, să rugăm oamenii să păstreze locul așa cum este acum și să spunem o rugăciune, așa cum se cuvine unui monument religios.
Misiunea delicată de a scrie un discurs pentru inaugurare i-a revenit Georgianei, abia trecută în clasa a VI a care, după câteva ore de muncă ne-a prezentat acest text pe care l-a citit apoi în fața celor adunați.
,,Bună ziua! Noi suntem copiii de la Școala de vară, de la atelierul Maniere fără bariere. Alături de trainera noastră Viorica, domnul Șerban, de administratorul nostru Marin și de dorința noastră, am creat această inaugurare.
Dar vă întrebați: De ce le pasă unor copii de acest loc uitat de lume? Vă spunem noi. Totul a început cu o idee a colegei mele Alexandra care ne-a povestit despre acest loc. Prima dată a fost doar o inițiativă, care a devenit apoi o acțiune. Înarmați cu mânuși, unelte și ambiție am venit aici. Era un adevărat dezastru, dar nu ne-am speriat. Ajutându-ne unul pe celălalt am transformat mormântul în ceea ce este astăzi. Am facut-o din dragoste pentru comună.
Acest loc are o poveste. După ce în urmă cu câțiva ani nu a plouat, moaștele au fost aduse aici și nu ar mai fi dorit să plece. Peste 2 zile a venit ploaia.
Acest loc a fost construit în 1947. Din păcate nu este trecut ca monument istoric. Dar poate se va ajunge la asta. Împrăștiați vestea! Spuneți-le prietenilor!
În încheiere, vă mulțumim că ați răpit din timpul dumneavoastră prețios pentru a veni aici. Și nu uitați: și cele mai mici locuri au valoarea și povestea lor!,,
Discursul Georgianei îl puteți urmări aici
https://www.facebook.com/photo.php?v=767742323249201&l=3038320795097155552
Momentul discursului a fost completat de Claudiu, clasa a IV a care a găsit pe internet o rugăciune specifică Sfântului Dumitru, pe care ne-a citit-o. Emoționant a fost și momentul rugăciunii colective: membrii grupului nostru s-au hotărât să scrie câteva dintre lucrurile pentru care sunt recunoscători. Pentru că este inedită și emoționantă o redau mai jos:
,,Dragă Sfântule Dumitru, aducător de ploaie. Noi toți membri grupului, îți mulțumim pentru viață, familie, sănătate și reușita celor apropiați. Eu, Magda sunt recunoascătoare pentru cei 7 frați ai mei. Eu, Alexandra sunt recunoscătoare pentru o copilărie lipsită de griji și pentru concursurile câștigate. Eu, Cristian sunt recunoscător pentru pisica mea Miți. Eu, George sunt recunoscător pentru cățelul meu Adolf. Eu, Sebi sunt recunoscător pentru motanul meu Fanta și pentru talentul la desen. Eu, Claudiu sunt recunoscător pentru cei trei frați ai mei. Eu, Georgiana sunt recunoscătoare că am o casă frumoasă, îngrijită, o curte spațioasă și pentru concursurile câștigate. Eu, Bogdan, sunt recunoscător pentru iepurașii mei. Eu, Viorica sunt recunoscătoare pentru băiatul meu Alexandru, cățelul meu Bubu, prietenii și frații mei și pentru toate darurile primite de mine. Îți mulțumim!,,
Apoi am lăsat musafirii să se exprime și să-și arate și ei recunoștința față de ceva sau cineva. De exemplu, Șerban Moldoveanu i-a mulțumit lui Dumnezeu pentru oamenii deosebiți care îl înconjoară, una dintre trainere a mulțumit pentru că a fost bine primită în comunitatea din Ciocănești, o altă tânără traineră a mulțumit pentru copiii speciali cu care a petrecut cele aproape 2 săptămâni etc.

A urmat împărțirea pomenii celor prezenți și gata momentul. Totul a durat puțin, dar a fost emoționant.