FABULOS! Palatul Parlamentului este PROTEJAT de „ATACURILE BIOLOGICE” cu DETERGENT

Reprezentanţii Camerei Deputaţilor au constatat, după cum se arată într-un document oficial, „atacuri biologice” în anumite zone ale Palatului Parlamentului, însă au găsit o soluţie pentru a remedia problema. Camera Deputaţilor vrea să dea aproximativ 540.000 de lei pe lucrări de reparaţii la scara monumentală exterioară şi la corpul C1.

Printre altele, faţada de piatră naturală a Palatului Parlamentului va fi curăţată pentru a fi îndepărtate petele şi depunerile metalice, şi, potrivit unui document oficial, reprezentanţii instituţiei publice au cerut să se insiste cu o soluţie de detergent mai concentrată „în zonele în care depunerile de smog sunt mai mari şi în zonele în care se constată atacuri biologice”. Ulterior, se vor aplica substanţe pentru consolidare şi pentru uniformizare cromatică, dar şi unele pentru „protecţia împotriva apei atmosferice, a murdăriei, apariţiei eflorescenţelor saline, precum şi a microorganismelor: alge sau muşchi” şi se vor executa reparaţii locale.

„Luptă” împotriva bacteriilor care atacă marmura Curioşi să aflăm despre ce „atacuri biologice” este vorba, am cerut lămuriri de la reprezentanţii Camerei Deputaţilor. „Conform proiectului Ancăi Petrescu, arhitecta Casei Poporului, ea a ţinut la termenul acesta de atac biologic. De fapt, se numeşte biocid şi se referă exact la îndepărtarea muşchilor şi a altor bacterii care ar putea ataca marmura, astfel evitându-se procesul de înnegrire care apare de-a lungul timpului. Astfel se dă cu o substanţă specială pentru protecţie”, ne-au explicat aceştia. Înlocuite cu piatră artificială Elementele din piatră naturală vor fi restaurate. În cazul în care acestea sunt prea deteriorate, vor fi înlocuite cu elemente identice din piatră artificială. „Dorim ca intervenţiile prezentului să nu compromită în nici un fel lucrările de restaurare care vor avea loc odată cu trecerea timpului, astfel încât să putem păstra nealterată arhitectura acestei clădiri cu calităţi monumentale deosebite numite Palatul Parlamentului Român”, se mai precizează în documentul oficial al Camerei Deputaţilor. „După curăţare, pe suprafaţa de piatră se va aplica un tratament biocid pentru distrugerea microorganismelor vegetale.” 
sursa-http://www.ziarulring.ro/stiri/eveniment/241814/2014/FABULOS-Palatul-Parlamentului-este-PROTEJAT-de-ATACURILE-BIOLOGICE-cu-DETERGENT