Metoda photovoice în educație
Fotografii şi poveşti, aceasta este esenţa metodei Photovoice. „Photo” înseamnă în engleză „fotografie”, iar „voice” înseamnă voce, adică să „vorbeşti” prin imagini. Metoda presupune găsirea unei comunităţii, alegerea participanţilor şi stabilirea scopului urmărit, fie empowerment al comunităţii, fie advocacy, fie evaluarea nevoilor comunităţii etc.
Participanţii sunt familiarizaţi cu tehnicile de fotografiere şi utilizare a aparatelor de fotografiat, apoi primesc camere foto şi pornesc în căutare de imagini care să surprindă cel mai bine problema cu care se confruntă în cadrul comunităţii.
Rezultatele photovoice-ului sunt prezentate publicului larg prin intermediul unor expoziţii sau evenimente mediatice care înfăţişează fotografiile şi semnificaţiile lor. Fotografiile şi mesajele ce apar în expoziţie sunt selectate de către participanţi, aceasta fiind una dintre „regulile” photovoice-ului, decizia finală aparţine participanţilor.
Obiectivele pe care le poţi atinge printr-un photovoice sunt: să le permită oamenilor să caute şi să se gandească la punctele tari ale comunităţii lor şi la grijile lor comune; să promoveze schimbul de informaţii şi un dialog critic pe teme care vizează viaţa personală sau comunitatea în general prin intermediul discuţiilor de grup; să ajungă la comunitate, la public, la cei care iau deciziile publice (administraţie publică, aleşi, experţi etc.),
Atelier la ediția 2013 a Școlii de vară de la Ciocănești, Dâmbovița
În cazul atelierului de Photovoice de la Ciocănești, echipa a fost formată din 15 copii între 12 și 15 ani, din cele 3 sate ale comunei (Ciocănești, Urziceanca, Vizurești) și s-a desfășurat pe parcursul a trei zile.
În prima zi li s-au explicat copiilor obiectivele metodei, au fost familiarizați cu elemente de tehnica fotografiei prin intermediul unui tânăr fotoreporter invitat special, li s-a făcut o scurtă prezentare a istoriei fotografiei, precum și aprecierea rolului social pe care aceasta îl are din ce în ce mai mult în societatea contemporană, tributară imaginii, mesajului, reclamelor și, de ce nu, manipulărilor. Au fost alese zece dintre fotografiile devenite celebre de-a lungul timpului și s-a făcut prezentarea lor. Apoi copiii au fost implicați într-o dezbatere în legătură cu problemele comunității lor pentru a ne putea gândi activitatea pentru a doua zi. Urma ca în ziua a doua să fotografiem, într-un mod cât mai expresiv și să încercăm să aducem la cunoștința factorilor implicați în rezolvarea lor: – Sărăcia, – Folosirea copiilor la cerșetorie, – Căinii fără stăpâni, agresivi, – Terenul de fotbal denivelat, cu tribune gata să se prăbușească, – Geamurile sparte la căminul cultural și la școală, – Gunoaiele, – Gropile din asfalt, – Podurile, de la Vizurești și din Ciocănești, niște ruine, pericol public, – Agresivitatea și lipsa de educație a unor consăteni.
La propunerea grupului de copii s-a hotărât să nu ne limităm doar la problemele comunității, ci să se fotografieze oameni, locuri, instituții despre care copiii cred că fac cinste comunității. Pe listă, în urma discuțiilor s-au regăsit: – Biblioteca din Ciocănești, – Pista de ciclism, – Gogoșerița din Vizurești (Magdalena Diaconu), – Elemente de natură, – Cei mai bătrâni oameni din sat, care au depășit 95 de ani, – Premianți la concursuri școlare și sportive, – Profesorul de biologie de la cele trei școli, – Școala de vară din Ciocănești, – Școala din Vizurești.
A doua zi de lucru s-a desfășurat sub forma unei excursii de studiu. Echipa a plecat marți, 9 iulie, la 10 dimineața, în comunitate, pentru a fotografia aspecte pozitive și negative pe care le întâlnesc. Prima comunitate aleasă a fost satul Ciocănești, iar prima oprire s-a făcut pe terenul de fotbal al comunității, de care copiii s-au plâns că are terenul denivelat, nu sunt plase la porți, tribunele sunt părăginite și se întâlnesc gunoaie la tot pasul. Ne-am continuat drumul spre centrul comunei, dar am întâlnit mărăcini mai mari decât statura unui om, case părăsite și, evident, gunoaie. Și totuși, ne-am bucurat de florile din fața curților oamenilor gospodari. În centrul comunei, fostele case de târgoveț de la sfârșitul secolului XIX, astăzi monumente istorice, nu arătau prea bine. Sunt neutilizate, lăsate în părăsire, nu există marcaj cu importanța istorică a locului. Evident că nu am scăpat de eterna problemă a drumurilor românești, gropile. Am ajuns pe malul râului Colentina și ne-am bucurat de apă, de răcoare, de verdeață, de ciripitul păsărelelor. Este un loc încântător și nu întâmplător, semenii noștri au ridicat aici o mică troiță, lângă cel mai bun izvor din zonă. Ne-am minunat de starea proastă a podului peste Colentina, folosit și de pietoni, dar și de mașini și căruțe. Am trecut pe lângă ruinele fostului conac din timpul lui Brâncoveanu. 
Ne-am urcat apoi în autobuzul școlar și am plecat spre celelalte sate ale comunei. Prima oprire s-a făcut la Vizurești, unde copiii de acolo au vrut neapărat să ne arate școala, pe care ei o consideră cea mai frumoasă din zonă. Este într-adevăr o clădire istorică, iar interiorul este cald, primitor, plin de imagini ale copilăriei. Și la Vizurești podul e aproape prăbușit, terenul de fotbal arată a maidan, există gunoaie, sărăcie, obiecte de mobilier stradal stricate. La Urziceanca, al treilea sat al comunei am vizitat școala și am trecut pe lângă singura pensiune turistică din zonă.
Munca de a treia zi a proiectului a constat în selecția materialului și realizarea expoziției de fotografie. Prima sarcină a fost să ne structurăm materialul adunat anterior. Ne-am hotărât să realizăm expoziția pe două panouri. Primul, cu titlul CE PĂSTRĂM, să surprindă aspecte pozitive întâlnite de noi, cărora să le oferim respect: natura, oamenii care fac ceva pentru ceilalți, copilăria și bucuria jocului, animalele, școala, florile, istoria. Celălalt panou, cu titlul CE SCHIMBĂM, a arătat aspectele negative surprinse de noi în excursie: problema gunoaielor, a polării apei, clădirile părăginite, gropile din asfalt, starea proastă a podurilor din Ciocănești și Vizurești și a terenurilor de fotbal din toate cele trei sate, sărăcia.
Vernisajul să aibă loc în ultima zi a școlii de vară, sâmbătă 20 iulie 2013, dar domnul primar a fost deja invitat și a vizitat expoziția.
Pentru ca materialul adunat să vorbească și cu ajutorul imaginilor, a fost realizat blogul proiectului, la adresa http://photovoiceciocanesti.wordpress.com/ .
Concluzii
Metoda de educație nonformală folosită la Școala de vară de la Ciocănești și-a dovedit utilitatea: copiii au fost implicați în problemele comunității lor, le-au conștientizat, și-au propus să încerce să le schimbe. Dar și mai important este că au început să aprecieze lucrurile pozitive de lângă ei, să se bucure de ele și, prin entuziasm și bucurie să-și găsească un loc din ce în ce mai solid în societatea, să fim cinstiți, destul de tulbure de astăzi. Metoda se poate, cu ușurință, aplica în orice școală și zonă a Bucureștilor.
