Luni 30 aprilie
[Fapte 6, 8-15; 7, 1-5, 47-60; In. 4, 46-54]
Faptele Apostolilor 6, 8 – 15; 7, 1 – 5, 47 – 60:
”
6.
8.
Iar Ştefan, plin de har şi de putere, făcea minuni şi semne mari în popor.
9.
Şi s-au ridicat unii din sinagoga ce se zicea a libertinilor şi a cirenenilor şi a alexandrinilor şi a celor din Cilicia şi din Asia, sfădindu-se cu Ştefan.
10.
Şi nu puteau să stea împotriva înţelepciunii şi a Duhului cu care el vorbea.
11.
Atunci au pus pe nişte bărbaţi să zică: L-am auzit spunând cuvinte de hulă împotriva lui Moise şi a lui Dumnezeu.
12.
Şi au întărâtat poporul şi pe bătrâni şi pe cărturari şi, năvălind asupră-i, l-au răpit şi l-au dus în sinedriu.
13.
Şi au pus martori mincinoşi, care ziceau: Acest om nu încetează a vorbi cuvinte de hulă împotriva acestui loc sfânt şi a Legii.
14.
Că l-au auzit zicând că Acest Iisus Nazarineanul va strica locul acesta şi va schimba datinile pe care ni le-a lăsat nouă Moise.
15.
Şi aţintindu-şi ochii asupra lui, toţi cei ce şedeau în sinedriu au văzut faţa lui ca o faţă de înger.
7.
1.
Şi a zis arhiereul: Adevărate sunt acestea?
2.
Iar el a zis: Bărbaţi fraţi şi părinţi, ascultaţi! Dumnezeul slavei S-a arătat părintelui nostru Avraam, când era în Mesopotamia, mai înainte de a locui în Haran,
3.
Şi a zis către el: Ieşi din pământul tău şi din rudenia ta şi vino în pământul pe care ţi-l voi arăta.
4.
Atunci, ieşind din pământul caldeilor, a locuit în Haran. Iar de acolo, după moartea tatălui său, l-a strămutat în această ţară, în care locuiţi voi acum,
5.
Şi nu i-a dat moştenire în ea nici o palmă de pământ, ci i-a făgăduit că i-o va da lui spre stăpânire şi urmaşilor lui după el, neavând el copil.
47.
Iar Solomon I-a zidit Lui casă,
48.
Dar Cel Preaînalt nu locuieşte în temple făcute de mâini, precum zice proorocul:
49.
„Cerul este tronul Meu şi pământul aşternut picioarelor Mele. Ce casă Îmi veţi zidi Mie? – zice Domnul – sau care este locul odihnei Mele?
50.
Nu mâna Mea a făcut toate acestea?”
51.
Voi cei tari în cerbice şi netăiaţi împrejur la inimă şi la urechi, voi pururea staţi împotriva Duhului Sfânt, precum Şi părinţii voştri, aşa şi voi!
52.
Pe care dintre prooroci nu l-au prigonit părinţii voştri? Şi au ucis pe cei ce au vestit mai dinainte sosirea Celui Drept, ai Cărui vânzători şi ucigaşi v-aţi făcut voi acum,
53.
Voi, care aţi primit Legea întru rânduieli de îngeri şi n-aţi păzit-o!
54.
Iar ei, auzind acestea, fremătau de furie în inimile lor şi scrâşneau din dinţi împotriva lui.
55.
Iar Ştefan, fiind plin de Duh Sfânt şi privind la cer, a văzut slava lui Dumnezeu şi pe Iisus stând de-a dreapta lui Dumnezeu.
56.
Şi a zis: Iată, văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu!
57.
Iar ei, strigând cu glas mare, şi-au astupat urechile şi au năvălit asupra lui.
58.
Şi scoţându-l afară din cetate, îl băteau cu pietre. Iar martorii şi-au pus hainele la picioarele unui tânăr, numit Saul.
59.
Şi îl băteau cu pietre pe Ştefan, care se ruga şi zicea: Doamne, Iisuse, primeşte duhul meu!
60.
Şi, îngenunchind, a strigat cu glas mare: Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta! Şi zicând acestea, a murit.”
Evanghelia după Sfântul Ioan 4, 46 – 54:
”
46.
Deci iarăşi a mers în Cana Galileii, unde prefăcuse apa în vin. Şi era un slujitor regesc, al cărui fiu era bolnav în Capernaum.
47.
Acesta, auzind că Iisus a venit din Iudeea în Galileea, s-a dus la El şi Îl ruga să Se coboare şi să vindece pe fiul lui, că era gata să moară.
48.
Deci Iisus i-a zis: Dacă nu veţi vedea semne şi minuni, nu veţi crede.
49.
Slujitorul regesc a zis către El: Doamne, coboară-Te înainte de a muri copilul meu.
50.
Iisus i-a zis: Mergi, copilul tău trăieşte. Şi omul a crezut cuvântului pe care i l-a spus Iisus şi a plecat.
51.
Iar pe când cobora, slugile lui, l-au întâmpinat spunându-i că fiul lui trăieşte.
52.
Şi cerea, deci, să afle de la ele ceasul în care i-a fost mai bine. Deci i-au spus că ieri, în ceasul al şaptelea, l-au lăsat frigurile.
53.
Aşadar tatăl a cunoscut că în ceasul acela a fost în care Iisus i-a zis: Fiul tău trăieşte. Şi a crezut el şi toată casa lui.
54.
Aceasta este a doua minune pe care a făcut-o iarăşi Iisus, venind din Iudeea în Galileea. ”
„Sfântul Ştefan grăieşte: «Cel Preaînalt nu locuieşte în temple făcute de mâini… Ce casă îmi veţi zidi Mie, zice Domnul, sau ce loc pentru odihna Mea?». Numai templul nezidit de mână al inimii Îl poate încăpea pe Dumnezeu, precum a grăit Domnul: «De Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, si Tatăl Meu îl va iubi; şi vom veni la el, şi locaş la el vom face» (In. 14, 23). Felul în care se săvârşeşte acest lucru e pentru noi de nepătruns; dar este lucru adevărat, căci este limpede că atunci «Dumnezeu lucrează în noi si ca să voim, şi ca să săvârşim, după a Lui bunăvoire» (Filip. 2, 13). Nu sta pe gânduri, aşadar, ci doar dă-I Domnului inima ta, iar El va face din ea templu al Său, numai că e nevoie să I-o dai pe toată. De vor rămâne părţi nedate din inima ta va fi cu neputinţă să se întocmească un templu întreg, fiindcă o parte va fi putredă, alta sfărâmată şi va ieşi, dacă va ieşi, un templu cu găuri: fără acoperiş sau fără uşi. Iar într-un asemenea templu e cu neputinţă de locuit, nu va fi Domnul în el. Va fi templu numai la arătare; de fapt însă va fi o îngrămădeală oarecare.”
Marţi 1 mai
[Fapte 8, 5-17; In. 6, 27-33]
Evanghelia după Sfântul Ioan 6, 27 – 33:
”
27.
Lucraţi nu pentru mâncarea cea pieritoare, ci pentru mâncarea ce rămâne spre viaţa veşnică şi pe care o va da vouă Fiul Omului, căci pe El L-a pecetluit Dumnezeu-Tatăl.
28.
Deci au zis către El: Ce să facem, ca să săvârşim lucrările lui Dumnezeu?
29.
Iisus a răspuns şi le-a zis: Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu, ca să credeţi în Acela pe Care El L-a trimis.
30.
Deci I-au zis: Dar ce minune faci Tu, ca să vedem şi să credem în Tine? Ce lucrezi?
31.
Părinţii noştri au mâncat mană în pustie, precum este scris: „Pâine din cer le-a dat lor să mănânce”.
32.
Deci Iisus le-a zis: Adevărat, adevărat zic vouă: Nu Moise v-a dat pâinea cea din cer; ci Tatăl Meu vă dă din cer pâinea cea adevărată.
33.
Căci pâinea lui Dumnezeu este cea care se coboară din cer şi care dă viaţă lumii.”
Faptele Apostolilor 8, 5 – 17:
”
5.
Iar Filip, coborându-se într-o cetate a Samariei, le propovăduia pe Hristos.
6.
Şi mulţimile luau aminte într-un cuget la cele spuse de către Filip, ascultându-l şi văzând semnele pe care le săvârşea.
7.
Căci din mulţi care aveau duhuri necurate, strigând cu glas mare, ele ieşeau şi mulţi slăbănogi şi şchiopi s-au vindecat.
8.
Şi s-a făcut mare bucurie în cetatea aceea.
9.
Dar era mai dinainte în cetate un bărbat, anume Simon, vrăjind şi uimind neamul Samariei, zicând că el este cineva mare,
10.
La care luau aminte toţi, de la mic până la mare, zicând: Acesta este puterea lui Dumnezeu, numită cea mare.
11.
Şi luau aminte la el, fiindcă de multă vreme, cu vrăjile lui, îi uimise.
12.
Iar când au crezut lui Filip, care le propovăduia despre împărăţia lui Dumnezeu şi despre numele lui Iisus Hristos, bărbaţi şi femei se botezau.
13.
Iar Simon a crezut şi el şi, botezându-se, era mereu cu Filip. Şi văzând semnele şi minunile mari ce se făceau, era uimit.
14.
Iar apostolii din Ierusalim, auzind că Samaria a primit cuvântul lui Dumnezeu, au trimis la ei pe Petru şi pe Ioan,
15.
Care, coborând, s-au rugat pentru ei, ca să primească Duhul Sfânt.
16.
Căci nu Se pogorâse încă peste nici unul dintre ei, ci erau numai botezaţi în numele Domnului Iisus.
17.
Atunci îşi puneau mâinile peste ei, şi ei luau Duhul Sfânt.”
„«Iar Simon a crezut şi el şi, botezându-se, era mereu cu Filip.» A crezut şi s-a şi botezat, dar nimic n-a ieşit din el. Se cuvine să ne gândim că ceva nu era cum trebuie în întocmirea credinţei lui. Credinţa nefăţarnică înseamnă lepădare de propria minte. Aceasta trebuie golită şi înfăţişată credinţei ca o scândură curată, pentru ca aceasta să se poată însemna în minte aşa cum este, fără amestecul unor rostiri si socotinţe străine. Atunci când în minte rămân socotinţele ei, după ce se întipăresc în ea socotinţele credinţei, va ieşi în ea o încurcătură: conştiinţa se va rătăci, prinsă între lucrările credinţei şi filozofările minţii. Aşa a fost si Simon, părintele tuturor ereticilor; aşa sunt şi toţi cei care intră pe tărâmul credinţei cu filozofările lor – la fel ca înainte, aşa si acum. Aceştia se rătăcesc în ale credinţei şi nimic nu iese din dânşii, afară de vătămare: pentru sine – când nu capătă glas, pentru alţii – atunci când rătăcirea nu rămâne în ei, ci se revarsă în afară, din setea lor de a fi învăţători. Din această pricină se nasc întotdeauna grupuri de oameni care păcătuiesc mai mult sau mai puţin în materie de credinţă, cu o nefericită încredere în infailibilitatea lor şi o jalnică dorinţă de a-i face pe toţi să îi urmeze.”
Comentariul Sfantului Teofan include si episodul relatat in Faptele apostolilor, in versetele care urmeaza celor citate mai sus:
„18.
Şi Simon văzând că prin punerea mâinilor apostolilor se dă Duhul Sfânt, le-a adus bani,
19.
Zicând: Daţi-mi şi mie puterea aceasta, ca acela pe care voi pune mâinile să primească Duhul Sfânt.
20.
Iar Petru a zis către el: Banii tăi să fie cu tine spre pierzare! Căci ai socotit că darul lui Dumnezeu se agoniseşte cu bani.
21.
Tu n-ai parte, nici moştenire, la chemarea aceasta, pentru că inima ta nu este dreaptă înaintea lui Dumnezeu.
22.
Pocăieşte-te deci de această răutate a ta şi te roagă lui Dumnezeu, doară ţi se va ierta cugetul inimii tale,
23.
Căci întru amărăciunea fierii şi întru legătura nedreptăţii te văd că eşti.
24.
Şi răspunzând, Simon a zis: Rugaţi-vă voi la Domnul, pentru mine, ca să nu vină asupra mea nimic din cele ce aţi zis.”
Miercuri 2 mai
[Fapte 8, 18-25; In. 6, 35-39]
Evanghelia după Sfântul Ioan 6, 35 – 39:
”
35.
Şi Iisus le-a zis: Eu sunt pâinea vieţii; cel ce vine la Mine nu va flămânzi şi cel ce va crede în Mine nu va înseta niciodată.
36.
Dar am spus vouă că M-aţi şi văzut şi nu credeţi.
37.
Tot ce-Mi dă Tatăl, va veni la Mine; şi pe cel ce vine la Mine nu-l voi scoate afară;
38.
Pentru că M-am coborât din cer, nu ca să fac voia mea, ci voia Celui ce M-a trimis pe Mine.
39.
Şi aceasta este voia Celui ce M-a trimis, ca din toţi pe care Mi i-a dat Mie să nu pierd nici unul, ci să-i înviez pe ei în ziua cea de apoi. ”
Faptele Apostolilor 8, 18 – 25:
”
18.
Şi Simon văzând că prin punerea mâinilor apostolilor se dă Duhul Sfânt, le-a adus bani,
19.
Zicând: Daţi-mi şi mie puterea aceasta, ca acela pe care voi pune mâinile să primească Duhul Sfânt.
20.
Iar Petru a zis către el: Banii tăi să fie cu tine spre pierzare! Căci ai socotit că darul lui Dumnezeu se agoniseşte cu bani.
21.
Tu n-ai parte, nici moştenire, la chemarea aceasta, pentru că inima ta nu este dreaptă înaintea lui Dumnezeu.
22.
Pocăieşte-te deci de această răutate a ta şi te roagă lui Dumnezeu, doară ţi se va ierta cugetul inimii tale,
23.
Căci întru amărăciunea fierii şi întru legătura nedreptăţii te văd că eşti.
24.
Şi răspunzând, Simon a zis: Rugaţi-vă voi la Domnul, pentru mine, ca să nu vină asupra mea nimic din cele ce aţi zis.
25.
Iar ei, mărturisind şi grăind cuvântul Domnului, s-au întors la Ierusalim şi în multe sate ale samarinenilor binevesteau.”
„Sfântul Petru grăieşte către Simon: «Tu n-ai parte, nici moştenire, la chemarea aceasta, pentru că inima ta nu este dreaptă înaintea lui Dumnezeu. Pocăieşte-te, deci, de această răutate a ta şi roagă-te lui Dumnezeu, doar ţi se va ierta cugetul inimii tale». Nu avea parte, iar Simon nici cu gândul nu gândea că a ajuns aşa departe; şi doar pe dinafară nu săvârşise nimic necuviincios, ci numai a gândit în chip nedrept, şi cugetul inimii lui a săvârşit un lucru despre care Apostolul nu ştia dacă i se va ierta sau nu, chiar după pocăinţă şi rugăciune înaintea lui Dumnezeu. Iată ce înseamnă întocmirea inimii şi cugetarea care iese din ea potrivit acestei întocmiri! Judecând în această lumină, omul e într-un fel pe dinafară şi în alt fel pe dinlăuntru: iar lăuntrul lui îl vede numai Dumnezeu, dimpreună cu cei cărora le descoperă Duhul lui Dumnezeu, Care cearcă inimile. Deci, cu ce frică şi cutremur se cade să-şi lucreze fiecare mântuirea! Şi cu câtă osârdie nefăţarnică trebuie să-L roage pe Dumnezeu: «Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule, şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele» (Ps. 50). Iar la Judecată vor fi lucru de spaimă şi mirare. Domnul va zice: «Nu vă cunosc pe voi» celor ce nu doar că au fost încredinţaţi că sunt oameni ai lui Dumnezeu, ci au şi părut astfel în ochii tuturor. Ce ne rămâne, dar? Ne rămâne doar să strigăm: «Cu judecăţile pe care le ştii, mântuieşte-ne pe noi, Doamne! Însuţi, precum ştii, dă rânduială mântuitoare inimii noastre!»”
