Multi spun ca suntem definiti de alegerile pe care le facem. Alegeri bune sau alegeri proaste, decizii de ultim moment… nu exista alegeri bune si alegeri proaste, ele exista pur si simplu si in functie de ele, traim un amalgam de emotii si stari care ne induc sentimentul de eliberare sau de vinovatie. Atat. Suntem definiti de o suita de alegeri spontane (pentru ca alegem in ultimul moment pe baza instinctului), afinitati pentru lucruri si oameni, emotii diverse si stari de moment. Pentru ca starile alterneaza, se misca.
Nici fericirea nu e o stare, e o clipire a universului, moment in care simti tu ca esti complet, dincolo de realitate. Fericirea, insa, este o ata fina de paianjen, cu noduri si intersectii si lipici. Unii se prind de tine, altii te tremura, dar revii la aceeasi liniste si mers natural al lucrurilor, al destinului. Agati picaturile de ploaie care te apasa, oglindesti soarele in mii de directii, catre alte panze si construiesti case si reflexii calde.
Am inceput sa cred ca fericirea nu e calatoria, nu e persoana iubita, nu e realizarea pe care o urmareai de mic copil. Nu e visul. Fericirea e curajul de a te trezi zambind si pregatit sa o iei de la capat, in rutina realitatii si cu ochii aburiti de ceata sperantei, dimineata, parca proaspat nascut dupa o noapte de vise obscure.
Si fericirea e o alegere. Probabil alegerea de a trai, de a incerca iar si iar si iar, ca prostul. Prostii sunt fericiti.
Si de ce facem alegeri? De ce nu putem sa oprim timpul in loc si sa ramanem prinsi intr-un vid universal? Pentru ca apar alte alegeri. Timpul nu sta in loc, timpul nu are rabdare. Fericirea va deveni o alegere pe viata in momentul in care alegi sa alegi aceeasi alegere. Cu sufletul, cu ratiunea. Cu totul. Cand vei asocia acel “altfel” cu “acelasi” si te vei simti impacat.
