Constanţa, S.O.S. 2012

In buna traditie, recidivez cu episodul anual dedicat orasului Constanta, cel mai mare port din Romania si prin definitie o asezare extrem de interesanta, cu foarte multe influente. Din pacate, farmecul de altadata a disparut, iar astazi calatorul interesat sa ia la pas stradutele in panta din zona peninsulara (centrul vechi) este obligat sa mearga printre darapanaturi, ruine, caini maidanezi, shaormerii si mizerie, toate alcatuind fantoma stravezie a unui oras odata prosper. Ce l-a adus in aceasta stare? Clar nepasarea autoritatilor, dar si a cetatenilor de rand.

Am facut o noua plimbare prin Constanta si am tras cateva cadre care sunt – spun eu – definitorii pentru starea jalnica in care se prezinta aceasta glorie apusa a Romaniei. –>

Inainte de toate, merita precizat ca, in urma sistematizarii urbane selective din interbelic si a aparitiei pe alocuri a unor blockhaus-uri specifice perioadei, pe destule strazi constantene se mai poate simti inca atmosfera patriarhala a unui oras din vremea Regelui Carol I, cu cladirile de rigoare, insa cu o populatie necorespunzatoare.

Case vechi din vecinatatea Pietei Grivita, un cartier aglomerat si nu tocmai bine cotat. In casa mica am numarat minimum 12 persoane care locuiesc acolo.

Tot langa Piata Grivita, cladiri abandonate si sigilate pentru a impiedica furtul de materiale, foarte practicat in cazuri ca acesta.

Eclectismul constantean in exercitiu: o cladire pe care m-as fi asteptat sa o vad pe Valea Prahovei. Zona Operei Constanta si a Salii Sporturilor.

Un edificiu pe colt care rezerva privitorului atent o surpriza: are in varful cupolei o planeta!

Casa de dinainte de 1900, duplex pe stil vechi, asa cum se observa si dupa coloratura diferita. Asta pentru ca in Romania nu se practica intelegerea amiabila intre vecini pentru a renova unitar un imobil.

Casa modesta darapanata in stil dobrogean, de vanzare. Adica de demolat, ca doar nu se mai incurca nimeni cu asa ceva. „Jos porcaria!”

Zafeirios Kuriakou, negustor grec, si-a ridicat o casa in centrul vechi al Constantei
in 1894, asa cum este indicat pe frontispiciu – un alt semn al bogatei mosteniri culturale constantene. Un oras-port reprezinta o intersectie de culturi si de stiluri de viata, un tablou foarte pitoresc si colorat.

Sens unic spre Biserica Greaca, lacas de cult constantean de marca. Observam trotuarul jalnic. Constanta are printre cele mai proaste trotuare din cate am vazut. S-au asfaltat unele strazi, dar trotuarele, ba. Cel putin in peninsula.

Constanta are si populatie musulmana. Ca atare, aici exista moschei (geamii). Acestea sunt 2 istorice: Hunchiar – Geamia Veche (1869), Carol I – Geamia Mare (1910), si altele de cartier: Coiciu (1957); Anadolchioi (1880) cu refacere in anii comunismului, Piata Chiliei – singura moschee postdecembrista noua cu cupola din Dobrogea, Tomis Nord si Palazu Mare (Aziziye, 1835). Pe langa acestea, mai functioneaza camere de rugaciune in Centrul Cultural Islamic Islamulazi de la Delfinariu si la Fundatia de Servicii Islamice din Km. 5. In total, in prezent sunt 9 lacase de cult musulmane in Constanta. – informatii de la Resul Cadir, multumesc!

Privind spre Geamia Veche – un peisaj ce aduce izbitor cu Orientul Mijlociu – din punct de vedere al cladirilor dar si al caldurii deopotriva, care era insuportabila cand am facut aceasta poza.

Cvartal de case specifice zonei vechi. Legumele si fructele au plecat de acolo demult, oricum.

Farmecul strazilor in panta, care duc spre coasta Marii Negre. Asemenare izbitoare cu strazile bucurestene din cartierul Uranus, ras in anii ’80 de Ceausescu.

Din nou, case batrane in arsita si linistea unei dupa-amiezi de inceput de august.

Insist pe strazile in panta, imi plac foarte mult.

 

Am tinut mortis sa explorez mai indeaproape stradela Vantului, cea mai ingusta artera din Constanta. Exista legenda urbana cum ca, pana la asfaltarea din vremea administratiei Mazare, aici ar fi superavietuit cateva dale puse de romani pe vremea cand pe aceste locuri se ridica cetatea Tomis. In fine, dintre toate casele, se remarca o vila impunatoare, cel mai probabil din anii ’30, care aduce mult cu cele din cartierul bucurestean Cotroceni, din aceeasi perioada.

Casa tipic dobrogeana (fronton, acoperis), cu fatada inegal impartita, dar cu personalitate.

Locatari harnici: si-au spalat si etalat rufele, in scopul clar al inveselirii cenusiului strazii. Bravo!

Constanta – Peninsula.

 

Mix arhitectonic constantean, cu calcane, caramizi, hornuri si acoperisuri.

Frumoasa cladire de colt, abandonata si din ce in ce mai degradata, de la an la an.

Piata Ovidiu si Primaria Veche (actual Muzeu de Arheologie Constanta), un peisaj dezolant, pustiit al nodului central de altadata al Constantei.

Geamia Mare „Carol I”, un edificiu-pivot al Constantei.

 

Piata Ovidiu in prezent, in cadere libera. Cat de jos poate ajunge?

Centrul Istoric din Bucuresti? Nu, Constanta. O asemanare asteptata, ca doar tot in Vechiul Regat ne gasim si aici.

Strada Arhiepiscopiei si un peisaj urban variat, dominat de minaretul Moscheei Mari.

Terasa Vraja Marii langa Poarta I a Portului Constanta, o umbra palida a localului interbelic legendar, bombardat in 1944.

Locatari cu comportament diferit (stanga-dreapta), intr-un edificiu tipic romanesc din anii ’30.

Varietate arhitectonica in centrul istoric al Constantei. Poza facuta cu zoom, intrucat era periculos de pozat mai de aproape, locatarii scandalizandu-se brusc la vederea aparatului foto.

Constanta se mai remarca prin cladirile art-nouveau (stil rarisim in Bucuresti si intalnit in general doar la nivel de ornamente), „perla” fiind Cazinoul. In poza de mai sus, o cladire altadata superba, astazi pe punctul de a sucomba.

Coasta peninsulei constantene, o priveliste cu iz mediteranean!

 

Mergand in lungul acestei coaste, se observa ziduri romane antice din cetatea Tomis – descoperite in anii ’50 si in prezent lasate de izbeliste sa se deterioreze. Cui ii pasa? Lui Caesar si lui Traian, ambii decedati.

Casa cu Lei, altadata cel mai celebru restaurant din Constanta, zace in uitare. Aici, o „confruntare” cu Geamia Mare.

O alta zona de coasta a Constantei, in care remarcam un alt edificiu emblematic, azi dat uitarii – o vila interbelica ce are influente maure – Palatul Sutu. Pe fundal, maretele realizari socialiste – blocurile, culminand cu blocul-turn, ridicat in anii ’80.

Este clar, peste Constanta se asterne incet-incet amurgul civilizatiei. O simpla plimbare prin zona peninsulara si nu numai este suficienta pentru a deprima si pe cel mai optimist explorator urban. Cand nepasarea, neglijenta, nesimtirea, ignoranta si tupeul sunt la putere, un oras care ar fi avut un potential turistic imens zace in ruina, condamnat.

Cati dintre cei care merg la Mamaia, statiune „de fitze”, au habar ce se intampla in Constanta? Desigur, unui primar-paiata, care se imbraca in nazist sau maharajah si defileaza alaturi de fotomodele i se poate ierta orice. Onor-Domnia Sa Primarul Municipiului Constanta nu a investit niciun leu in revigorarea zonei istorice a Capitalei Dobrogei. Zero. Sau ma insel?

Evident, nu ma astept ca lucrurile sa ia o turnura favorabila patrimoniului atat de valoros si diversificat decimat de factori umani si non-umani, insa ma bucur ca am reusit sa explorez Constanta la un nivel la care un turist aflat pe litoral nu ar face-o, ocupat fiind cu plaja si cluburile. Sa curga sampania!