Trenul Regal cuprinde în povestea lui, povestea statului român, spune un material documentar prezentat la o televiziune națională.
Trenul este simplu și elegant, are cinci vagoane, este dotat cu mobilier de lemn masiv (de nuc, mahon, trandafir etc.), tapițeria vișinie, iar pe alocuri scaunele tapițate cu piele de Cordoba, obiecte decorative din alabastru din Grecia și sticlă de Murano pentru lămpile din vagoane. Familia regală a folosit trenul ultima oară anul trecut, de 1 decembrie, ocazie cu care a donat o serie de tablouri deosebit de frumoase, ce se găsesc încă în vagoane și animă aspectul vechi al vagoanelor.
Trenul a fost construit în 1928 în Italia, iar cu el au călătorit regii Carol al II-lea şi Mihai I, dar și Gheorghe Gheorghiu-Dej și Nicolae Ceaușescu. Dintre oaspeții străini celebrii notăm pe Gerard Ford, Henry Kisinger, Nikita Hrusciov sau Leonid Brejnev, Erik Honecker.
Evenimente care au marcat istoria României au legătură cu vagonul sufragerie: ultimul prânz al Regelui Mihai pe teritoriul ţării înainte de a pleca în străinatate în 1948, discuţiile privind plecarea trupelor sovietice din Romania în 1955, decizia acordării de către SUA a “Clauzei Naţiunii celei mai favorizate” pentru România, în 1975. Este fascinantă această poveste cu oameni și momente ale trecutului.
Dar istoria continuă până în prezent, iar istoria trenului de astăzi se aseamănă cu istoria prezentului nostru. Pentru că, în general, trenul istoric a fost garat pe o linie moartă în depoul de la Mogoșoaia și nu mai are dreptul de a circula pe liniile ferate. Este scos la lumină, la intervale mari, cu ocazia unor evenimente importante.
În perioada 1-7 aprilie 2013 o inițiativa lăudabilă a Ministerului Transporturilor, prin unitățile din subordinea sa, Societatea Feroviară de Turism „S.F.T. – C.F.R.” S.A. și Centrul Național de Calificare și Instruire Feroviară – CENAFER, în colaborare cu Ministerul Educației Naționale a permis elevilor ca în cadrul saptamani „SĂ ȘTII MAI MULTE, SĂ FII MAI BUN!”, dedicat activitatilor extracurriculare și extrascolare, Trenul Regal să poată fi vizitat de elevi, la pachet cu Muzeul Căilor Ferate .
Dar, dincolo de inițiativa lăudabilă și de povestea fascinantă a trenului și a oamenilor deosebiți legați de el, copiii noștri au putut face legătura și cu istoria prezentă: o taxă aproape prohibitivă de vizitare – 11 lei copiii și 16 lei adulții, un interior plin de praf și păianjeni, geamuri murdare, miros înecăcios, atmosferă blazată. Observațiile sunt valabile atât pentru interiorul trenului, cât și pentru Muzeul CFR, unde parcă nimic nu s-a mișcat de zeci de ani, inclusiv praful. Totul parcă vorbește despre o instituție a statului român, veche și mândră, Căile Ferate, care astăzi zace sub povara neputinței oamenilor ei, a unei societăți disperate de câștig imediat. Povestea frumoasă a istoriei a fost învățată papagalicește și transmisă mai departe, dar ea nu se simte ca fiind organic integrată în prezent.
Prezentul are praf, lâncezeală și prețuri mari!



















