Denisa Niță
E abia nouă seara, dar toate luminile din blocul de vis-a-vis sunt stinse. Cu excepţia uneia.
Scot capul pe geam, privesc romantic în zare, cum am văzut prin filme. De fapt, am încercat să fac o frittata, am ars-o. Acum, toată bucătăria e plină de fum şi singura şansă să maj pot respira e să scot capul pe geam.
În zare nu se vede nimic, plouă şi e noapte. Aşa că mă uit la lumina din blocul de vis-a-vis. E gras, chel şi în chiloţi. Se tot învârte în jurul aragazului. Până mă vede. Acum e acum. Deschide geamul şi începe să se uite la mine. Mut privirea din dreapta în stânga, dar el nimic. Ok, închid geamul şi verific prin jaluzele, să văd ce face. Încă se uită în direcţia mea. Ba mai mult, mă fluieră şi îmi face cu mâna.
Două lecţii am învăţat, gătitul nu-i pentru mine şi, în mod clar, nici interacţiunea cu vecinii.
