Primăria Sectorului 3 a început deratizarea în parcul IOR

După patru zile, primaria Sectorului 3 a dat ordinul de stârpire a şobolanilor din parcul IOR, chiar dacă iniţial nu au luat această măsură, motivând că parcul se află în proprietate privată. Deratizarea şi curăţenia generală s-a facut astăzi. Nu e însă clar cine plăteşte aceste acţiuni.

La orele prânzului, mai multe echipe ale unei firme de salubritate şi-au făcut apariţia în parcul IOR, acolo unde şobolanii au pus stăpânire pe zonă.

„Nu facem pe bani primăriei. AM fost chemaţi la o acţiune să-i…Nu, primăria ne plăteşte doar dacă facem curat pe stradă”, a declarat un reprezentant Rosal, potrivit Digi24.

Muncitorii sunt şi ei impresionaţi de sobolanii care mişună prin iarba proaspăt tăiată. Anterior, Primăria Sectorului 3 susţinuse că nu poate interveni pe terenul pe care s-a stabilit colonia de şobolani, pentru că s-ar afla în proprietate privată.

sursa-http://www.b365.ro/primaria-sectorului-3-a-inceput-deratizarea-in-parcul-ior_212484.html

Primaria Sectorului 3 a inceput deratizarea in parcul IOR