LA ȘOSEA – LEAGĂNUL SPORTULUI BUCUREȘTEAN (I)

Zona Kiseleff, și mai ales spațiul din preajma Arcului de Triumf, poartă amprenta primelor manifestări sportive din București, începute încă din zorii secolului XX și chiar mai timpuriu. În secolul XIX sportul a câștigat din ce în ce mai mult teren în viața bucureștenilor, făcând și el dovada că aceasta era o societate din ce în ce mai dinamică.

 Din nou despre Șoseaua Kiseleff

Șoseaua, a fost tăiată după 1833, la porunca domnitorului Gheorghe Bibescu, la îndemnul generalului rus al cărui nume îl poartă și prin munca peisagistului vienez Friederich Mayer, care trebuia să realizeze o alee mare, cu plantații de tei și grădini care să meargă spre Dumbrava Bănesii, loc folosit pentru sărbători câmpenești. Marea alee s-a realizat pe porțiuni, în timp, aerisită prin amenajarea celor trei „ronduri”, care ritmează parcursul acesteia: rondul I, situat la Capul Podului Mogoșoaiei, în apropierea bisericii și școlii Mavrogheni (Piața Victoriei de azi), rondul II, în mijlocul căruia s-a ridicat Arcul de Triumf și rondul III, aflat pe actualul amplasament al Pieții Presei Libere.

De-o parte și de alta a șoselei se găseau alte două alei, una pentru pietoni și una pentru călăreți, pe dreapta și una pentru pietoni și bicicliști pe stânga. Până la rondul 2 (Arcul de Triumf) erau pavilioane de vară, înconjurate de grădini și livezi, în dreptul Muzeului Satului era o baltă cu stuf unde se putea face baie, la Rondul III șoseaua se bifurca la stânga spre Mogoșoaia și Târgoviște, iar la dreapta mergea spre Băneasa și Ploiești.

Lumea venea aici prin toate mijloacele posibile la acea vreme: cu tramvaiul cu un cal până la Bufetul construit de Ion Mincu, cu trăsuri, birje, cu săniile în timpul ienii, călări, cu bicicleta sau pe jos, pentru a se plimba până la Vila Minovici, punctul final al plimbărilor de atunci.

Spațiu predilect pentru manifestările de divertisment ale bucureștenilor, prin celebrele plimbări la șosea, bătăi cu flori, petrecerile în cârciumile și lăptăriile înșirate de-a lungul lui, a fost martorul primelor manifestări sportive organizate în Capitala noastră, de la fotbal, atletism, tenis, rugby și până la ciclism, hipism și aeronautică. Nu întâmplător astăzi, pe baza unei tradiții pe care puțini bucureșteni o mai cunosc, tronează în spatele Arcului de Triumf modernele sedii ale Comitetului Olimpic Român și Muzeul Sporturilor, iar  federații sportive importante: atletism, rugby, își desfășoară activitatea aici.

 Începuri mișcării sportive bucureștene

Fenomen tipic urban, sportul a devenit și în Bucureștii secolului XIX o petrecere, preferată ca atare nu doar de către popor, ci și de elita societății. Printre spectatorii întrecerilor sportive se regăseau nume importante ale vieții culturale și științifice, iar ideile lor au alimentat o dezbatere semnificativă asupra necesității sportului și educației fizice într-o societate dominată de ruralitate.

Prima societate sportivă, înființată legal la 5 mai 1862, a fost Societatea Română de Arme şi Dare la Semnu Bucureşci, cu sediul în altă zonă a orașului, respectiv în Cotroceni, actuala baza sportivă Progresul-BNR.

Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, dispune să se doneze, Societății 13.211 stânjeni pătrați, care să slujească pentru aşezarea semnelor şi desfăşurarea solemnității generale de dare la semn. Decretul menționa, totodată  şi clauza ca  acest teren, care aparținuse până atunci Mănăstirii Radu-Vodă, să fie folosit drept poligon de tir și să nu fie înstrăinat.Tirul la talere a devenit astfel primul sport organizat în București, practicat şi recunoscut oficial (“darea la semn”). Domnitorul  a dăruit societății şi un Trofeu Challenge – Colanul lui Cuza – trofeu care, după 1944, a dispărut, fiind reconstruit în 2006, şi acordat celui mai bun sportiv al anului.

Din anul 1867, această asociaţie şi-a extins activitatea, modificându-şi denumirea în Societatea Centrală Română de Arme, Gimnastică şi Dare de Semn.

Înainte de 1918, în Vechiul Regat, inițiativa popularizării culturii fizice a fost luată de un grup de tineri de familie bună, pentru care timpul liber și banii necesari echipamentelor nu erau un impediment. În persoana regelui Carol, aceștia au gasit un susținător al ideilor lor, urmat apoi de implicarea regelui Ferdinand.

După 1880 încep să se organizeze competiții sportive și la Șosea.

 Călărie

În anii 1880 erau la modă cursele de cai, care se organizau numai duminica, pe hipodromul aflat pe lângă parcul Herăstrău, loc ocupat anterior de cocioabe și spații verzi, unde venea lumea obișnuită să petreacă primăvara, după Paști, cu vin, grătare și lăutari.

De administrare se ocupa clubul jocheilor români, un club elitist şi aristocrat care garanta onestitatea curselor. Acestea erau organizate în fiecare duminică pe tot parcursul verii. Evenimentul era o adevărată sărbătoare la care participa toată elita societăţii. Dupa curse, toata lumea mergea la Jockey Club, pentru mâncare, băutură și partide de golf.

În 1875, când se înfiinţase Jockey Clubul Român, al cărui scop era să contribuie la îmbunătăţirea rasei pursânge, hipodromul nu exista. Cursele au fost organizate mai întâi în Pantelimon, apoi în Cotroceni, dar pentru că aici se făceau exerciţii militare, deci nu era un loc foarte bun, s-a hotărât să existe un loc special pentru curse: Băneasa. Primarul de atunci, Nicolae Fleva, un politician popular, a pus la dispoziţie terenul, câteva zeci de hectare. Doi ani mai târziu este construit şi hipodromul. La cursele importante, la premiul regal sau la derby venea familia regală, regina Elisabeta, regele Carol I, regina Maria, tot ce însemna protipendadă românească: miniştri, corp diplomatic, oameni foarte bogaţi.

De proiectul pentru amenajarea hipodromului modern, la începutul secolului XX, s-a ocupat arhitectul Ion Berindei care avea o misiune cât se poate de precisă: trebuia să construiască un edificiu care să respecte toate standardele vremii. Complexul construit ocupa peste 60 de hectare, suprafață pe care se află astăzi Casa Scânteii, terenul din spatele ei, dar și spațiile ocupate de Pavilionul expozițional construit în 1962, de World Trade Center, până aproape de Grivița și Dămăroaia.

În 1905, la intersecţia şoselei Kiseleff cu şoseaua naţională Bucureşti‑Ploieşti, s-a început construcţia Hipodromului Băneasa, a cărui tribună, prin îndrăzneţul său acoperiş în consolă, demonstra ultimele cuceriri ale tehnicii. Hipodromul a fost conceput în genul celor de la Longchamp şi Chantilly. Ambiţiosul proiect a fost inaugurat cu mare fast în anul 1908. Terenul era foarte frumos, iar clădirea principală, acolo unde erau tribunele, era o adevărată operă de arhitectură extraordinar de reuşită. Despre această lucrare, nepotul arhitectului, scriitorul Mircea I. Berindey povesteşte: „Copertina tribunelor a fost în consolă, deci fără stâlpi suţinători şi cuprindea o a doua tribună suprapusă primei de la sol. Verificarea rezistenţei acestei copertine a fost făcută, conform relatărilor, prin încărcarea ei cu un regiment de ostaşi având în frunte pe însuşi proiectantul, şi anume arhitectul Ion D. Berindey”.

De complex bucureștenii s-au bucurat până în anul 1952, atunci când a început construcţia Casei Scânteii. Atunci a dispărut partea dreaptă a hipodromului, iar în anul 1963, când s-a construit Pavilionul Expoziţiei Economiei Naţionale, Romexpo de astăzi, a dispărut cu totul.