SCURT TRATAT DE MÂRLĂNIE. Potenţialul ecologic al maidanului

Aminteam de inițiativa mult discretă, urmare a unei dezbateri puse la cale de Asociația pentru Tranziție Urbană, de a redacta un document, ce pune diagnostice neiertătoare pe simptomele Bucureștiului recent și încearcă emită rețete, care să le amelioreze și să aducă vindecarea. Fiindcă este prea întins spre a-l prezenta integral, voi cita aleatoriu doar câteva dintre sintagmele sau principile care îl articulează.

 

Se vorbește acolo despre: dialogul permanent pe care edilii trebuie să-l poarte cu toți actorii urbani; necesitatea unei echipe de city managament în cadrul acestei structuri; dreptul bucureștenilor la dotări urbane, la servicii și utilități publice; replantarea celor un milion și jumătate de arbori tăiați în ultimii 18 ani; identitatea și memoria orașului, datoria de a-l iubi; grija de trotuare, locuri de joacă, stații de autobuz, piscine și cinematografe în toate cartierele, rampe destinate roler-ilor, piste pentru bicicliști, parcuri sportive; asigurarea necesarului de locuințe sociale, parcări sigure; ascunderea după ziduri a cartierelor, vilelor sau cluburilor private vs segregarea zonelor cu probleme sociale; mediu sănătos și curățenie; cultura de cartier; preocuparea pentru Centru vs. ghetoizare; farmecul mahalalei și potențialul ecologic al maidanului; prioritatea absolută a transportului în comun, etc.

 

Printre acestea, se punctează: nu cunoaștem și nu înțelegem nici orașul, nici potențialul său; nu știm cum să ne poziționăm în competiția cu celelalte capitale dimprejur; nu știm ce oraș vrem să devină; cetățenii nu au încredere în primării și în ministere că administrează corect fondurile publice, investitorii nu au încredere în specialiști, primăriile –  că ar putea să existe luări de poziție coerente sau idei constructive care să vină de la cetățeni sau de la investitori, cetățenii nu au încredere în ei înșiși, etc.

 

Ok. Salut în acest manifest încercarea de a descoperi soluții raționale pentru infirmitățile Capitalei. Dar eu cred că, de fapt, cultura traiului în comun începe cu idealul de locuire al individului, cu putința și disponibilitatea acestuia de-a intra în rezonanță, cu tolerarea ideii că fiecare este un altul și cu atitudinea sa față de vecinătate. Iar toate acestea nu sunt decât produse ale valorilor păstrate, apoi învățate, în familie și în neam. Un oraș spulberat de vremi nu se poate reclădi doar prin voință comunitară. Mai întâi, cei care-l populează trebuie să se construiască lăuntric până capătă identitate. Trebuie să priceapă de unii singuri ce anume îi diferențiază de ceilalți și să încerce să respecte diversitatea. În acea diversitate urbană – să identifice un ideal comun. Sub conul ei – să distileze mândria de a fi om al cetății. Surâsul așezat al unui oraș vine din singurătatea reflexivă a insului.

sursa-http://www.certitudinea.ro/articole/opinii/view/scurt-tratat-de-marlAnie-potentialul-ecologic-al-maidanului