de Denisa Niță
Vine și se prinde de bara din fața mea. Început de chelie, trening terfelit, unghii murdare, adidași jegoși. Ba se uită la mine, ba pe geam, ba la șofer. Pune mâna-n șold, dă din picior, vorbește singur în barbă.
Hai, Denisa, că mai sunt doar câteva stații, ce s-ar putea întâmpla. Îi sună telefonu’, vorbește un pic, zice că acum coboară. Bagă telefonu’ în buzunar și tușește. În fața mea. De fapt, pe fața mea. Scuipatu’ lui îmi intră-n ochi.
Fața mi se schimonosește, mă șterg de flegmă și mă uit la el. Ridică din umeri și face ochii mari. Un fel de, ce să-i faci, mai tușește omu’.
