Vineri 1 iunie
[Fapte 27, 1-44; 28, 1; In. 17, 18-26]
Evanghelia după Sfântul Ioan 17, 18 – 26:
”
18.
Precum M-ai trimis pe Mine în lume, şi Eu i-am trimis pe ei în lume.
19.
Pentru ei Eu Mă sfinţesc pe Mine Însumi, ca şi ei să fie sfinţiţi întru adevăr.
20.
Dar nu numai pentru aceştia Mă rog, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine, prin cuvântul lor,
21.
Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis.
22.
Şi slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca să fie una, precum Noi una suntem:
23.
Eu întru ei şi Tu întru Mine, ca ei să fie desăvârşiţi întru unime, şi să cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit pe ei, precum M-ai iubit pe Mine.
24.
Părinte, voiesc ca, unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat, ca să vadă slava mea pe care Mi-ai dat-o, pentru că Tu M-ai iubit pe Mine mai înainte de întemeierea lumii.
25.
Părinte drepte, lumea pe Tine nu te-a cunoscut, dar Eu Te-am cunoscut, şi aceştia au cunoscut că Tu M-ai trimis.
26.
Şi le-am făcut cunoscut numele Tău şi-l voi face cunoscut, ca iubirea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei şi Eu în ei.”
„«După cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa si aceştia în Noi să fie una… Eu întru ei, şi Tu întru Mine.» Iată ce lanţ de aur ne leagă cu dumnezeirea! Am căzut noi – S-a sculat Mijlocitorul Care este una cu Dumnezeu-Tatăl, şi a devenit una cu noi. Făcându-ne una cu El, ne unim cu El şi, prin El, cu Dumnezeu-Tatăl. Slavă nemărginitei Tale milostiviri faţă de noi, Dumnezeule în trei Ipostasuri, Care bine ai voit să rânduiesti pentru noi o cale atât de luminoasă spre îndumnezeire! La mare înălţime ne ridică Domnul; aşadar, nu lepăda această binefacere, mărturiseşte mila Lui şi laudă-I bunătatea cea negrăită! Lepădând această înălţime, socoţi că te smereşti, însă de fapt dovedeşti o grosolană nerecunoştinţa şi nepăsare faţă de înaltul dar. Să ştii că nu este cale de mijloc: sau totul, sau nimic. Nu vrei această înălţime: vei rămâne într-o amară josnicie, vremelnică, precum şi veşnică.”
Faptele Apostolilor 27, 1 – 44; 28, 1:
”
27.
1.
Iar după ce s-a hotărât să plecăm pe apă în Italia, au dat în primire pe Pavel şi pe alţi câţiva legaţi unui sutaş cu numele Iuliu, din cohorta Augusta.
2.
Şi întorcându-se pe o corabie de la Adramit, care avea să treacă prin locurile de pe coasta Asiei, am plecat; şi era cu noi Aristarh, macedonean din Tesalonic.
3.
Şi a doua zi am ajuns la Sidon. Iuliu, purtându-se faţă de Pavel cu omenie, i-a dat voie să se ducă la prieteni ca să primească purtarea lor de grijă.
4.
Şi plecând de acolo, am plutit pe lângă Cipru, pentru că vânturile erau împotrivă.
5.
Şi străbătând marea Ciliciei şi a Pamfiliei, am sosit la Mira Liciei.
6.
Şi găsind sutaşul acolo o corabie din Alexandria plutind spre Italia, ne-a suit în ea.
7.
Şi multe zile plutind cu încetineală, abia am ajuns în dreptul Cnidului şi, fiindcă vântul nu ne slăbea am plutit pe sub Creta, pe lângă Salmone.
8.
Şi abia trecând noi pe lângă ea, am ajuns într-un loc numit Limanuri Bune, de care era aproape oraşul Lasea.
9.
Şi trecând multă vreme şi plutirea fiind periculoasă, fiindcă trecuse şi postul (sărbătorii Ispăşirii, care se ţinea la evrei toamna), Pavel îi îndemna,
10.
Zicându-le: Bărbaţilor, văd că plutirea va să fie cu necaz şi cu multă pagubă, nu numai pentru încărcătură şi pentru corabie, ci şi pentru sufletele noastre.
11.
Iar sutaşul se încredea mai mult în cârmaci şi în stăpânul corabiei decât în cele spuse de Pavel.
12.
Şi limanul nefiind bun de iernat, cei mai mulţi dintre ei au dat sfatul să plecăm de acolo şi, dacă s-ar putea, să ajungem şi să iernăm la Fenix, un port al Cretei, deschis spre vântul de miazăzi-apus şi spre vântul de miazănoapte-apus.
13.
Şi suflând uşor un vânt de miazăzi şi crezând că sunt în stare să-şi împlinească gândul, ridicând ancora, pluteau cât mai aproape de Creta.
14.
Şi nu după multă vreme s-a pornit asupra ei un vânt puternic, numit Euroclidon (dinspre miazănoapte-răsărit).
15.
Şi smulgând corabia, iar ea neputând să meargă împotriva vântului, ne-am lăsat duşi în voia lui.
16.
Şi trecând pe lângă o insulă mică, numită Clauda, cu greu am putut să fim stăpâni pe corabie.
17.
Şi după ce au ridicat-o, au folosit unelte ajutătoare, încingând corabia pe dedesubt. Şi temându-se să nu cadă în Sirta, au lăsat pânzele jos şi erau duşi aşa.
18.
Şi fiind tare loviţi de furtună, în ziua următoare au aruncat încărcătura.
19.
Şi a treia zi, cu mâinile lor, au aruncat uneltele corăbiei.
20.
Şi nearătându-se nici soarele, nici stelele, timp de mai multe zile, şi ameninţând furtună mare, ni se luase orice nădejde de scăpare.
21.
Şi fiindcă nu mâncaseră de mult, Pavel, stând în mijlocul lor, le-a zis: Trebuia, o, bărbaţilor, ca ascultându-mă pe mine, să nu fi plecat din Creta; şi n-aţi fi îndurat nici primejdia aceasta, nici paguba aceasta.
22.
Dar acum vă îndemn să aveţi voie bună, căci nici un suflet dintre voi nu va pieri, ci numai corabia.
23.
Căci mi-a apărut în noaptea aceasta un înger al Dumnezeului, al Căruia eu sunt şi Căruia mă închin,
24.
Zicând: Nu te teme, Pavele. Tu trebuie să stai înaintea Cezarului; şi iată, Dumnezeu ţi-a dăruit pe toţi cei ce sunt în corabie cu tine.
25.
De aceea, bărbaţilor, aveţi curaj, căci am încredere în Dumnezeu, că aşa va fi după cum mi s-a spus.
26.
Şi trebuie să ajungem pe o insulă.
27.
Şi când a fost a paisprezecea noapte de când eram purtaţi încoace şi încolo pe Adriatica, pe la miezul nopţii corăbierii au presimţit că se apropie de un ţărm.
28.
Şi aruncând măsurătoarea în jos au găsit douăzeci de stânjeni şi, trecând puţin mai departe şi măsurând iarăşi, au găsit cincisprezece stânjeni.
29.
Şi temându-se ca nu cumva să nimerim pe locuri stâncoase, au aruncat patru ancore de la partea din urmă a corăbiei, şi doreau să se facă ziuă.
30.
Dar corăbierii căutau să fugă din corabie şi au coborât luntrea în mare, sub motiv că vor să întindă şi ancorele de la partea dinainte.
31.
Pavel a spus sutaşului şi ostaşilor: Dacă aceştia nu rămân în corabie, voi nu puteţi să scăpaţi.
32.
Atunci ostaşii au tăiat funiile luntrei şi au lăsat-o să cadă.
33.
Iar, până să se facă ziuă, Pavel îi ruga pe toţi să mănânce, zicându-le: Paisprezece zile sunt azi de când n-aţi mâncat, aşteptând şi nimic gustând.
34.
De aceea, vă rog să mâncaţi, căci aceasta este spre scăparea voastră. Că nici unuia din voi un fir de păr din cap nu-i va pieri.
35.
Şi zicând acestea şi luând pâine, a mulţumit lui Dumnezeu înaintea tuturor şi, frângând, a început să mănânce.
36.
Şi devenind toţi voioşi, au luat şi ei şi au mâncat.
37.
Şi eram în corabie, de toţi, două sute şaptezeci şi şase de suflete.
38.
Şi săturându-se de bucate, au uşurat corabia, aruncând grâul în mare.
39.
Şi când s-a făcut ziuă, ei n-au cunoscut pământul, dar au zărit un sân de mare, având ţărm nisipos, în care voiau, dacă ar putea, să scoată corabia.
40.
Şi desfăcând ancorele, le-au lăsat în mare, slăbind totodată funiile cârmelor şi, ridicând pânza din frunte în bătaia vântului, se îndreptau spre ţărm.
41.
Şi căzând pe un dâmb de nisip au înţepenit corabia şi partea dinainte, înfigându-se, stătea neclintită, iar partea dinapoi se sfărâma de puterea valurilor.
42.
Iar ostaşii au făcut sfat să omoare pe cei legaţi, ca să nu scape vreunul, înotând.
43.
Dar sutaşul, voind să ferească pe Pavel, i-a împiedicat de la gândul lor şi a poruncit ca aceia care pot să înoate, aruncându-se cei dintâi, să iasă la uscat;
44.
Iar ceilalţi, care pe scânduri, care pe câte ceva de la corabie. Şi aşa au ajuns cu toţii să scape, la uscat.
28.
1.
Şi după ce am scăpat, am aflat că insula se numeşte Malta.”
Joi 31 mai
[Fapte 25, 13-19; In. 16, 22-33]
Faptele Apostolilor 25, 13 – 19:
”
13.
Şi după ce au trecut câteva zile, regele Agripa şi Berenice au sosit la Cezareea, ca să salute pe Festus.
14.
Şi rămânând acolo mai multe zile, Festus a vorbit regelui despre Pavel, zicând: Este aici un bărbat, lăsat legat de Felix,
15.
În privinţa căruia, când am fost în Ierusalim, mi s-au înfăţişat arhiereii şi bătrânii iudeilor, cerând osândirea lui.
16.
Eu le-am răspuns că romanii n-au obiceiul să dea pe vreun om la pierzare, înainte ca cel învinuit să aibă de faţă pe pârâşii lui şi să aibă putinţa să se apere pentru vina sa.
17.
Adunându-se deci ei aici şi nefăcând eu nici o amânare, a doua zi am stat la judecată şi am poruncit să fie adus bărbatul.
18.
Dar pârâşii care s-au ridicat împotriva lui nu i-au adus nici o învinuire dintre cele rele, pe care le bănuiam eu,
19.
Ci aveau cu el nişte neînţelegeri cu privire la religia lor şi la un oarecare Iisus mort, de Care Pavel zice că trăieşte.”
Evanghelia după Sfântul Ioan 16, 22 – 33:
”
22.
Deci şi voi acum sunteţi trişti, dar iarăşi vă voi vedea şi se va bucura inima voastră şi bucuria voastră nimeni nu o va lua de la voi.
23.
Şi în ziua aceea nu Mă veţi întreba nimic. Adevărat, adevărat zic vouă: Orice veţi cere de la Tatăl în numele Meu El vă va da.
24.
Până acum n-aţi cerut nimic în numele Meu; cereţi şi veţi primi, ca bucuria voastră să fie deplină.
25.
Acestea vi le-am spus în pilde, dar vine ceasul când nu vă voi mai vorbi în pilde, ci pe faţă vă voi vesti despre Tatăl.
26.
În ziua aceea veţi cere în numele Meu; şi nu vă zic că voi ruga pe Tatăl pentru voi,
27.
Căci Însuşi Tatăl vă iubeşte pe voi, fiindcă voi M-aţi iubit pe Mine şi aţi crezut că de la Dumnezeu am ieşit.
28.
Ieşit-am de la Tatăl şi am venit în lume; iarăşi las lumea şi Mă duc la Tatăl.
29.
Au zis ucenicii Săi: Iată acum vorbeşti pe faţă şi nu spui nici o pildă.
30.
Acum ştim că Tu ştii toate şi nu ai nevoie ca să Te întrebe cineva. De aceea credem că ai ieşit de la Dumnezeu.
31.
Iisus le-a răspuns: Acum credeţi?
32.
Iată vine ceasul, şi a şi venit, ca să vă risipiţi fiecare la ale sale şi pe Mine să Mă lăsaţi singur. Dar nu sunt singur, pentru că Tatăl este cu Mine.
33.
Acestea vi le-am grăit, ca întru Mine pace să aveţi. În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea.”
„«Adevărat, adevărat zic vouă: Orice veţi cere de la Tatăl în numele Meu, El vă va da», a grăit Domnul, ba încă a şi întărit: «Adevărat, adevărat zic vouă». Ce ruşine pentru noi că nu ştim să ne folosim de această nemincinoasă făgăduinţă! Si bine-ar fi să fie numai asupra noastră ruşinea; dar se aruncă o umbră asupra făgăduinţei înseşi, ca şi cum ea ar fi prea mare si de neîmplinit. Nu, toată vina o purtăm noi şi în primul rând pentru faptul că nu ne ştim robi credincioşi ai lui Hristos, şi conştiinţa nu ne îngăduie să aşteptăm vreo milostenie de la Dumnezeu. Pe deasupra, dacă se şi apropie câteodată cineva ca să ceară ceva de la Dumnezeu, o face cu sufletul îndoit: pomeneşte acel lucru în treacăt, o dată, de două ori în rugăciunea sa, şi se lasă, iar apoi mai şi spune: «Dumnezeu nu aude». Nu, atunci când ceri ceva anume trebuie să fii stăruitor si neobosit la rugăciune, asemenea văduvei care până si pe judecătorul cel lipsit de inimă, bătându-l la cap, l-a înduplecat să-i împlinească cererea. Adevăraţii rugători, cerând ceva la rugăciune, adaugă postul, privegherile, lipsurile de toate felurile; si apoi cer nu o zi, nici două, ci luni şi ani; drept aceea şi primesc. Acestora să le fiţi următori, de vreţi să aveţi spor la rugăciune.”
Miercuri 30 iunie
[Fapte 23, 1-11; In. 16, 15-23]
Evanghelia după Sfântul Ioan 16, 15 – 23:
”
15.
Toate câte are Tatăl ale Mele sunt; de aceea am zis că din al Meu ia şi vă vesteşte vouă.
16.
Puţin şi nu Mă veţi mai vedea, şi iarăşi puţin şi Mă veţi vedea, pentru că Eu Mă duc la Tatăl.
17.
Deci unii dintre ucenicii Lui ziceau între ei: Ce este aceasta ce ne spune: Puţin şi nu Mă veţi mai vedea, şi iarăşi puţin şi Mă veţi vedea, şi că Mă duc la Tatăl?
18.
Deci ziceau: Ce este aceasta ce zice: Puţin? Nu ştim ce zice.
19.
Şi a cunoscut Iisus că voiau să-L întrebe şi le-a zis: Despre aceasta vă întrebaţi între voi, că am zis: Puţin şi nu Mă veţi mai vedea şi iarăşi puţin şi Mă veţi vedea?
20.
Adevărat, adevărat zic vouă că voi veţi plânge şi vă veţi tângui, iar lumea se va bucura. Voi vă veţi întrista, dar întristarea voastră se va preface în bucurie.
21.
Femeia, când e să nască, se întristează, fiindcă a sosit ceasul ei; dar după ce a născut copilul, nu-şi mai aduce aminte de durere, pentru bucuria că s-a născut om în lume.
22.
Deci şi voi acum sunteţi trişti, dar iarăşi vă voi vedea şi se va bucura inima voastră şi bucuria voastră nimeni nu o va lua de la voi.
23.
Şi în ziua aceea nu Mă veţi întreba nimic. Adevărat, adevărat zic vouă: Orice veţi cere de la Tatăl în numele Meu El vă va da.”
„Înainte de Patimi, Domnul grăieşte către ucenicii Săi: «Puţin şi nu Mă veţi mai vedea, şi iarăşi puţin şi Mă veţi vedea». Patimile şi moartea Domnului i-au izbit până într-atât pe Sfinţii Apostoli, că ochii minţii lor s-au întunecat, şi ei au început să nu-L mai vadă pe Domnul ca atare; lumina lor s-a ascuns, şi ei stăteau într-un întuneric amar şi chinuitor. Acest tâlc l-a dat cuvintelor Sale Domnul Însuşi: «Voi veţi plânge şi vă veţi tângui, iar lumea se va bucura; voi vă veţi tângui, dar tânguirea voastră se va preface în bucurie». Se spune că orice suflet aflat pe drumul spre desăvârşire trece printr-o întunecare asemănătoare. Bezna îl învăluie din toate părţile şi nu ştie încotro să se îndrepte; dar vine Domnul şi tânguirea sa se preface în bucurie. Pare-se că acest lucru este neapărat trebuincios, aşa cum femeia trebuie neapărat să se chinuie mai înainte de a aduce om pe lume. Oare nu se poate trage de aici învăţătura că în cel care n-a trecut prin asta încă nu s-a născut adevăratul creştin?”
Faptele Apostolilor 23, 1 – 11:
”
1.
Şi Pavel, fixând sinedriul cu privirea, a zis: Bărbaţi fraţi, eu cu bun cuget am vieţuit înaintea lui Dumnezeu până în ziua aceasta.
2.
Arhiereul Anania a poruncit celor ce şedeau lângă el să-l bată peste gură.
3.
Atunci Pavel a zis către el: Te va bate Dumnezeu, perete văruit! Şi tu şezi să mă judeci pe mine după Lege, şi, călcând Legea, porunceşti să mă bată?
4.
Iar cei ce stăteau lângă el au zis: Pe arhiereul lui Dumnezeu îl faci tu de ocară?
5.
Iar Pavel a zis: Fraţilor, nu ştiam că este arhiereu; căci este scris: „Pe mai-marele poporului tău să nu-l vorbeşti de rău”.
6.
Dar Pavel, ştiind că o parte erau saduchei şi cealaltă farisei, a strigat în sinedriu: Bărbaţi fraţi! Eu sunt fariseu, fiu de farisei. Pentru nădejdea şi învierea morţilor sunt eu judecat!
7.
Şi grăind el aceasta, între farisei şi saduchei s-a iscat neînţelegere şi mulţimea s-a dezbinat;
8.
Căci saducheii zic că nu este înviere, nici înger, nici duh, iar fariseii mărturisesc şi una şi alta.
9.
Şi s-a făcut mare strigare, şi, ridicându-se unii cărturari din partea fariseilor, se certau zicând: Nici un rău nu găsim în acest om; iar dacă i-a vorbit lui un duh sau înger, să nu ne împotrivim lui Dumnezeu.
10.
Deci făcându-se mare neînţelegere şi temându-se comandantul ca Pavel să nu fie sfâşiat de ei, a poruncit ostaşilor să se coboare şi să-l smulgă din mijlocul lor şi să-l ducă în fortăreaţă.
11.
Iar în noaptea următoare, arătându-i-Se, Domnul i-a zis: Îndrăzneşte, Pavele! Căci precum ai mărturisit cele despre Mine la Ierusalim, aşa trebuie să mărturiseşti şi la Roma.”
Marţi 29 mai
[Fapte 21, 26-32; In. 16, 2-13].
Evanghelia după Sfântul Ioan 16, 2 – 13:
”
2.
Vă vor scoate pe voi din sinagogi; dar vine ceasul când tot cel ce vă va ucide să creadă că aduce închinare lui Dumnezeu.
3.
Şi acestea le vor face, pentru că n-au cunoscut nici pe Tatăl, nici pe Mine.
4.
Iar acestea vi le-am spus, ca să vă aduceţi aminte de ele, când va veni ceasul lor, că Eu vi le-am spus. Şi acestea nu vi le-am spus de la început, fiindcă eram cu voi.
5.
Dar acum Mă duc la Cel ce M-a trimis şi nimeni dintre voi nu întreabă: Unde Te duci?
6.
Ci, fiindcă v-am spus acestea, întristarea a umplut inima voastră.
7.
Dar Eu vă spun adevărul: Vă este de folos ca să mă duc Eu. Căci dacă nu Mă voi duce, Mângâietorul nu va veni la voi, iar dacă Mă voi duce, Îl voi trimite la voi.
8.
Şi El, venind, va vădi lumea de păcat şi de dreptate şi de judecată.
9.
De păcat, pentru că ei nu cred în Mine;
10.
De dreptate, pentru că Mă duc la Tatăl Meu şi nu Mă veţi mai vedea;
11.
Şi de judecată, pentru că stăpânitorul acestei lumi a fost judecat.
12.
Încă multe am a vă spune, dar acum nu puteţi să le purtaţi.
13.
Iar când va veni Acela, Duhul Adevărului, vă va călăuzi la tot adevărul; căci nu va vorbi de la Sine, ci toate câte va auzi va vorbi şi cele viitoare vă va vesti.”
„«Iar când va veni Acela, Duhul adevărului, vă va călăuzi pe voi la tot adevărul.» Pentru ce, dar, în manualele de logică nu se aminteşte de această sursă a cunoaşterii? Nu este de mirare că în cele păgâne nu există acest punct, dar ce îndreptăţire au cele creştineşti? Nu cumva creştinul, atunci când începe să gândească, trebuie să înceteze a fi creştin şi să uite de toate făgăduinţele vrednice de crezare şi neîndoielnice care i s-au dat? Despre cum să observi şi cum să asculţi se vorbeşte mult; despre cum să faci generalizări şi concluzii pornind de la cele văzute şi auzite, de asemenea se învaţă din destul; dar când e vorba de pătruns înţelesul tuturor acestora, copilul logicii rămâne în voia presupunerilor sale. De ce nu i se spune: «Ai vestirile Duhului adevărului, lor să le urmezi; acestea hotărăsc în chip de netăgăduit înţelesul a tot ce este, fiindcă vin de la Dumnezeu, în Care este izvorul firii înseşi». Oare nu fiindcă oamenilor nu li se spune asta s-a răspândit până într-atât duhul speculaţiei, încât în ziua de azi toate cărţile (despre lumea lui Dumnezeu) sunt pline de speculaţii? Şi măcar dacă acestea ar fi cât de cât serioase; însă de la prima vedere se cunoaşte că sunt rodul unor închipuiri copilăreşti.”
Faptele Apostolilor 21, 26 – 32:
”
26.
Atunci Pavel, luând cu el pe acei bărbaţi, curăţindu-se împreună cu ei a doua zi, a intrat în templu, vestind împlinirea zilelor curăţirii, până când a fost adusă ofranda pentru fiecare din ei.
27.
Şi când era să se împlinească cele şapte zile, iudeii din Asia, văzându-l în templu, au întărâtat toată mulţimea şi au pus mâna pe el,
28.
Strigând: Bărbaţi israeliţi, ajutaţi! Acesta este omul care învaţă pe toţi pretutindeni, împotriva poporului şi a Legii şi a locului acestuia; încă şi elini a adus în templu şi a spurcat acest loc sfânt.
29.
Căci ei văzuseră mai înainte cu el împreună în cetate pe Trofim din Efes, pe care socoteau că Pavel l-a adus în templu.
30.
Şi s-a mişcat toată cetatea şi poporul a alergat din toate părţile şi, punând mâna pe Pavel, îl trăgeau afară din templu şi îndată au închis porţile.
31.
Dar când căutau ei ca să-l omoare, a ajuns veste la comandantul cohortei, că tot Ierusalimul s-a tulburat.
32.
Acela, luând îndată ostaşi şi sutaşi, a alergat la ei; iar ei, văzând pe comandant şi pe ostaşi, au încetat de a mai bate pe Pavel.”
Luni 28 mai
[Fapte 21, 8-14; In. 14, 27-31; 15, 1-7]
Evanghelia după Sfântul Ioan 14, 27 – 31; 15, 1 – 7:
”
14.
27.
Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu. Să nu se tulbure inima voastră, nici să se înfricoşeze.
28.
Aţi auzit că v-am spus: Mă duc şi voi veni la voi. De M-aţi iubi v-aţi bucura că Mă duc la Tatăl, pentru că Tatăl este mai mare decât Mine.
29.
Şi acum v-am spus acestea înainte de a se întâmpla, ca să credeţi când se vor întâmpla.
30.
Nu voi mai vorbi multe cu voi, căci vine stăpânitorul acestei lumi şi el nu are nimic în Mine;
31.
Dar ca să cunoască lumea că Eu iubesc pe Tatăl şi precum Tatăl Mi-a poruncit aşa fac. Sculaţi-vă, să mergem de aici.
15.
1.
Eu sunt viţa cea adevărată şi Tatăl Meu este lucrătorul.
2.
Orice mlădiţă care nu aduce roadă întru Mine, El o taie; şi orice mlădiţă care aduce roadă, El o curăţeşte, ca mai multă roadă să aducă.
3.
Acum voi sunteţi curaţi, pentru cuvântul pe care vi l-am spus.
4.
Rămâneţi în Mine şi Eu în voi. Precum mlădiţa nu poate să aducă roadă de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi, dacă nu rămâneţi în Mine.
5.
Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel ce rămâne întru Mine şi Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic.
6.
Dacă cineva nu rămâne în Mine se aruncă afară ca mlădiţa şi se usucă; şi le adună şi le aruncă în foc şi ard.
7.
Dacă rămâneţi întru Mine şi cuvintele Mele rămân în voi, cereţi ceea ce voiţi şi se va da vouă.”
„Domnul Iisus Hristos este viţa; creştinii sunt lăstarii şi mlădiţele. Suntem legaţi de Dânsul prin credinţă şi aducem roadă prin viaţa trăită după îndreptarul credinţei. Părintele Ceresc e Grădinarul ce îngrijeşte de această viţă. El taie mlădiţa care nu aduce rod (adică cel care crede, însă nu trăieşte după cum o cere credinţa sa) si o curăţă pe cea care aduce rod (adică pe cel care nu numai crede, ci se şi străduieşte să vieţuiască după îndreptarul credinţei, Dumnezeu îl ajută să se îmbogăţească în fapte bune, care sunt roadele credinţei). Fiecare să-şi orânduiască viaţa ţinând seama de această lege a lucrării dumnezeieşti în noi, amintindu-şi bine că fără Domnul nimic nu putem face. La el să alergăm pentru orice nevoie; iar numele Lui cel preasfânt şi preadulce să se depene necontenit în mintea, inima şi pe limba ta.”
Faptele Apostolilor 21, 8 – 14:
”
8.
Iar a doua zi, ieşind, am venit la Cezareea. Şi intrând în casa lui Filip binevestitorul, care era dintre cei şapte (diaconi), am rămas la el.
9.
Şi acesta avea patru fiice, fecioare, care prooroceau.
10.
Şi rămânând noi acolo mai multe zile, a coborât din Iudeea un prooroc cu numele Agav;
11.
Şi, venind el la noi, a luat brâul lui Pavel şi legându-şi picioarele şi mâinile a zis: Acestea zice Duhul Sfânt: Pe bărbatul al căruia este acest brâu, aşa îl vor lega iudeii la Ierusalim şi-l vor da în mâinile neamurilor.
12.
Şi când am auzit acestea, îl rugam şi noi şi localnicii să nu se suie la Ierusalim.
13.
Atunci a răspuns Pavel: Ce faceţi de plângeţi şi-mi sfâşiaţi inima? Căci eu sunt gata nu numai să fiu legat, ci să şi mor în Ierusalim pentru numele Domnului Iisus.
14.
Şi neînduplecându-se el, ne-am liniştit, zicând: Facă-se voia Domnului.”
Duminica 20 mai
Duminica Orbului
[In. 20, 11-18; Fapte 16, 16-34; In. 9, 1-38]
Evanghelia după Sfântul Ioan 9, 1 – 38:
”
1.
Şi trecând Iisus, a văzut un om orb din naştere.
2.
Şi ucenicii Lui L-au întrebat, zicând: Învăţătorule, cine a păcătuit; acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb?
3.
Iisus a răspuns: Nici el n-a păcătuit, nici părinţii lui, ci ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu.
4.
Trebuie să fac, până este ziuă, lucrările Celui ce M-a trimis pe Mine; că vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze.
5.
Atât cât sunt în lume, Lumină a lumii sunt.
6.
Acestea zicând, a scuipat jos şi a făcut tină din scuipat, şi a uns cu tină ochii orbului.
7.
Şi i-a zis: Mergi de te spală în scăldătoarea Siloamului (care se tâlcuieşte: trimis). Deci s-a dus şi s-a spălat şi a venit văzând.
8.
Iar vecinii şi cei ce-l văzuseră mai înainte că era orb ziceau: Nu este acesta cel ce şedea şi cerşea?
9.
Unii ziceau: El este. Alţii ziceau: Nu este el, ci seamănă cu el. Dar acela zicea: Eu sunt.
10.
Deci îi ziceau: Cum ţi s-au deschis ochii?
11.
Acela a răspuns: Omul care se numeşte Iisus a făcut tină şi a uns ochii mei; şi mi-a zis: Mergi la scăldătoarea Siloamului şi te spală. Deci, ducându-mă şi spălându-mă, am văzut.
12.
Zis-au lui: Unde este Acela? Şi el a zis: Nu ştiu.
13.
L-au dus la farisei pe cel ce fusese oarecând orb.
14.
Şi era sâmbătă în ziua în care Iisus a făcut tină şi i-a deschis ochii.
15.
Deci iarăşi îl întrebau şi fariseii cum a văzut. Iar el le-a zis: Tină a pus pe ochii mei, şi m-am spălat şi văd.
16.
Deci ziceau unii dintre farisei: Acest om nu este de la Dumnezeu, fiindcă nu ţine sâmbăta. Iar alţii ziceau: Cum poate un om păcătos să facă asemenea minuni? Şi era dezbinare între ei.
17.
Au zis deci orbului iarăşi: Dar tu ce zici despre El, că ţi-a deschis ochii? Iar el a zis că prooroc este.
18.
Dar iudeii n-au crezut despre el că era orb şi a văzut, până ce n-au chemat pe părinţii celui ce vedea.
19.
Şi i-au întrebat, zicând: Acesta este fiul vostru, despre care ziceţi că s-a născut orb? Deci cum vede el acum?
20.
Au răspuns deci părinţii lui şi au zis: Ştim că acesta este fiul nostru şi că s-a născut orb.
21.
Dar cum vede el acum, noi nu ştim; sau cine i-a deschis ochii lui, noi nu ştim. Întrebaţi-l pe el; este în vârstă; va vorbi singur despre sine.
22.
Acestea le-au spus părinţii lui, pentru că se temeau de iudei. Căci iudeii puseseră acum la cale că, dacă cineva va mărturisi că El este Hristos, să fie dat afară din sinagogă.
23.
De aceea au zis părinţii lui: Este în vârstă; întrebaţi-l pe el.
24.
Deci au chemat a doua oară pe omul care fusese orb şi i-au zis: Dă slavă lui Dumnezeu. Noi ştim că Omul Acesta e păcătos.
25.
A răspuns deci acela: Dacă este păcătos, nu ştiu. Un lucru ştiu: că fiind orb, acum văd.
26.
Deci i-au zis: Ce ţi-a făcut? Cum ţi-a deschis ochii?
27.
Le-a răspuns: V-am spus acum şi n-aţi auzit? De ce voiţi să auziţi iarăşi? Nu cumva voiţi şi voi să vă faceţi ucenici ai Lui?
28.
Şi l-au ocărât şi i-au zis: Tu eşti ucenic al Aceluia, iar noi suntem ucenici ai lui Moise.
29.
Noi ştim că Dumnezeu a vorbit lui Moise, iar pe Acesta nu-L ştim de unde este.
30.
A răspuns omul şi le-a zis: Tocmai în aceasta stă minunea: că voi nu ştiţi de unde este şi El mi-a deschis ochii.
31.
Şi noi ştim că Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoşi; dar de este cineva cinstitor de Dumnezeu şi face voia Lui, pe acesta îl ascultă.
32.
Din veac nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naştere.
33.
De n-ar fi Acesta de la Dumnezeu n-ar putea să facă nimic.
34.
Au răspuns şi i-au zis: În păcate te-ai născut tot, şi tu ne înveţi pe noi? Şi l-au dat afară.
35.
Şi a auzit Iisus că l-au dat afară. Şi, găsindu-l, i-a zis: Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?
36.
El a răspuns şi a zis: Dar cine este, Doamne, ca să cred în El?
37.
Şi a zis Iisus: L-ai şi văzut! Şi Cel ce vorbeşte cu tine Acela este.
38.
Iar el a zis: Cred, Doamne. Şi s-a închinat Lui.”
„Se confruntă simplitatea credinţei cu necredinţa vicleană. Credinţa, venind la orbul ce îşi recăpătase vederea, i-a luminat si ochii minţii, iar el vede limpede adevărul. Priviţi cât de logic este la el totul. II întreabă: «Tu ce zici despre El, că ţi-a deschis ochii?». «Prooroc este», a răspuns el, adică trimis al lui Dumnezeu, îmbrăcat cu puterea facerii de minuni. Corectitudinea concluziei este de netăgăduit! Dar cărturarii «culţi» nu vor să vadă acest lucru şi caută să evite consecinţele lui; dar întrucât nu reuşesc, se întorc către simplitatea necărturărească îndemnând-o astfel: «Dă slavă lui Dumnezeu; noi ştim că Omul Acesta este păcătos». Simplitatea credinţei nu poate să facă legătura între păcătoşenie şi săvârşirea de minuni, spunând asta pe faţă: «Dacă este păcătos, nu ştiu; un lucru ştiu: că eram orb, iar acum văd». Ce se mai poate spune împotriva unui asemenea raţionament? Dar logica necredincioşilor e încăpăţânată şi, în pofida evidenţei, nu se ruşinează să susţină că nu ştie de unde este Cel ce a deschis ochii orbului. «Tocmai în aceasta stă minunea», le spune logica sănătoasă a credinţei, „că voi nu ştiţi de unde este, iar El mi-a deschis ochii; şi noi ştim că Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoşi, dar de este cineva cinstitor de Dumnezeu şi face voia Lui, pe acesta îl ascultă. Din veac nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naştere. De n-ar fi Acesta de la Dumnezeu, n-ar putea să facă nimic.» S-ar părea că oricine ar fi trebuit să se plece în faţa puterii acestei concluzii: însă cărturăria învăţaţilor nu poate suferi logica sănătoasă a credinţei, aşa că a dat-o afară… Mergi acum de dovedeşte adevărul oamenilor a căror minte s-a stricat din pricina încăpăţânării în necredinţă. Necredincioşii din toate timpurile sunt oameni din acelaşi aluat.”
Evanghelia după Sfântul Ioan 20, 11 – 18:
”
11.
Iar Maria stătea afară lângă mormânt plângând. Şi pe când plângea, s-a aplecat spre mormânt.
12.
Şi a văzut doi îngeri în veşminte albe şezând, unul către cap şi altul către picioare, unde zăcuse trupul lui Iisus.
13.
Şi aceia i-au zis: Femeie, de ce plângi? Pe cine cauţi? Ea le-a zis: Că au luat pe Domnul meu şi nu ştiu unde L-au pus.
14.
Zicând acestea, ea s-a întors cu faţa şi a văzut pe Iisus stând, dar nu ştia că este Iisus.
15.
Zis-a ei Iisus: Femeie, de ce plângi? Pe cine cauţi? Ea, crezând că este grădinarul, I-a zis: Doamne, dacă Tu L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus şi eu Îl voi ridica.
16.
Iisus i-a zis: Maria! Întorcându-se, aceea I-a zis evreieşte: Rabuni! (adică, Învăţătorule)
17.
Iisus i-a zis: Nu te atinge de Mine, căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu. Mergi la fraţii Mei şi le spune: Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru şi la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru.
18.
Şi a venit Maria Magdalena vestind ucenicilor că a văzut pe Domnul şi acestea i-a zis ei.”
Faptele Apostolilor 16, 16 – 34:
”
16.
Dar odată, pe când ne duceam la rugăciune, ne-a întâmpinat o slujnică, care avea duh pitonicesc şi care aducea mult câştig stăpânilor ei, ghicind.
17.
Aceasta, ţinându-se după Pavel şi după noi, striga, zicând: Aceşti oameni sunt robi ai Dumnezeului celui Preaînalt, care vă vestesc vouă calea mântuirii.
18.
Şi aceasta o făcea timp de multe zile. Iar Pavel mâniindu-se şi întorcându-se, a zis duhului: În numele lui Iisus Hristos îţi poruncesc să ieşi din ea. Şi în acel ceas a ieşit.
19.
Şi stăpânii ei, văzând că s-a dus nădejdea câştigului lor, au pus mâna pe Pavel şi pe Sila şi i-au dus în piaţă înaintea dregătorilor.
20.
Şi ducându-i la judecători, au zis: Aceşti oameni, care sunt iudei, tulbură cetatea noastră.
21.
Şi vestesc obiceiuri care nouă nu ne este îngăduit să le primim, nici să le facem, fiindcă suntem romani.
22.
Şi s-a sculat şi mulţimea împotriva lor. Şi judecătorii, rupându-le hainele, au poruncit să-i bată cu vergi.
23.
Şi, după ce le-au dat multe lovituri, i-au aruncat în temniţă, poruncind temnicerului să-i păzească cu grijă.
24.
Acesta, primind o asemenea poruncă, i-a băgat în fundul temniţei şi le-a strâns picioarele în butuci;
25.
Iar la miezul nopţii, Pavel şi Sila, rugându-se, lăudau pe Dumnezeu în cântări, iar cei ce erau în temniţă îi ascultau.
26.
Şi deodată s-a făcut cutremur mare, încât s-au zguduit temeliile temniţei şi îndată s-au deschis toate uşile şi legăturile tuturor s-au dezlegat.
27.
Şi deşteptându-se temnicerul şi văzând deschise uşile temniţei, scoţând sabia, voia să se omoare, socotind că cei închişi au fugit.
28.
Iar Pavel a strigat cu glas mare, zicând: Să nu-ţi faci nici un rău, că toţi suntem aici.
29.
Iar el, cerând lumină, s-a repezit înăuntru şi, tremurând de spaimă, a căzut înaintea lui Pavel şi a lui Sila;
30.
Şi scoţându-i afară (după ce pe ceilalţi i-a zăvorât la loc), le-a zis: Domnilor, ce trebuie să fac ca să mă mântuiesc?
31.
Iar ei au zis: Crede în Domnul Iisus şi te vei mântui tu şi casa ta.
32.
Şi i-au grăit lui cuvântul lui Dumnezeu şi tuturor celor din casa lui.
33.
Şi el, luându-i la sine, în acel ceas al nopţii, a spălat rănile lor şi s-a botezat el şi toţi ai lui îndată.
34.
Şi ducându-i în casă, a pus masa şi s-a veselit cu toată casa, crezând în Dumnezeu.”
