A fost odată ca niciodată, într-o clădire de la Aurel Vlaicu, numită și ITC, un aer condiționat. În luna aprilie nu prea avea de lucru, așa că le dormea zi și noapte.
Văzându-l cam singurel, o familie de porumbei a venit să i se alăture. Si-au făcut cuib în spatele unității externe care dormita, ca și cea internă de altfel. Nu prea au avut materiale pentru cuib, dar au depus două ouă la loc ferit de vânt și ploaie, pervazul de deasupra fiind destul de lat.
Apoi porumbeii au început să clocească ouăle…
Și au clocit…
Și au clocit …. Au fost și zile destul de călduroase, dar am evitat să folosim acel aer condiționat
Ouăle erau aproape permanent încălzite, cu schimbul. Am prins totuși încă o dată ouăle expuse, posibil să se fi speriat de noi porumbița.
Și iată că s-a făcut luna mai și au apărut două ghemotoace de puf în cuib…
Puii nu arătau foarte promițător…
Dar creșteau …
Creșteau…
Prin luna iunie arătau deja a porumbei, scăpaseră de cea mai mare parte din puful inestetic…
Creșteau în spatele draperiei pe care o dam doar din când în când la o parte…
Se jucau…
Începeau să se antreneze pentru zbor…
Și până la urmă și-au luat zborul, nimeni nu știe unde. Poate că s-au mai întors și anul viitor acolo, tot prin mai, să cuibărească sau măcar să bea niște apă…
