Roxana Andrei și Eugen Neiculescu – doi tineri producători de film, Roxana fiind și regizor, iar Eugen, director de imagine, au realizat un scurt documentar independent în care prezintă viziunea despre oraș a străinilor care locuiesc în București. Cei intervievați au caracterizat orașul folosind cuvinte ca „haos divin”, „haotic, dar și bogat”, „un oraș care are contraste pe care înveți să le apreciezi”, „un oraș cu o personalitate puternică”. Concluzia tuturor a fost că iubesc Bucureștiul, cu toate defectele lui.
Șase străini care locuiesc în București au fost intervievați de Roxana Andrei și Eugen Neiculescu.
Norvegianul Andreas Bjerke a venit în București în 2006 și este manager la Travel Company.
„Am venit aici cu intenția de a studia. Am găsit un atlas, l-am deschis și ne-am uitat inițial la Paris, dar ne-am dat seama că e prea scump pentru noi. Ne-am uitat pe partea cealaltă a atlasului. Am văzut un ocean. Apoi o mare. Ce țară este asta? România. Habar nu aveam ce este România, așa că am decis să mergem acolo!”, povestește norvegianul.
„Bucureștiul este, pentru mine, un haos divin. Orașul are nevoie de o înfrumusețare estetică. Însă totul face parte din haosul divin: ambuteiajul fără sens, zonele orașului unde ai un Ferrari parcat pe un trotuar și o haită de maidanezi pe celălalt”, continuă Andreas Bjerke.
Rafaela Nebreda și Ricardo Alcaine, orginari din Spania, au venit în București acum 12 ani și au aici o afacere. „Ne place aspectul acesta latin al orașului. Țipăm, vorbim tare, este mereu multă lume…”, aceasta este părerea celor doi spanioli despre oraș.
Englezul Christian Maryan-green povestește că a venit în București fără să aibă așteptări, „am venit cu mintea deschisă la orice”. „Am fost uimit de frumusețea unor clădiri vechi. Găsești zone mici care au clădiri cu o arhitectură aparte, care contrastează cu clădirile comuniste, care au un aer spartan și rece”, descrie englezul Bucureștiul.
Amanda McMasters, orginară din Florida, a venit în București pentru a lucra. „Am venit cu soțul meu aici, am găsit lucruri interesante de făcut, așa că am rămas”, povestește femeia. „Descopăr orașul mai mult, învăț mai multe despre el, are un farmec aparte. Are aceste contraste pe care înveți să le apreciezi. Atunci când găsești lucruri frumoase în oraș, simți că ai făcut o descoperire, că îți aparțin. Asta este ceea ce Bucureștiul are, spre deosebire de alte orașe, are mai multă personalitate”, punctează Amanda.
Paolo Bruzzi a venit în București acum șase ani printr-un serviciu de voluntariat european și… nu a mai plecat. „Bucureștiul este haotic, dar și bogat. Poți să găsești stilul francez, modernism, de toate. Și la nivel social sunt o grămade de contraste”, spune acesta.
Viața de noapte din București este unul dintre atuurile orașului, în ochii străinilor. „Am călătorit aproape în toată Europa și în alte regiuni de-a lungul vieții și este crezul meu că Bucureștiul are de departe cea mai frumoasă viață de noapte. Este uimitor!”, spune norvegianul Andreas Bjerke. „Este incredibil că dansați! Aici este un mare chef de dans. În Italia nu se întâmplă asta, te duci în disco, bei un cocktail. Voi chiar știți să vă distrați. Sunteți foarte vii!”, precizează și italianul Paolo Bruzzi.
Și femeile frumoase din București sunt remarcate de străinii care s-au stabilit aici. „Cred că aici sunt unele dintre cele mai frumoase fete din Europa”, a declarat englezul Christian Maryan-Green.
Deși Bucureștiul a fost deseori considerat un oraș periculos, mai mult, Capitala a fost clasată, conform unui top realizat de cititorii site-ului american The-Top-Tens.com, pe locul 10 în clasamentul celor mai periculoase orașe din Europa ( detalii, AICI), străinii intervievați în documentar consideră că se simt în siguranță în acest oraș. „Nu am avut niciodată senzația că mi se poate întâmpla ceva în București, deși lumea crede că este un oraș periculos”, spune femeia originară din Spania. „Mă simt mai sigur aici și asta spune multe lucruri. Probabil este una dintre cele mai sigure capitale din Europa„, spune și englezul. „Mă simt în siguranță aici. Ca femeie pot să ies pe străzi singură, noaptea și mă simt confortabil”, punctează americanca.
Roxana Andrei a povestit că i-a găsit pe cei intervievați cu ajutorul prietenilor și al internetului. „Am comunicat cu mai multe persoane, nu doar cu cei care sunt în documentar. Însă doar aceștia au fost intervievați, deoarece cu ceilalți nu am reușit să ne sincronizăm cu programul. Chiar dacă mi-am dorit mai multe opinii și mai multe țări de proveniență, fiind un scurtmetraj nu-mi puteam permite să mă întind foarte mult. Criteriul de selecție a fost unul singur: cetățean străin plecat de acasă și mutat în București”, a declarat regizoarea, pentruB365.ro.
Întreabată dacă a vorbit și cu străini cărora nu le place Bucureștiul, Roxana Andrei a spus că „Și în documentar se vorbește despre defectele orașului, însă nu acesta era subiectul. Am auzit despre străini care au plecat pentru că le-a displăcut orașul, dar nu am apucat să-i întâlnesc. Am avut baftă să mă intersectez doar cu cei cărora le place”.
sursa-
http://www.b365.ro/bucure-tiul-vazut-de-straini-un-ferrari-pe-un-trotuar-i-o-haita-de-maidanezi-pe-celalalt-video_211688.html




















