Nu uitați să treceți prin Piața Universității 5-7 iunie 2014:
În incinta cortului special amenajat în Piața Universității, la Statui, va fi organizat un târg de carte universitară la care vor participa cele mai importante edituri autohtone. Programul de vizitare: zilnic, între orele 10:00 și 20:00.
De asemenea, în intervalul orar 11:00 – 18:00 vor avea loc dezbateri conduse de cunoscuți profesori și oameni de cultură precum: prof. Paul Cornea, acad. prof. Dinu Giurescu, prof. Adrian Cioroianu, prof. Zoe Petre, prof. Lidia Vianu, prof. Mircea Vasilescu, prof. Liviu Papadima, scriitorii Mircea Cărtărescu, Florin Iaru, Daniel Cristea-Enache, cunoscutul matematician și cercetător Radu Gologan și mulți alții. Printre temele aduse în discuție se numără: Literele românești – Ștafeta generațiilor, Cenacluri și reviste literare ale Universității din București, De la Seneca la James Joyce, Cine sunt eu? – Aplicații psiho-educaționale ale cunoașterii personalității, Istoria – între cultură și politică.
Mai mult, în fiecare seară, începând cu ora 19:00, participanţii la Festival se pot bucura de concerte susținute de tineri muzicieni precum: Sașa-Liviu Stoianovici, We Singing Colors & Byron și Luiza Zan.





















