de Denisa Niță
5:46 dimineața. După o noapte albă, două cafele, 3 litri de apă și-o tabletă de ciocolată, cum să zic, parcă văd lumea-n alte culori. La propriu, nu prea mai văd bine. Zic, ”hai să fac o poză”.

Scot capu’ pe geam, încerc să potrivesc aparatul. Se aud păsărici cântând, chiar mă-ntreb care cântă așa frumos. Dar nu. Sunt vecinii din blocul de vis-a-vis. Un el și o ea, cu gâturile lungite peste pervaz, fluieră.
– Fata, fata! Ce faci, fata?!




















