Instituții centrale sportive
Către 1900, mișcarea sportivă bucureșteană, aflată doar la început, se găsea organizată pe societăți: (Societatea Generală a Cicliştilor din România, Societatea Equestră Română etc.), şcoli (Şcoala militară de aviaţie ‑ fondată şi condusă de prinţul George Valentin Bibescu, viitorul preşedinte al Federaţiei internaţionale a acestui sport), (Şcoala maeştrilor militari de scrimă şi gimnastică), uniuni (Uniunea sporturilor atletice din România‑a 19‑a în lume la acea dată) sau federaţii: de tenis, fotbal, sporturi de iarnă etc. Cele mai puternice au fost Federaţia Societăţilor de Gimnastică, fondată în 1905 şi condusă de Ministrul Spiru Haret, şi Federaţia Română de Tir, creată doi ani mai târziu.
Un moment istoric pentru mișcarea sportivă românească s-a petrecut la 1 decembrie 1912 prin Şedinţa de constituire a Federaţiei Societăţilor Sportive din România (FSSR), primul organ central al mişcării sportive naţionale, având ca preşedinte pe prinţul (iar din 28 septembrie 1914 rege al României) Ferdinand, totodată membru fondator, iar ca secretar general pe Principele Carol. Printre membri fondatori apar nume ilustre ale protipendadei bucureșene de atunci: George Valentin Bibescu, Ion Cămărăşescu, Dimitrie Ionescu şi C. Coandă.
La propunerea prințului Ferdinand s-au stabilit emblema (un ecuson albastru ce avea în mijloc un corb cu crucea în cioc) şi culorile FSSR: albastru şi negru.
FSSR s-a organizat pe comisii (de atletism, fotbal, rugby, tenis de câmp, tir, gimnastică, scrimă, Comisia Societăţilor de Sporturi de iarnă, Comisia pentru Propagandă, Comisia Şcolară, Comisia pentru amenajarea terenurilor etc.).
Activitatea noii federații a fost susținută printr-un efort legislativ, care urma să asigure un spațiu competițional modern. Apare astfel Legea privind Asanarea Lacului Herăstrău, promulgată în 1912, care a declanșat acțiunea de expropriere și de schimb de terenuri pe ambele părți ale șoselei Kiseleff, în vederea amenajării Parcului Național, destinat cu deosebire pentru concursuri hipice, jocuri naționale, exerciții sportive, expoziții agrare și altele asemenea.
În anul 1913 Federația primește din partea lui Grigore Cantacuzino, primarul de atunci al Bucureștilor, contra sumei simbolice de 1 leu pe an, pe 99 de ani, terenul de la Șosea, pentru amenajarea lui în bază sportivă multifuncţională. Termenii în care a fost cedat terenul catre FSSR, contra unei plăți de 1 leu pe an, au fost următorii: …având dreptul să îngrădească locul, să facă plantațiuni, chioșcuri, clădiri, aparate pentru sport etc., dar toate acestea cu o aprobare specială a Primăriei, care va avea dreptul de control, urmând ca toate acele construcțiuni să se execute după planul aprobat de Primărie. La caz că Federațiunea se va disolva, terenurile vor fi reluate de Primărie, împreună cu toate bunurile ce se vor afla pe dânsele, fără nici o despăgubire. Este definit, în acest fel, caracterul sportiv al întregii fâșii de teren.
Prima amenajare, ca teren de sport (denumit Parcul de sport al FSSR), a fost începută în 1913, pe porțiunea limitată la nord de actuala stradă a Ștrandului, iar în anul 1914 era deja amenajat, după un proiect suedez. Terenul cuprins între Șoseaua Kiselef, Bd. Mărăști și aleea Școlii de Agricultură a fost amenajat de FSSR ca ștrand în 1929.
Întinderea totală a parcului sportiv era de 25 ha, iar Comisia de Instalare a FSSR atribuie fiecărui sport locul de desfășurare a competițiilor. În vederea delimitării și stabilirii locului destinat fiecărui sport în parte pentru desfășurarea activității, FSSR a numit o comisie specială de instalare.
Astfel s-a născut leagănul în care au crescut multe ramuri sportive, astăzi cu tradiție și palmares în București și în țară: fotbal, rugbyul, atletismul românesc, sărituri în apă ș.a.
În 1922, la aniversarea a 10 ani de la înfiinţarea FSSR, în saloanele Jockey-Clubului din Bucureşti au participat Regele Ferdinand și Pricipele Carol, care în discursul său, a reliefat rolul şi însemnătatea FSSR ca instituţie de educare a tinerelor generaţii.
Comitetul Olimpic Român
Prinţul George Bibescu, fiul domnitorului român Gheorghe Dimitrie Bibescu, aflat la Paris, a intrat în contact cu baronul Pierre de Coubertin, ajungând ca în 1899 să fie ales membru al Comitetului Internaţional Olimpic. România a devenit astfel al 16-lea stat din lume membru al forului internaţional olimpic. Comitetul Olimpic Român va fi fondat în 1914, președinte fiind prințul Carol, viitor rege Carol II.
Muzeul Sporturilor
Muzeul Sportului a fost reînființat în anul 1994, după ce prima instituție de acest fel, inaugurată în mai 1971, fusese desființată în 1979, pe motivul că era organizată în sectorul O de la tribuna a I a Stadionului 23 August, deranjând serviciile de protocol înalt.
Inițiativa reînființării a avut-o conducerea Ministerului Tineretului și Sportului care, intervenind la Ministerul Culturii și Cultelor, a reușit să obțină spațiile necesare în clădirea Muzeului Național de Istorie a României, unde, din păcate, din cauza interminabilelor lucrări de renovare din Muzeul Național, exponatele au stat adăpostite în subsol, ferite de ochii publicului, până de curând. În 2012 a fost mutat în noul și modernul sediu din Bdul. Mărăști nr. 20A, adică în imediata apropiere a Arcului de Triumf. Noua clădire a muzeului de lângă Arcul de Triumf este albă, semicirculară, cu câteva coloane în față, și are un aer foarte modern.
În interior pot fi admirate mănuşile primului campion mondial român la box, Nicolae Linca; pagaia campionului olimpic la canotaj, Ivan Patzaichin; o statuetă ce o reprezintă pe Nadia Comăneci, când a luat prima notă de zece din istoria gimnasticii; un paşaport colectiv de aproape jumătate de metru folosit de toţi jucătorii români de fotbal care au plecat la Campionatul Mondial din Uruguay din 1930; sabia scrimerului Mihai Covaliu, cea cu care a câştigat medalia de aur la Olimpiada de la Sydney din 2000; ghetele şi bustiera campioanei la atletism Violeta Beclea Szekely; echipament sportiv îmbrăcat de România la CM 1994, din SUA și multe altele.
Stadionul Federației – astăzi Arcul de Triumf
Regele Ferdinand a pus piatra de temelie a Stadionului Federaţiei Societăţilor de Sport din România, în prezenţa preşedintelui Comisiei de atletism, Principele Nicolae. Cunoscut ca Terenul de la Șosea, Federației și apoi, mult timp Stadionul Tineretului, acest complex sportiv și-a schimbat complet fața prin construirea și modernizarea arenei centrale și refacerea celor două terenuri de rugby, primind și o nouă denumire, Stadionul Național de Rugby “Arcul de Triumf”.
În acest moment, stadionul dispune de instalație de nocturnă și are o capacitate de 3.480 de locuri.
Concluzii
Sportul, ca multe alte domenii ale vieții culturale românești a fost creația elitelor intelectuale, care, prin resursele lor de informație, financiare, de timp și disponibilitate au introdus și la noi experiențele deja trăite în Occidentul cu care luaseră contact la studii sau în vizite profesionale sau particulare. În perioada în care centrul vieții politico-spirituale și economice din București se afla în zona Centrului Vechi și a Mitropoliei, zona destinată activităților de recreere prin sport a fost delimitată în spațiul aerisit al Cotrocenilor, dar după ce Șoseaua a devenit reperul vieții mondene bucureștene, a fost stabilită aici zona competițională și chiar instituțională pentru ceea ce va deveni mai târziu sportul românesc.
Încă din momentul amenajării primei porțiuni a șoselei Kiseleff, la mijlocul secolului al XIX-lea, aceasta a devenit unul din lucrurile preferate de promenadă ale bucureștenilor din înalta societate. Tot aici au avut loc manifestări deosebite cu caracter național: intrarea triumfală în Capitală a regelui Ferdinand I la încheierea primului război mondial, defilarea armatei române la intrarea în București după încoronarea regelui Ferdinand la Alba Iulia, parăzile militare organizate de Ziua Națională, cu trecerea trupelor pe sub Arcul de Triumf, startul sau sosirea diferitelor întreceri sportive de interes național.
