Duminica 27 mai
Duminica Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic
[In. 21, 1-14; Fapte 20, 16-18, 28-36; In. 17, 1-13]
Faptele Apostolilor 20, 16 – 18; 28 – 36:
”
16.
Căci Pavel hotărâse să treacă pe apă pe lângă Efes, ca să nu i se întâmple sa întârzie în Asia, pentru că se grăbea să fie, dacă i-ar fi cu putinţă, la Ierusalim, de ziua Cincizecimii.
17.
Şi trimiţând din Milet la Efes, a chemat la sine pe preoţii Bisericii.
18.
Şi când ei au venit la el, le-a zis: Voi ştiţi cum m-am purtat cu voi, în toată vremea, din ziua cea dintâi, când am venit în Asia,
28.
Drept aceea, luaţi aminte de voi înşivă şi de toată turma, întru care Duhul Sfânt v-a pus pe voi episcopi, ca să păstraţi Biserica lui Dumnezeu, pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său.
29.
Căci eu ştiu aceasta, că după plecarea mea vor intra, între voi, lupi îngrozitori, care nu vor cruţa turma.
30.
Şi dintre voi înşivă se vor ridica bărbaţi, grăind învăţături răstălmăcite, ca să tragă pe ucenici după ei.
31.
Drept aceea, privegheaţi, aducându-vă aminte că, timp de trei ani, n-am încetat noaptea şi ziua să vă îndemn, cu lacrimi, pe fiecare dintre voi.
32.
Şi acum vă încredinţez lui Dumnezeu şi cuvântului harului Său, cel ce poate să vă zidească şi să vă dea moştenire între toţi cei sfinţiţi.
33.
Argint, sau aur, sau haină, n-am poftit de la nimeni;
34.
Voi înşivă ştiţi că mâinile acestea au lucrat pentru trebuinţele mele şi ale celor ce erau cu mine.
35.
Toate vi le-am arătat, căci ostenindu-vă astfel, trebuie să ajutaţi pe cei slabi şi să vă aduceţi aminte de cuvintele Domnului Iisus, căci El a zis: Mai fericit este a da decât a lua.
36.
Şi după ce a spus acestea, plecându-şi genunchii, s-a rugat împreună cu toţi aceştia.”
Evanghelia după Sfântul Ioan 17, 1 – 13:
”
1.
Acestea a vorbit Iisus şi, ridicând ochii Săi la cer, a zis: Părinte, a venit ceasul! Preaslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul să Te preaslăvească.
2.
Precum I-ai dat stăpânire peste tot trupul, ca să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui.
3.
Şi aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis.
4.
Eu Te-am preaslăvit pe Tine pe pământ; lucrul pe care Mi l-ai dat să-l fac, l-am săvârşit.
5.
Şi acum, preaslăveşte-Mă Tu, Părinte, la Tine Însuţi, cu slava pe care am avut-o la Tine, mai înainte de a fi lumea.
6.
Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tăi erau şi Mie Mi i-ai dat şi cuvântul Tău l-au păzit.
7.
Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine;
8.
Pentru că cuvintele pe care Mi le-ai dat le-am dat lor, iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit, şi au crezut că Tu M-ai trimis.
9.
Eu pentru aceştia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ai Tăi sunt.
10.
Şi toate ale Mele sunt ale Tale, şi ale Tale sunt ale Mele şi M-am preaslăvit întru ei.
11.
Şi Eu nu mai sunt în lume, iar ei în lume sunt şi Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău, în care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem şi Noi.
12.
Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău, pe cei ce Mi i-ai dat; şi i-am păzit şi n-a pierit nici unul dintre ei, decât fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura.
13.
Iar acum, vin la Tine şi acestea le grăiesc în lume, ca să fie deplină bucuria Mea în ei.”
„Arie tăgăduia dumnezeirea Fiului lui Dumnezeu şi deofiinţimea Lui cu Dumnezeu-Tatăl. Împotriva lui s-a ridicat întreaga Biserică; toţi credincioşii, din toate colţurile lumii, au mărturisit într-un glas că Domnul Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu Cel Unul-Născut, Dumnezeu din Dumnezeu, Născut, nu făcut, deofiinţă cu Tatăl. Cineva s-ar putea gândi că această unire de cuget va fi fost roadă unei însufleţiri întâmplătoare, dar această credinţă a trecut mai apoi prin încercări cumplite, atunci când de partea arienilor au trecut puterea şi mărimile. Nici focul, nici sabia, nici prigoanele nu au putut s-o nimicească, şi ea a fost mărturisită pretutindeni de către toţi, îndată ce a luat sfârşit strâmtorarea din partea puterii lumeşti. Asta înseamnă că ea alcătuieşte inima Bisericii şi esenţa mărturisirii ei. Slavă Domnului, Care păstrează în noi această credinţă! Fiindcă atâta vreme cât ea dăinuie, încă suntem creştini, cu toate că trăim rău; dacă ea ar pieri, aceasta ar însemna sfârşitul creştinismului.”
Evanghelia după Sfântul Ioan 21, 1 – 14:
”
1.
După acestea, Iisus S-a arătat iarăşi ucenicilor la Marea Tiberiadei, şi S-a arătat aşa:
2.
Erau împreună Simon-Petru şi Toma, cel numit Geamănul, şi Natanael, cel din Cana Galileii, şi fiii lui Zevedeu şi alţi doi din ucenicii Lui.
3.
Simon-Petru le-a zis: Mă duc să pescuiesc. Şi i-au zis ei: Mergem şi noi cu tine. Şi au ieşit şi s-au suit în corabie, şi în noaptea aceea n-au prins nimic.
4.
Iar făcându-se dimineaţă, Iisus a stat la ţărm; dar ucenicii n-au ştiut că este Iisus.
5.
Deci le-a zis Iisus: Fiilor, nu cumva aveţi ceva de mâncare? Ei I-au răspuns: Nu.
6.
Iar El le-a zis: Aruncaţi mreaja în partea dreaptă a corăbiei şi veţi afla. Deci au aruncat-o şi nu mai puteau s-o tragă de mulţimea peştilor.
7.
Şi a zis lui Petru ucenicul acela pe care-l iubea Iisus: Domnul este! Deci Simon-Petru, auzind că este Domnul, şi-a încins haina, căci era dezbrăcat, şi s-a aruncat în apă.
8.
Şi ceilalţi ucenici au venit cu corabia, căci nu erau departe de ţărm, ci la două sute de coţi, trăgând mreaja cu peşti.
9.
Deci, când au ieşit la ţărm, au văzut jar pus jos şi peşte pus deasupra, şi pâine.
10.
Iisus le-a zis: Aduceţi din peştele pe care l-aţi prins acum.
11.
Simon-Petru s-a suit în corabie şi a tras mreaja la ţărm, plină de peşti mari: o sută cincizeci şi trei, şi, deşi erau atâţia, nu s-a rupt mreaja.
12.
Iisus le-a zis: Veniţi de prânziţi. Şi nici unul din ucenici nu îndrăznea să-L întrebe: Cine eşti Tu?, ştiind că este Domnul.
13.
Deci a venit Iisus şi a luat pâinea şi le-a dat lor, şi de asemenea şi peştele.
14.
Aceasta este, acum, a treia oară când Iisus S-a arătat ucenicilor, după ce S-a sculat din morţi.”
Sâmbătă 26 mai
[Fapte 20, 7-12; In. 14, 10-21]
Evanghelia după Sfântul Ioan 14, 10 – 21:
”
10.
Nu crezi tu că Eu sunt întru Tatăl şi Tatăl este întru Mine? Cuvintele pe care vi le spun nu le vorbesc de la Mine, ci Tatăl – Care rămâne întru Mine – face lucrările Lui.
11.
Credeţi Mie că Eu sunt întru Tatăl şi Tatăl întru Mine, iar de nu, credeţi-Mă pentru lucrările acestea.
12.
Adevărat, adevărat zic vouă: cel ce crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu şi mai mari decât acestea va face, pentru că Eu Mă duc la Tatăl.
13.
Şi orice veţi cere întru numele Meu, aceea voi face, ca să fie slăvit Tatăl întru Fiul.
14.
Dacă veţi cere ceva în numele Meu, Eu voi face.
15.
De Mă iubiţi, păziţi poruncile Mele.
16.
Şi Eu voi ruga pe Tatăl şi alt Mângâietor vă va da vouă ca să fie cu voi în veac,
17.
Duhul Adevărului, pe Care lumea nu poate să-L primească, pentru că nu-L vede, nici nu-L cunoaşte; voi Îl cunoaşteţi, că rămâne la voi şi în voi va fi!
18.
Nu vă voi lăsa orfani: voi veni la voi.
19.
Încă puţin timp şi lumea nu Mă va mai vedea; voi însă Mă veţi vedea, pentru că Eu sunt viu şi voi veţi fi vii.
20.
În ziua aceea veţi cunoaşte că Eu sunt întru Tatăl Meu şi voi în Mine şi Eu în voi.
21.
Cel ce are poruncile Mele şi le păzeşte, acela este care Mă iubeşte; iar cel ce Mă iubeşte pe Mine va fi iubit de Tatăl Meu şi-l voi iubi şi Eu şi Mă voi arăta lui.”
„«Şi dacă veţi cere ceva în numele Meu, Eu voi face.» O, ce făgăduinţă mângâietoare! Dar ce puţini se folosesc de ea… Arareori o păstrează cineva în minte. Sunt unii care defel nu o înţeleg şi n-o primesc. De ce asta? Fiindcă nu-L iubesc pe Domnul şi nu plinesc poruncile Lui. Această necredinţă a inimii faţă de Domnul le taie orice îndrăznire de a se întoarce către Dumnezeu cu vreo cerere, întocmai cum sluga netrebnică nu cutează să vină la stăpân cu vreo rugăminte, ştiind că n-a fost vrednică de nici o milă. Rugăciunile rânduite le citesc, iar în ele sunt cereri foarte mari; pe de altă parte, aceste rugăciuni sunt doar citite, iar simpla citire, precum se ştie, este departe de a fi rugăciune şi cerere. Nu poţi sta înaintea Domnului cu rugăciune adevărată şi a înălţa cerere către Dânsul fără a-ţi îndrepta conştiinţa faţă de El.”
Faptele Apostolilor 20, 7 – 12:
”
7.
În ziua întâi a săptămânii (Duminică) adunându-ne noi să frângem pâinea, Pavel, care avea de gând să plece a doua zi, a început să le vorbească şi a prelungit cuvântul lui până la miezul nopţii.
8.
Iar în camera de sus, unde erau adunaţi, erau multe lumini aprinse.
9.
Dar un tânăr cu numele Eutihie, şezând pe fereastră, pe când Pavel ţinea lungul său cuvânt, a adormit adânc şi, doborât de somn, a căzut jos de la catul al treilea, şi l-au ridicat mort.
10.
Iar Pavel, coborându-se, s-a plecat peste el şi, luându-l în braţe, a zis: Nu vă tulburaţi, căci sufletul lui este în el.
11.
Şi suindu-se şi frângând pâinea şi mâncând, a vorbit cu ei mult până în zori, şi atunci a plecat.
12.
Iar pe tânăr l-au adus viu şi foarte mult s-au mângâiat.”
Vineri 25 mai
[Fapte 19, 1-8; In. 14, 1-11]
Evanghelia după Sfântul Ioan 14, 1 – 11:
”
1.
Să nu se tulbure inima voastră; credeţi în Dumnezeu, credeţi şi în Mine.
2.
În casa Tatălui Meu multe locaşuri sunt. Iar de nu, v-aş fi spus. Mă duc să vă gătesc loc.
3.
Şi dacă Mă voi duce şi vă voi găti loc, iarăşi voi veni şi vă voi lua la Mine, ca să fiţi şi voi unde sunt Eu.
4.
Şi unde Mă duc Eu, voi ştiţi şi ştiţi şi calea.
5.
Toma i-a zis: Doamne, nu ştim unde Te duci; şi cum putem şti calea?
6.
Iisus i-a zis: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine.
7.
Dacă M-aţi fi cunoscut pe Mine, şi pe Tatăl Meu L-aţi fi cunoscut; dar de acum Îl cunoaşteţi pe El şi L-aţi şi văzut.
8.
Filip I-a zis: Doamne, arată-ne nouă pe Tatăl şi ne este de ajuns.
9.
Iisus i-a zis: De atâta vreme sunt cu voi şi nu M-ai cunoscut, Filipe? Cel ce M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl. Cum zici tu: Arată-ne pe Tatăl?
10.
Nu crezi tu că Eu sunt întru Tatăl şi Tatăl este întru Mine? Cuvintele pe care vi le spun nu le vorbesc de la Mine, ci Tatăl – Care rămâne întru Mine – face lucrările Lui.
11.
Credeţi Mie că Eu sunt întru Tatăl şi Tatăl întru Mine, iar de nu, credeţi-Mă pentru lucrările acestea.”
„«De M-aţi fi cunoscut pe Mine, si pe Tatăl Meu L-aţi fi cunoscut.»
Înseamnă că deiştii nu
Îl cunosc pe Dumnezeu, chiar dacă numele lor aminteşte de El (Deus – Dumnezeu; de aici vine cuvântul «deist») şi ei fac cugetări sofisticate despre dumnezeire. Dumnezeul Cel Adevărat nu poate fi fără Fiul şi nici fără Duhul Sfânt. Cel ce crede în Dumnezeu dar nu-L mărturiseşte Părinte al Fiului nu crede în Dumnezeul Cel Adevărat, ci într-o născocire a lui. Adevăratul Dumnezeu L-a dat pe Fiul Său, le-a dat oamenilor «putere de a se face fii ai lui Dumnezeu», iar pe copiii Săi îi iubeşte şi orice rugăciune a lor o ascultă, de dragul Fiului. Drept aceea, cine are pe Fiul, are şi pe Tatăl; cine nu are pe Fiul, nu are nici pe Tatăl. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Fiul şi nimeni nu primeşte ceva de la Tatăl decât prin Fiul. Afară de Fiul nu este cale către Adevăratul Dumnezeu; iar cel care visează o astfel de cale, rătăceşte.”
Faptele Apostolilor 19, 1 – 8:
”
1.
Şi pe când Apollo era în Corint, Pavel, după ce a străbătut părţile de sus, a venit în Efes. Şi găsind câţiva ucenici,
2.
A zis către ei: Primit-aţi voi Duhul Sfânt când aţi crezut? Iar ei au zis către el: Dar nici n-am auzit dacă este Duh Sfânt.
3.
Şi el a zis: Deci în ce v-aţi botezat? Ei au zis: În botezul lui Ioan.
4.
Iar Pavel a zis: Ioan a botezat cu botezul pocăinţei, spunând poporului să creadă în Cel ce avea să vină după el, adică în Iisus Hristos.
5.
Şi auzind ei, s-au botezat în numele Domnului Iisus.
6.
Şi punându-şi Pavel mâinile peste ei, Duhul Sfânt a venit asupra lor şi vorbeau în limbi şi prooroceau.
7.
Şi erau toţi ca la doisprezece bărbaţi.
8.
Şi el, intrând în sinagogă, a vorbit cu îndrăzneală timp de trei luni, vorbind cu ei şi căutând să-i încredinţeze de împărăţia lui Dumnezeu.”
Joi 24 mai
Înălţarea
[Mc. 16, 9-20; Fapte 1, 1-12; Lc. 24, 36-53]
Evanghelia după Sfântul Marcu 16, 9 – 20:
”
9.
Şi înviind dimineaţa, în ziua cea dintâi a săptămânii (Duminică) El s-a arătat întâi Mariei Magdalena, din care scosese şapte demoni.
10.
Aceea, mergând, a vestit pe cei ce fuseseră cu El şi care se tânguiau şi plângeau.
11.
Şi ei, auzind că este viu şi că a fost văzut de ea, n-au crezut.
12.
După aceea, S-a arătat în alt chip, la doi dintre ei, care mergeau la o ţarină.
13.
Şi aceia, mergând, au vestit celorlalţi, dar nici pe ei nu i-au crezut.
14.
La urmă, pe când cei unsprezece şedeau la masă, li S-a arătat şi i-a mustrat pentru necredinţa şi împietrirea inimii lor, căci n-au crezut pe cei ce-L văzuseră înviat.
15.
Şi le-a zis: Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la toată făptura.
16.
Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui; iar cel ce nu va crede se va osândi.
17.
Iar celor ce vor crede, le vor urma aceste semne: în numele Meu, demoni vor izgoni, în limbi noi vor grăi,
18.
Şerpi vor lua în mână şi chiar ceva dătător de moarte de vor bea nu-i va vătăma, peste cei bolnavi îşi vor pune mâinile şi se vor face sănătoşi.
19.
Deci Domnul Iisus, după ce a vorbit cu ei, S-a înălţat la cer şi a şezut de-a dreapta lui Dumnezeu.
20.
Iar ei, plecând, au propovăduit pretutindeni şi Domnul lucra cu ei şi întărea cuvântul, prin semnele care urmau. Amin.”
Faptele Apostolilor 1, 1 – 12:
”
1.
Cuvântul cel dintâi l-am făcut o, Teofile, despre toate cele ce a început Iisus a face şi a învăţa,
2.
Până în ziua în care S-a înălţat la cer, poruncind prin Duhul Sfânt apostolilor pe care i-a ales,
3.
Cărora S-a şi înfăţişat pe Sine viu după patima Sa prin multe semne doveditoare, arătându-li-Se timp de patruzeci de zile şi vorbind cele despre împărăţia lui Dumnezeu.
4.
Şi cu ei petrecând, le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aştepte făgăduinţa Tatălui, pe care (a zis El) aţi auzit-o de la Mine:
5.
Că Ioan a botezat cu apă, iar voi veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt, nu mult după aceste zile.
6.
Iar ei, adunându-se, Îl întrebau, zicând: Doamne, oare, în acest timp vei aşeza Tu, la loc, împărăţia lui Israel?
7.
El a zis către ei: Nu este al vostru a şti anii sau vremile pe care Tatăl le-a pus în stăpânirea Sa,
8.
Ci veţi lua putere, venind Duhul Sfânt peste voi, şi Îmi veţi fi Mie martori în Ierusalim şi în toată Iudeea şi în Samaria şi până la marginea pământului.
9.
Şi acestea zicând, pe când ei priveau, S-a înălţat şi un nor L-a luat de la ochii lor.
10.
Şi privind ei, pe când El mergea la cer, iată doi bărbaţi au stat lângă ei, îmbrăcaţi în haine albe,
11.
Care au şi zis: Bărbaţi galileieni, de ce staţi privind la cer? Acest Iisus care S-a înălţat de la voi la cer, astfel va şi veni, precum L-aţi văzut mergând la cer.
12.
Atunci ei s-au întors la Ierusalim de la muntele ce se cheamă al Măslinilor, care este aproape de Ierusalim, cale de o sâmbătă.”
Evanghelia după Sfântul Luca 24, 36 – 53:
”
36.
Şi pe când vorbeau ei acestea, El a stat în mijlocul lor şi le-a zis: Pace vouă.
37.
Iar ei, înspăimântându-se şi înfricoşându-se, credeau că văd duh.
38.
Şi Iisus le-a zis: De ce sunteţi tulburaţi şi pentru ce se ridică astfel de gânduri în inima voastră?
39.
Vedeţi mâinile Mele şi picioarele Mele, că Eu Însumi sunt; pipăiţi-Mă şi vedeţi, că duhul nu are carne şi oase, precum Mă vedeţi pe Mine că am.
40.
Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi picioarele Sale.
41.
Iar ei încă necrezând de bucurie şi minunându-se, El le-a zis: Aveţi aici ceva de mâncare?
42.
Iar ei i-au dat o bucată de peşte fript şi dintr-un fagure de miere.
43.
Şi luând, a mâncat înaintea lor.
44.
Şi le-a zis: Acestea sunt cuvintele pe care le-am grăit către voi fiind încă împreună cu voi, că trebuie să se împlinească toate cele scrise despre Mine în Legea lui Moise, în prooroci şi în psalmi.
45.
Atunci le-a deschis mintea ca să priceapă Scripturile.
46.
Şi le-a spus că aşa este scris şi aşa trebuie să pătimească Hristos şi aşa să învieze din morţi a treia zi.
47.
Şi să se propovăduiască în numele Său pocăinţa spre iertarea păcatelor la toate neamurile, începând de la Ierusalim.
48.
Voi sunteţi martorii acestora.
49.
Şi iată, Eu trimit peste voi făgăduinţa Tatălui Meu; voi însă şedeţi în cetate, până ce vă veţi îmbrăca cu putere de sus.
50.
Şi i-a dus afară până spre Betania şi, ridicându-Şi mâinile, i-a binecuvântat.
51.
Şi pe când îi binecuvânta, S-a despărţit de ei şi S-a înălţat la cer.
52.
Iar ei, închinându-se Lui, s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare.
53.
Şi erau în toată vremea în templu, lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu. Amin.”
„Sfântul Pavel arată în următoarele cuvinte puterea Înălţării Domnului: «S-a suit la înălţime, a robit robime si a dat daruri oamenilor» (Efes. 4, 8). Împăcând dreptatea lui Dumnezeu, Domnul a deschis pentru noi toate vistieriile bunătăţii dumnezeieşti. Aceasta este robimea sau prada dobândită în urma biruinţei. Începătura împărţirii acestor daruri oamenilor este Pogorârea Sfântului Duh, Care S-a pogorât o singură dată, rămâne în Biserică şi dă fiecăruia cele de trebuinţă, luând totul din aceeaşi robime o singură dată robită. Oricine ai fi, vino şi ia: dar pregăteşte-ţi vistierie pentru comori – inima curată, mâini cu care să iei, credinţa neîndoită – si te apropie cu căutare plină de nădejde şi pururea rugătoare.”
Miercuri 23 mai
[Fapte 18, 22-28; In. 12, 36-47]
Evanghelia după Sfântul Ioan 12, 36 – 47:
”
36.
Cât aveţi Lumina, credeţi în Lumină, ca să fiţi fii ai Luminii. Acestea le-a vorbit Iisus şi, plecând, S-a ascuns de ei.
37.
Şi, deşi a făcut atâtea minuni înaintea lor, ei tot nu credeau în El,
38.
Ca să se împlinească cuvântul proorocului Isaia, pe care l-a zis: „Doamne, cine a crezut în ceea ce a auzit de la noi? Şi braţul Domnului cui s-a descoperit?”
39.
De aceea nu puteau să creadă, că iarăşi a zis Isaia:
40.
„Au orbit ochii lor şi a împietrit inima lor, ca să nu vadă cu ochii şi să nu înţeleagă cu inima şi ca nu cumva să se întoarcă şi Eu să-i vindec”.
41.
Acestea a zis Isaia, când a văzut slava Lui şi a grăit despre El.
42.
Totuşi şi dintre căpetenii mulţi au crezut în El, dar nu mărturiseau din pricina fariseilor, ca să nu fie izgoniţi din sinagogă;
43.
Căci au iubit slava oamenilor mai mult decât slava lui Dumnezeu.
44.
Iar Iisus a strigat şi a zis: Cel ce crede în Mine nu crede în Mine, ci în Cel ce M-a trimis pe Mine.
45.
Şi cel ce Mă vede pe Mine vede pe Cel ce M-a trimis pe Mine.
46.
Eu, Lumină am venit în lume, ca tot cel ce crede în Mine să nu rămână întuneric.
47.
Şi dacă aude cineva cuvintele Mele şi nu le păzeşte, nu Eu îl judec; căci n-am venit ca să judec lumea ci ca să mântuiesc lumea.”
„«Doamne, cine a crezut celor ce noi am auzit?» (Is. 53, 1); aşa se tânguie, mirându-se, proorocul Isaia. Se cade să strigăm si noi: «Cine va crede acum din inimă în cuvântul Tău, Doamne?». Aproape toţi s-au clătinat. Limba multora încă nu grăieşte împotriva credinţei; însă puţine inimi nu s-au abătut pe cărări străine. Care este pricina? Necredinţa a început să fie în interesul lor, fiind din ce în ce mai trebuincioasă pentru ascunderea intereselor străine de credinţă ale inimii. Aici este rădăcina răului. Nu raţiunea este potrivnică credinţei, ci inima destrăbălată. Raţiunea nu e vinovată decât pentru aceea că se supune inimii şi acceptă să cugete nu după principiile adevărului, ci după dorinţele inimii. Astfel stând lucrurile, cele mai puternice dovezi în sprijinul adevărului i se par lipsite de însemnătate, iar orice aparenţă, cât de neînsemnată, care e împotriva lui, i se pare cât un munte; şi îndeobşte, în cele ce ţin de minte se strecoară sminteala, care o orbeşte. Mintea nu vede şi nu poate să vadă, oricât ai sta s-o lămureşti.”
Faptele Apostolilor 18, 22 – 28:
”
22.
Şi coborându-se la Cezareea, s-a suit (la Ierusalim) şi, îmbrăţişând Biserica, s-a coborât la Antiohia.
23.
Şi stând acolo câtva timp, a plecat, străbătând pe rând ţinutul Galatiei şi Frigia, întărind pe toţi ucenicii.
24.
Iar un iudeu, cu numele Apollo, alexandrin de neam, bărbat iscusit la cuvânt, puternic fiind în Scripturi, a sosit la Efes.
25.
Acesta era învăţat în calea Domnului şi, arzând cu duhul, grăia şi învăţa drept cele despre Iisus, cunoscând numai botezul lui Ioan.
26.
Şi el a început să vorbească, fără sfială, în sinagogă. Auzindu-l, Priscila şi Acvila l-au luat cu ei şi i-au arătat mai cu de-amănuntul calea lui Dumnezeu.
27.
Şi voind el să treacă în Ahaia, l-au îndemnat fraţii şi au scris ucenicilor să-l primească. Şi sosind (în Corint), a ajutat mult cu harul celor ce crezuseră;
28.
Căci cu tărie şi în faţa tuturor, el înfrunta pe iudei, dovedind din Scripturi că Iisus este Hristos.”
Marţi 22 mai
[Fapte 17, 19-28; In. 12, 19-36]
Evanghelia după Sfântul Ioan 12,19 – 36:
”
19.
Deci fariseii ziceau între ei: Vedeţi că nimic nu folosiţi! Iată, lumea s-a dus după El.
20.
Şi erau nişte elini din cei ce se suiseră să se închine la sărbătoare.
21.
Deci aceştia au venit la Filip, cel ce era din Betsaida Galileii, şi l-au rugat zicând: Doamne, voim să vedem pe Iisus.
22.
Filip a venit şi i-a spus la Andrei, şi Andrei şi Filip au venit şi I-au spus lui Iisus.
23.
Iar Iisus le-a răspuns, zicând: A venit ceasul ca să fie preaslăvit Fiul Omului.
24.
Adevărat, adevărat zic vouă că dacă grăuntele de grâu, când cade în pământ, nu va muri, rămâne singur; iar dacă va muri, aduce multă roadă.
25.
Cel ce îşi iubeşte sufletul îl va pierde; iar cel ce îşi urăşte sufletul în lumea aceasta îl va păstra pentru viaţa veşnică.
26.
Dacă-Mi slujeşte cineva, să-Mi urmeze, şi unde sunt Eu, acolo va fi şi slujitorul Meu. Dacă-Mi slujeşte cineva, Tatăl Meu îl va cinsti.
27.
Acum sufletul Meu e tulburat, şi ce voi zice? Părinte, izbăveşte-Mă, de ceasul acesta. Dar pentru aceasta am venit în ceasul acesta.
28.
Părinte, preaslăveşte-Ţi numele! Atunci a venit glas din cer: Şi L-am preaslăvit şi iarăşi Îl voi preaslăvi.
29.
Iar mulţimea care sta şi auzea zicea: A fost tunet! Alţii ziceau: Înger I-a vorbit!
30.
Iisus a răspuns şi a zis: Nu pentru Mine s-a făcut glasul acesta, ci pentru voi.
31.
Acum este judecata acestei lumi; acum stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară.
32.
Iar Eu, când Mă voi înălţa de pe pământ, îi voi trage pe toţi la Mine.
33.
Iar aceasta zicea, arătând cu ce moarte avea să moară.
34.
I-a răspuns deci mulţimea: Noi am auzit din Lege că Hristosul rămâne în veac; şi cum zici Tu că Fiul Omului trebuie să fie înălţat? Cine este acesta, Fiul Omului?
35.
Deci le-a zis Iisus: Încă puţină vreme Lumina este cu voi. Umblaţi cât aveţi Lumina ca să nu vă prindă întunericul. Căci cel ce umblă în întuneric nu ştie unde merge.
36.
Cât aveţi Lumina, credeţi în Lumină, ca să fiţi fii ai Luminii. Acestea le-a vorbit Iisus şi, plecând, S-a ascuns de ei.”
„«Dacă grăuntele de grâu, când cade în pământ, nu va muri, rămâne singur; iar dacă va muri, multă roadă aduce.» Aşadar, mori, dacă vrei să fii roditor; mori cu adevărat, aşa încât să ai în inima ta simţământul că ai murit. Ca mortul, care este nepăsător faţă de tot ce-l înconjoară, să fii şi tu: te laudă – taci, te ocărăsc – taci, capeţi câştig – taci; eşti sătul – taci, eşti flămând – taci. Aşa să fii faţă de toate cele din afară, iar lăuntric să fii acolo unde ajunge orice mort, înaintea feţei Atotdreptului Dumnezeu, gata să asculţi hotărârea cea din urmă a judecăţii. «Dar care este roada, veţi spune, de vreme ce totul se va stinge?» Nu, nu se va stinge, ci va apărea o energie, şi încă ce energie! «O clipă doar a mai rămas», îţi vei spune, «acum vine sentinţa: să mă grăbesc să mai lucrez ceva». Şi o să te grăbeşti. Şi tot aşa în fiecare clipă.”
Faptele Apostolilor 17, 19 – 28:
”
19.
Şi luându-l cu ei, l-au dus în Areopag, zicând: Putem să cunoaştem şi noi ce este această învăţătură nouă, grăită de tine?
20.
Căci tu aduci la auzul nostru lucruri străine. Voim deci să ştim ce vor să fie acestea.
21.
Toţi atenienii şi străinii, care locuiau acolo, nu-şi petreceau timpul decât spunând sau auzind ceva nou.
22.
Şi Pavel, stând în mijlocul Areopagului, a zis: Bărbaţi atenieni, în toate vă văd că sunteţi foarte evlavioşi.
23.
Căci străbătând cetatea voastră şi privind locurile voastre de închinare, am aflat şi un altar pe care era scris: „Dumnezeului necunoscut”. Deci pe Cel pe Care voi, necunoscându-L, Îl cinstiţi, pe Acesta Îl vestesc eu vouă.
24.
Dumnezeu, Care a făcut lumea şi toate cele ce sunt în ea, Acesta fiind Domnul cerului şi al pământului, nu locuieşte în temple făcute de mâini,
25.
Nici nu este slujit de mâini omeneşti, ca şi cum ar avea nevoie de ceva, El dând tuturor viaţă şi suflare şi toate.
26.
Şi a făcut dintr-un sânge tot neamul omenesc, ca să locuiască peste toată faţa pământului, aşezând vremile cele de mai înainte rânduite şi hotarele locuirii lor,
27.
Ca ei să caute pe Dumnezeu, doar L-ar pipăi şi L-ar găsi, deşi nu e departe de fiecare dintre noi.
28.
Căci în El trăim şi ne mişcăm şi suntem, precum au zis şi unii dintre poeţii voştri: căci ai Lui neam şi suntem.”
Luni 21 mai
[Fapte 17, 1-15; In. 11, 47-57]
Faptele Apostolilor 17, 1- 15:
”
1.
Şi după ce au trecut prin Amfipoli şi prin Apolonia, au venit la Tesalonic, unde era o sinagogă a iudeilor.
2.
Şi după obiceiul său, Pavel a intrat la ei şi în trei sâmbete le-a grăit din Scripturi,
3.
Deschizându-le şi arătându-le că Hristos trebuia să pătimească şi să învieze din morţi, şi că Acesta, pe Care vi-L vestesc eu, este Hristosul, Iisus.
4.
Şi unii dintre ei au crezut şi au trecut de partea lui Pavel şi a lui Sila, şi mare mulţime de elini închinători la Dumnezeu şi dintre femeile de frunte nu puţine.
5.
Iar iudeii, umplându-se de invidie şi luând cu ei pe câţiva oameni de rând, răi, adunând gloată întărâtau cetatea şi, ducându-se la casa lui Iason, căutau să-i scoată afară, înaintea poporului.
6.
Dar, negăsindu-i, târau pe Iason şi pe câţiva fraţi la mai-marii cetăţii, strigând că cei ce au tulburat toată lumea au venit şi aici;
7.
Pe aceştia i-a găzduit Iason; şi toţi aceştia lucrează împotriva poruncilor Cezarului, zicând că este un alt împărat: Iisus.
8.
Şi au tulburat mulţimea şi pe mai-marii cetăţii, care auzeau acestea.
9.
Şi luând chezăşie de la Iason şi de la ceilalţi, le-au dat drumul.
10.
Iar fraţii au trimis îndată, noaptea, la Bereea, pe Pavel şi pe Sila care, ajungând acolo, au intrat în sinagoga iudeilor.
11.
Şi aceştia erau mai buni la suflet decât cei din Tesalonic; ei au primit cuvântul cu toată osârdia, în toate zilele, cercetând Scripturile, dacă ele sunt aşa.
12.
Au crezut mulţi dintre ei şi dintre femeile de cinste ale elinilor, şi dintre bărbaţi nu puţini.
13.
Şi când au aflat iudeii din Tesalonic că şi în Bereea s-a vestit de către Pavel cuvântul lui Dumnezeu, au venit şi acolo, întărâtând şi tulburând mulţimile.
14.
Şi atunci îndată fraţii au trimis pe Pavel, ca să meargă spre mare; iar Sila şi cu Timotei au rămas acolo în Bereea.
15.
Iar cei ce însoţeau pe Pavel l-au dus până la Atena; şi luând ei porunci către Sila şi Timotei, ca să vină la el cât mai curând, au plecat.”
Evanghelia după Sfântul Ioan 11, 47 – 57:
”
47.
Deci arhiereii şi fariseii au adunat sinedriul şi ziceau: Ce facem, pentru că Omul Acesta face multe minuni?
48.
Dacă-L lăsăm aşa toţi vor crede în El, şi vor veni romanii şi ne vor lua ţara şi neamul.
49.
Iar Caiafa, unul dintre ei, care în anul acela era arhiereu le-a zis: Voi nu ştiţi nimic;
50.
Nici nu gândiţi că ne este mai de folos să moară un om pentru popor, decât să piară tot neamul.
51.
Dar aceasta n-a zis-o de la sine, ci, fiind arhiereu al anului aceluia, a proorocit că Iisus avea să moară pentru neam,
52.
Şi nu numai pentru neam, ci şi ca să adune laolaltă pe fiii lui Dumnezeu cei împrăştiaţi.
53.
Deci, din ziua aceea, s-au hotărât ca să-L ucidă.
54.
De aceea Iisus nu mai umbla pe faţă printre iudei, ci a plecat de acolo într-un ţinut aproape de pustie, într-o cetate numită Efraim, şi acolo a rămas cu ucenicii Săi.
55.
Şi era aproape Paştile iudeilor şi mulţi din ţară s-au suit la Ierusalim, mai înainte de Paşti, ca să se curăţească.
56.
Deci căutau pe Iisus şi, pe când stăteau în templu, ziceau între ei: Ce vi se pare? Oare nu va veni la sărbătoare?
57.
Iar arhiereii şi fariseii dăduseră porunci, că dacă va şti cineva unde este, să dea de veste, ca să-L prindă.”
„«Ce vom face, pentru că Omul Acesta săvârşeşte multe minuni?» A şi găsit vină în Mântuitorul cărturăria iudeilor. Şi în zilele noastre, cărturăria găseşte că suprafirescul nu are loc în Evanghelia lui Hristos: «Toate sunt bune, dar vedeţi că asta nu merge». Şi amândouă cărturăriile şi-au dat mâna în hotărârea lor. Cea a iudeilor a hotărât: «Mai bine să moară un singur om», decât să piară toţi; iar cealaltă a legiuit: «Să îndepărtăm suprafirescul, ca să păstrăm toate celelalte adevăruri evanghelice». Şi ce-a ieşit? Cei dintâi au dus poporul la pierzare, iar ceilalţi au pierdut pe rând toate adevărurile creştineşti şi au rămas acum cu mai nimic. Domnul este Piatra unghiulară a edificiului mântuirii; aşijderea şi credinţa în suprafiresc este piatra unghiulară a întregului edificiu al adevărului de Dumnezeu insuflat. Mântuitorul însuşi în Ipostasul Său este Cununa suprafirescului, iar în Biserică este Izvorul lui nesecat. Cel care se atinge de acest punct se atinge de pupila ochiului lui Dumnezeu.”
