Ce nu te omoara, te face mai tampit.
Fuga dupa dragoste te imbatraneste. Te oboseste psihic si fizic te lasa golit de energie si forta de a spera. Treci la a DIspera. Adevarate sunt toate zicerile ca inima e mai proasta de fel si creierul trebuie sa-i dea ceva castane sa-si revina. Dar inima face alegerile, totul se construieste dupa voia inimii. Ce proasta e. Te tampeste si te lasa asa.
Intre ratiune si afect, ultimul castiga intotdeauna. Pierzi ca boul in fata lui si n-ai ce sa-i faci, decat sa te bucuri suspinand de alegere, cu capul sus. Pentru ca aveai tu impresia ca esti ferit de fail, ca persoana pe care o ai iti va da la fel de mult cat dai si tu inapoi, ca e ceea ce iti doresti si chiar ceea ce meriti. Ti-ai proiectat imaginea dorita in celalalt, fara sa vezi substratul.Esti prostit. De aia omul nu e fericit niciodata. Se spune ca te face fericit drumul catre fericire, calatoria. Dar sa fim sinceri, de cele mai multe ori, calatoria asta e tare anevoioasa, te plimba pe coclauri si te inalta si te da cu capul de nori si te izbeste frenetic de realitatea rece din pamant.
Ce ne face fericiti? Siguranta materiala, sexul, prietenia, rasul de copil, starea de visare? Ca atunci cand vine amorul, vine cu totul. Te face sa te chinui sa alegi intre ce trebuie si ce vrei. Te face sa fii ala prost intr-o relatie sau ala crud. Invingatorii iau totul.
Eu nu iau nimic. Eu iau povestile si raman cu finalul trist de film vechi, de moda veche. Dilema veche si proaspat traita. Eu iau palmele celui care incearca totul. Pentru ca se inverseaza rolurile. De atatea ori femeia devine mascul si barbatul devine muiere.
Ce trebuie sa alegi? De ce sa alegi? Pentru ca stim, niciodata nu ai totul, dar ce e totul pentru tine? E confortul emotional, e confortul material? Sa alegi intre un inceput de iubire plapanda si normala, dulce in linistea pe care ti-o implanteaza in corp sau o pasiune intelectuala acerba, care te mananca de viu si te duce departe in nebunie? Alegi cu creierul sau cu inima? Si mai ales, alegi frumusetea cerebrala sau frumusetea imperfect de umana?
Tototdata, vreau raspunsuri pe care nu le voi primi in veci. Ce trebuie? Ce vreau?
Ma intreb daca a disparut de tot curtarea unei femei. Acel du-te-vino de indragostit care arata ca poate, ca vrea, ca e destul de barbat sa fie cu femeia respectiva. In ziua de azi, el isi baga pula cu o siguranta a lucrului posedat fascinanta. Nu mai exista joc si joaca, flori si spontaneitatea noptilor albe petrecute in doi. Exista doar date-uri, sms-uri gratuite si “imi pare rau”-uri. Nu mai exista nimic frumos. Doar care pe care, ca asa e in jungla.
In ultimul timp, am alergat cu vie speranta si o putere incredibila de a lupta, de a vedea frumosul din obscur. De a vedea frumosul din oameni. Si nu mai pot. Sunt obosita psihic si fizic de a face pe “barbatul” intr-o relatie, doar pentru ca imi pasa, doar pentru ca am o afinitate duioasa fata de sentimente si emotii rare, cu riscul de a sugera penibilul unei indragostite. Nu. Curajul nu ar trebui sa se incurce cu slabiciunea voastra. Mi-e curajul meu. Si acum va voi priva de curaj si imi iau concediu sa ma zbor departe de voi. Pentru ca sunt femeie si mi-a fost dat sa traiesc o scurta poveste straina de voi. Ata invizibila dintre realitate si fictiune mi-a incalcit starea. Si am fost certata: “De ce pula mea alegi ceva ce nu te merita? De care nu ai nevoie? Eu sunt aici. Cu bagajele pregatite sa plecam spre oriunde ne gaseste fericirea. Eu sunt aici, de ce tu esti acolo? Te-as iubi. Te-as uri”
M-am tampit.
Va iubesc, umbre si penumbre!
