Problema pe care aţi ridicat-o este specifică religiilor monoteiste, în general. Se exagerează importanţa vieţii de apoi, imaginare, în detrimentul celei prezente, reale. Orientul gândeşte exact pe dos: pune mai presus viaţa de acum şi ignoră sau minimalizează situaţia de după moarte. Un echilibru între cele două tendinţe nu vom găsi în religiile oficiale (deocamdată), ci în munca de cercetare spirituală a unor persoane înzestrate cu calităţi speciale.
După 1990, au început să sosească informaţii noi din planurile spirituale (subtile) care, desigur, nu sunt recunoscute nici de către biserici şi nici de comunitatea ştiinţifică, aceste instituţii aflându-se pe poziţii diametral opuse şi ireconciliabile. Nu este nevoie să credem pe cuvânt pe nimeni, teoria e suficient de coerentă pentru a se susţine singură. Este, dacă vreţi, un fel de update al Bibliei şi al scrierilor sfinţilor părinţi, rămase undeva în sec. 8 (în cazul ortodoxiei) şi 16 (la catolici).
Specialiştii în paranormal au constatat cu surprindere că, începând cu anul 1900, instituţia călugăriei a pierdut mult din importanţă, datorită creşterii complexităţii vieţii sociale laice. Dacă înainte un călugăr reuşea, prin izolare, post şi rugăciune, să aibă acces la planurile superioare, primind mai multă informaţie decât un om obişnuit, acum situaţia s-a inversat. Fuga de societate nu mai e eficientă, deoarece stresul zilnic, efortul de adaptare la o lume în schimbare, tot mai sofisticată aduc beneficii mult mai mari (S.N. Lazarev – Diagnosticarea karmei).
Tot la începutul sec. XX şi-a pierdut importanţa şi sistemul castelor, practicat pe teritoriul fostei colonii indiene. Oamenii care s-au născut după această dată au caracteristici tot mai apropiate unii de alţii, iar barierele sociale care timp de mii de ani îşi aveau rostul lor, acum nu mai au sens.
Revenind la afirmaţia Patriarhului Daniel, anume că românii trebuie să caute alinare în speranţa vieţii viitoare, ea nu pare decât un eşec al unui reprezentant al ideologiei creştine, care nu a înţeles ceea ce scriitorul Osho Rajneesh spunea, anume că viaţa este aici şi acum. Şi Cristos a spus la fel: “Eu am venit ca oile să aibă viaţă şi s-o aibă din belşug” (Evanghelia după Ioan cap. 10,10).
Mizeria socială în care se zbat milioane de români nu e o nenorocire în sine, părintele patriarh ar trebui să ştie asta. Lupta pentru supravieţuire întăreşte spiritul uman şi îi deschide posibilităţi nebănuite. O situaţie de criză, trecută cu bine, dă un impuls extraordinar evoluţiei. Viaţa e ca jocul de şah – nu poţi pierde o partidă dacă n-ai greşit pe undeva.
Unde au greşit românii? Cred că cea mai mare problemă a noastră este educaţia în familie. Dacă un părinte nu ştie să-şi educe copilul, deşi îl iubeşte îi poate mutila sufletul. Corecţia aplicată la timp, cu iubire şi discernământ, din partea unui părinte responsabil, va avea efecte extrem de favorabile asupra dezvoltării psihice ulterioare a copilului.
După mine, pe lângă predarea religiei în şcoală ar trebui să se introducă şi o materie numită Educaţie pentru viaţă. Acolo se vor prezenta capcanele care îl pasc pe tânărul elev, pentru ca acesta să fie sensibilizat din timp asupra lor. Mulţi tineri au un comportament imoral pur şi simplu fiindcă nu cunosc consecinţele legale ale faptelor lor, iar când le află este prea târziu. De asemenea, pot intra în încurcături aproape imposibil de rezolvat (cum ar fi, de pildă, colaborarea cu cămătarii sau proxeneţii).
O altă problemă a poporului nostru este abuzul de alcool, încă de la vârste fragede (nu mă refer la consumul moderat). Pe lângă pierderea controlului în societate (situaţie degradantă), accidente de maşină, există şi un efect nociv asupra sănătăţii (scăderea randamentului intelectual, boli ale ficatului, pancreasului, colonului, inimii şi sânilor).
Ar mai fi ceva – lipsa interesului pentru cunoaştere, în general, specifică zonei balcanilor. Este un loc în care informaţia circulă cu mare greutate, întâmpinând o mulţime de obstacole, cenzură şi prejudecăţi din cele mai diverse. Din acest motiv şi datorită perioadei comuniste, România şi Bulgaria au rămas în urmă cu 80 de ani faţă de Occidentul dezvoltat, întrucât informaţia corectă şi completă, asimilată, precede mereu realizările materiale pe care ni le dorim cu toţii.
