Sâmbătă 12 mai
[Fapte 12, 1-11; In. 8, 31-42].
Evanghelia după Sfântul Ioan 8, 31 – 42:
”
31.
Deci zicea Iisus către iudeii care crezuseră în El: Dacă veţi rămâne în cuvântul Meu, sunteţi cu adevărat ucenici ai Mei;
32.
Şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi.
33.
Ei însă I-au răspuns: Noi suntem sămânţa lui Avraam şi nimănui niciodată n-am fost robi. Cum zici Tu că: Veţi fi liberi?
34.
Iisus le-a răspuns: Adevărat, adevărat vă spun: Oricine săvârşeşte păcatul este rob al păcatului.
35.
Iar robul nu rămâne în casă în veac; Fiul însă rămâne în veac.
36.
Deci, dacă Fiul vă va face liberi, liberi veţi fi într-adevăr.
37.
Ştiu că sunteţi sămânţa lui Avraam, dar căutaţi să Mă omorâţi, pentru că cuvâtul Meu nu încape în voi.
38.
Eu vorbesc ceea ce am văzut la Tatăl Meu, iar voi faceţi ceea ce aţi auzit de la tatăl vostru.
39.
Ei au răspuns şi I-au zis: Tatăl nostru este Avraam. Iisus le-a zis: Dacă aţi fi fiii lui Avraam, aţi face faptele lui Avraam.
40.
Dar voi acum căutaţi să Mă ucideţi pe Mine, Omul care v-am spus adevărul pe care l-am auzit de la Dumnezeu. Avraam n-a făcut aceasta.
41.
Voi faceţi faptele tatălui vostru. Zis-au Lui: Noi nu ne-am născut din desfrânare. Un tată avem: pe Dumnezeu.
42.
Le-a zis Iisus: Dacă Dumnezeu ar fi Tatăl vostru, M-aţi iubi pe Mine, căci de la Dumnezeu am ieşit şi am venit. Pentru că n-am venit de la Mine însumi, ci El M-a trimis.”
„Zis-a Domnul: «Dacă Fiul vă va face liberi, veţi fi liberi cu adevărat». Iată unde este libertatea! Mintea este legată cu lanţurile neştiinţei, rătăcirii, superstiţiei, nedumeririi; se zbate, însă din ele nu se poate smulge. Alipeşte-te de Domnul, iar El va lumina întunericul tău si va rupe toate lanţurile în care se zbuciumă mintea ta. Voinţa e înlănţuită de patimi, care nu-i dau loc să lucreze; ea se zbate, ca cel legat de mâini şi de picioare, dar nu se poate slobozi. Tu însă alipeşte-te de Domnul, iar El îţi va da puterea lui Samson şi va sfărâma toate legăturile nedreptăţii ce te ţin ferecat. Inima este împresurată de griji neîncetate, care nu-i dau odihnă; tu însă alipeşte-te de Domnul, iar El te va odihni; si vei avea pace în tine însuţi, totul va fi luminos în jurul tău, iar tu vei umbla împreună cu Domnul, fără împiedicare şi poticnire, prin bezna şi întunericul acestei vieţi, spre bucuria cea atotfericită si deplină şi spre nesfârşirea veşniciei.”
Faptele Apostolilor 12, 1- 11:
”
1.
Şi în vremea aceea, regele Irod (Agripa) a pus mâna pe unii din Biserică, ca să-i piardă.
2.
Şi a ucis cu sabia pe Iacov, fratele lui Ioan.
3.
Şi văzând că este pe placul iudeilor, a mai luat şi pe Petru, (şi erau zilele Azimelor)
4.
Pe care şi prinzându-l l-a băgat în temniţă, dându-l la patru străji de câte patru ostaşi, ca să-l păzească, vrând să-l scoată la popor după Paşti.
5.
Deci Petru era păzit în temniţă şi se făcea necontenit rugăciune către Dumnezeu pentru el, de către Biserică.
6.
Dar când Irod era să-l scoată afară, în noaptea aceea, Petru dormea între doi ostaşi, legat cu două lanţuri, iar înaintea uşii paznicii păzeau temniţa.
7.
Şi iată un înger al Domnului a venit deodată, iar în cameră a strălucit lumină. Şi lovind pe Petru în coastă, îngerul l-a deşteptat, zicând: Scoală-te degrabă! Şi lanţurile i-au căzut de la mâini.
8.
Şi a zis îngerul către el: Încinge-te şi încalţă-te cu sandalele. Şi el a făcut aşa. Şi i-a zis lui: Pune haina pe tine şi vino după mine.
9.
Şi, ieşind, mergea după înger, dar nu ştia că ceea ce s-a făcut prin înger este adevărat, ci i se părea că vede vedenie.
10.
Şi trecând de straja întâi şi de a doua, au ajuns la poarta cea de fier care duce în cetate, şi poarta s-a deschis singură. Şi ieşind, au trecut o uliţă şi îndată îngerul s-a depărtat de la el.
11.
Şi Petru, venindu-şi în sine, a zis: Acum ştiu cu adevărat că Domnul a trimis pe îngerul Său şi m-a scos din mâna lui Irod şi din toate câte aştepta poporul iudeilor.”
Duminica 13 mai
Duminica Samarinencii
[In. 20, 1-10; Fapte 11, 19-30; In. 4, 5-42]
Evanghelia după Sfântul Ioan 4, 5 – 42:
”
5.
Deci a venit la o cetate a Samariei, numită Sihar, aproape de locul pe care Iacov l-a dat lui Iosif, fiul său;
6.
Şi era acolo fântâna lui Iacov. Iar Iisus, fiind ostenit de călătorie, S-a aşezat lângă fântână şi era ca la al şaselea ceas.
7.
Atunci a venit o femeie din Samaria să scoată apă. Iisus i-a zis: Dă-Mi să beau.
8.
Căci ucenicii Lui se duseseră în cetate, ca să cumpere merinde.
9.
Femeia samarineancă I-a zis: Cum Tu, care eşti iudeu, ceri să bei de la mine, care sunt femeie samarineancă? Pentru că iudeii nu au amestec cu samarinenii.
10.
Iisus a răspuns şi i-a zis: Dacă ai fi ştiut darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel ce-ţi zice: Dă-Mi să beau, tu ai fi cerut de la El, şi ţi-ar fi dat apă vie.
11.
Femeia I-a zis: Doamne, nici găleată nu ai, şi fântâna e adâncă; de unde, dar, ai apa cea vie?
12.
Nu cumva eşti Tu mai mare decât părintele nostru Iacov, care ne-a dat această fântână şi el însuşi a băut din ea şi fiii lui şi turmele lui?
13.
Iisus a răspuns şi i-a zis: Oricine bea din apa aceasta va înseta iarăşi;
14.
Dar cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu nu va mai înseta în veac, căci apa pe care i-o voi da Eu se va face în el izvor de apă curgătoare spre viaţă veşnică.
15.
Femeia a zis către El: Doamne, dă-mi această apă ca să nu mai însetez, nici să mai vin aici să scot.
16.
Iisus i-a zis: Mergi şi cheamă pe bărbatul tău şi vino aici.
17.
Femeia a răspuns şi a zis: N-am bărbat. Iisus i-a zis: Bine ai zis că nu ai bărbat.
18.
Căci cinci bărbaţi ai avut şi cel pe care îl ai acum nu-ţi este bărbat. Aceasta adevărat ai spus.
19.
Femeia I-a zis: Doamne, văd că Tu eşti prooroc.
20.
Părinţii noştri s-au închinat pe acest munte, iar voi ziceţi că în Ierusalim este locul unde trebuie să ne închinăm.
21.
Şi Iisus i-a zis: Femeie, crede-Mă că vine ceasul când nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim nu vă veţi închina Tatălui.
22.
Voi vă închinaţi căruia nu ştiţi; noi ne închinăm Căruia ştim, pentru că mântuirea din iudei este.
23.
Dar vine ceasul şi acum este, când adevăraţii închinători se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr, că şi Tatăl astfel de închinători îşi doreşte.
24.
Duh este Dumnezeu şi cei ce I se închină trebuie să i se închine în duh şi în adevăr.
25.
I-a zis femeia: Ştim că va veni Mesia care se cheamă Hristos; când va veni, Acela ne va vesti nouă toate.
26.
Iisus i-a zis: Eu sunt, Cel ce vorbesc cu tine.
27.
Dar atunci au sosit ucenicii Lui. Şi se mirau că vorbea cu o femeie. Însă nimeni n-a zis: Ce o întrebi, sau: Ce vorbeşti cu ea?
28.
Iar femeia şi-a lăsat găleata şi s-a dus în cetate şi a zis oamenilor:
29.
Veniţi de vedeţi un om care mi-a spus toate câte am făcut. Nu cumva aceasta este Hristosul?
30.
Şi au ieşit din cetate şi veneau către El.
31.
Între timp, ucenicii Lui Îl rugau, zicând: Învăţătorule, mănâncă.
32.
Iar El le-a zis: Eu am de mâncat o mâncare pe care voi nu o ştiţi.
33.
Ziceau deci ucenicii între ei: Nu cumva I-a adus cineva să mănânce?
34.
Iisus le-a zis: Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis pe Mine şi să săvârşesc lucrul Lui.
35.
Nu ziceţi voi că mai sunt patru luni şi vine secerişul? Iată zic vouă: Ridicaţi ochii voştri şi priviţi holdele că sunt albe pentru seceriş.
36.
Iar cel ce seceră primeşte plată şi adună roade spre viaţa veşnică, ca să se bucure împreună şi cel ce seamănă şi cel ce seceră.
37.
Căci în aceasta se adevereşte cuvântul: Că unul este semănătorul şi altul secerătorul.
38.
Eu v-am trimis să seceraţi ceea ce voi n-aţi muncit; alţii au muncit şi voi aţi intrat în munca lor.
39.
Şi mulţi samarineni din cetatea aceea au crezut în El, pentru cuvântul femeii care mărturisea: Mi-a spus toate câte am făcut.
40.
Deci, după ce au venit la El, samarinenii Îl rugau să rămână la ei. Şi a rămas acolo două zile.
41.
Şi cu mult mai mulţi au crezut pentru cuvântul Lui,
42.
Iar femeii i-au zis: Credem nu numai pentru cuvântul tău, căci noi înşine am auzit şi ştim că Acesta este cu adevărat Hristosul, Mântuitorul lumii.”
„Cei din cetatea samarinencei, după ce Mântuitorul a petrecut la ei două zile, grăiau către dânsa: «De acum credem nu numai pentru cuvântul tău, fiindcă noi înşine am auzit şi am cunoscut că acesta este Mântuitorul lumii, Hristosul». Aşa este cu toţi. Mai întâi sunt chemaţi la Domnul prin cuvânt din afară sau, ca la noi acum, pe calea naşterii; iar mai apoi, când gustă în fapt ce este viaţa în Domnul, deja nu se mai ţin de Domnul prin obştea creştinească, ci prin unirea lăuntrică cu El. Acest lucru trebuie să-l aibă ca lege toţi cei care se nasc în obşti creştine, să nu se mărginească, adică, a ţine de Domnul numai pe dinafară, ci să se îngrijească a se uni cu El lăuntric, pentru ca mai apoi să poarte deja în sine mărturia statornică a faptului că stă întru adevăr. De ce este nevoie însă pentru asta? Este nevoie să întrupăm în noi înşine adevărul lui Hristos, iar adevărul lui Hristos este scularea celui căzut. Aşadar, dezbracă-te de omul cel vechi, care putrezeşte în ghearele poftelor amăgitoare şi îmbracă-te în omul cel nou, zidit după Dumnezeu întru dreptate şi preacuvioşia adevărului, şi vei cunoaşte în tine însuţi că Domnul Iisus Hristos e, cu adevărat, Mântuitorul nu doar al lumii îndeobşte, ci şi al tău anume.”
Evanghelia după Sfântul Ioan 20, 1 – 10:
”
1.
Iar în ziua întâia a săptămânii (duminica), Maria Magdalena a venit la mormânt dis-de-dimineaţă, fiind încă întuneric, şi a văzut piatra ridicată de pe mormânt.
2.
Deci a alergat şi a venit la Simon-Petru şi la celălalt ucenic pe care-l iubea Iisus, şi le-a zis: Au luat pe Domnul din mormânt şi noi nu ştim unde L-au pus.
3.
Deci a ieşit Petru şi celălalt ucenic şi veneau la mormânt.
4.
Şi cei doi alergau împreună, dar celălalt ucenic, alergând înainte, mai repede decât Petru, a sosit cel dintâi la mormânt.
5.
Şi, aplecându-se, a văzut giulgiurile puse jos, dar n-a intrat.
6.
A sosit şi Simon-Petru, urmând după el, şi a intrat în mormânt şi a văzut giulgiurile puse jos,
7.
Iar mahrama, care fusese pe capul Lui, nu era pusă împreună cu giulgiurile, ci înfăşurată, la o parte, într-un loc.
8.
Atunci a intrat şi celălalt ucenic care sosise întâi la mormânt, şi a văzut şi a crezut.
9.
Căci încă nu ştiau Scriptura, că Iisus trebuia să învieze din morţi.
10.
Şi s-au dus ucenicii iarăşi la ai lor.
11.
Iar Maria stătea afară lângă mormânt plângând. Şi pe când plângea, s-a aplecat spre mormânt.
12.
Şi a văzut doi îngeri în veşminte albe şezând, unul către cap şi altul către picioare, unde zăcuse trupul lui Iisus.
13.
Şi aceia i-au zis: Femeie, de ce plângi? Pe cine cauţi? Ea le-a zis: Că au luat pe Domnul meu şi nu ştiu unde L-au pus.
14.
Zicând acestea, ea s-a întors cu faţa şi a văzut pe Iisus stând, dar nu ştia că este Iisus.
15.
Zis-a ei Iisus: Femeie, de ce plângi? Pe cine cauţi? Ea, crezând că este grădinarul, I-a zis: Doamne, dacă Tu L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus şi eu Îl voi ridica.
16.
Iisus i-a zis: Maria! Întorcându-se, aceea I-a zis evreieşte: Rabuni! (adică, Învăţătorule)
17.
Iisus i-a zis: Nu te atinge de Mine, căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu. Mergi la fraţii Mei şi le spune: Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru şi la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru.
18.
Şi a venit Maria Magdalena vestind ucenicilor că a văzut pe Domnul şi acestea i-a zis ei.
19.
Şi fiind seară, în ziua aceea, întâia a săptămânii (duminica), şi uşile fiind încuiate, unde erau adunaţi ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus şi a stat în mijloc şi le-a zis: Pace vouă!
20.
Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi coasta Sa. Deci s-au bucurat ucenicii, văzând pe Domnul.”
Faptele Apostolilor 11, 19 – 30:
”
19.
Deci cei ce se risipiseră din cauza tulburării făcute pentru Ştefan, au trecut până în Fenicia şi în Cipru, şi în Antiohia, nimănui grăind cuvântul, decât numai iudeilor.
20.
Şi erau unii dintre ei, bărbaţi ciprieni şi cireneni care, venind în Antiohia, vorbeau şi către elini, binevestind pe Domnul Iisus.
21.
Şi mâna Domnului era cu ei şi era mare numărul celor care au crezut şi s-au întors la Domnul.
22.
Şi vorba despre ei a ajuns la urechile Bisericii din Ierusalim, şi au trimis pe Barnaba până la Antiohia.
23.
Acesta, sosind şi văzând harul lui Dumnezeu, s-a bucurat şi îndemna pe toţi să rămână în Domnul, cu inimă statornică.
24.
Căci era bărbat bun şi plin de Duh Sfânt şi de credinţă. Şi s-a adăugat Domnului mulţime multă.
25.
Şi a plecat Barnaba la Tars, ca să caute pe Saul.
26.
Şi aflându-l, l-a adus la Antiohia. Şi au stat acolo un an întreg, adunându-se în biserică şi învăţând mult popor. Şi în Antiohia, întâia oară, ucenicii s-au numit creştini.
27.
În acele zile s-au coborât, de la Ierusalim în Antiohia, prooroci.
28.
Şi sculându-se unul dintre ei, cu numele Agav, a arătat prin Duhul, că va fi în toată lumea foamete mare, care a şi fost în zilele lui Claudiu.
29.
Iar ucenicii au hotărât ca fiecare dintre ei, după putere, să trimită spre ajutorare fraţilor care locuiau în Iudeea;
30.
Ceea ce au şi făcut, trimiţând preoţilor prin mâna lui Barnaba şi a lui Saul.”
Vineri 11 mai
[Fapte 10, 44-48; 11, 1-10; In. 8, 21-30]
Evanghelia după Sfântul Ioan 8, 21 – 30:
”
21.
Şi iarăşi le-a zis: Eu Mă duc şi Mă veţi căuta şi veţi muri în păcatul vostru. Unde Mă duc Eu, voi nu puteţi veni.
22.
Deci ziceau iudeii: Nu cumva Îşi va ridica singur viaţa? Că zice: Unde Mă duc Eu, voi nu puteţi veni.
23.
Şi El le zicea: Voi sunteţi din cele de jos; Eu sunt din cele de sus. Voi sunteţi din lumea aceasta; Eu nu sunt din lumea aceasta.
24.
V-am spus deci vouă că veţi muri în păcatele voastre. Căci dacă nu credeţi că Eu sunt, veţi muri în păcatele voastre.
25.
Deci Îi ziceau ei: Cine eşti Tu? Şi a zis lor Iisus: Ceea ce v-am spus de la început.
26.
Multe am de spus despre voi şi de judecat. Dar Cel ce M-a trimis pe Mine adevărat este, şi cele ce am auzit de la El, Eu acestea le grăiesc în lume.
27.
Şi ei n-au înţeles că le vorbea despre Tatăl.
28.
Deci le-a zis Iisus: Când veţi înălţa pe Fiul Omului, atunci veţi cunoaşte că Eu sunt şi că de la Mine însumi nu fac nimic, ci precum M-a învăţat Tatăl, aşa vorbesc.
29.
Şi Cel ce M-a trimis este cu Mine; nu M-a lăsat singur, fiindcă Eu fac pururea cele plăcute Lui.
30.
Spunând El acestea, mulţi au crezut în El.”
„L-au întrebat pe Domnul: «Cine eşti Tu?». El a răspuns: «Cel ce este dintru început». El este mai înainte, după El sunt Sfinţii Apostoli, după Apostoli – păstorii şi învăţătorii, dimpreună cu întreaga Biserică a lui Hristos. Judecaţi acum: cine sunt adevăraţii «avangardişti»? Din pricină că sunt urmaţi, de atât de multă vreme, de atât de mulţi oameni, ei nu încetează a fi «avangardişti», fiindcă ei sunt tot înainte, iar alţii merg mereu în urma lor. Aşadar, noi, creştinii, avem deja «avangardişti»; şi dacă cineva încearcă să scoată de nu ştiu unde noi avangardişti, e limpede că în aceştia trebuie să vedem «avangarda» spre sensul opus, adică pe calea ce duce în fundul iadului. La acestea nu mai e nimic de adăugat: păziţi-vă, fiindcă cine îşi este vrăjmaş sieşi? Numai străduiţi-vă să pricepeţi asta cu adevărat şi ţineţi-vă strâns de învăţătura cea ştiută a lui Hristos, iar aceia n-au decât s-o ţină pe-a lor.”
Faptele Apostolilor 10, 44 – 48; 11, 1 – 10:
”
10.
44.
Încă pe când Petru vorbea aceste cuvinte, Duhul Sfânt a căzut peste toţi cei care ascultau cuvântul.
45.
Iar credincioşii tăiaţi împrejur, care veniseră cu Petru, au rămas uimiţi pentru că darul Duhului Sfânt s-a revărsat şi peste neamuri.
46.
Căci îi auzeau pe ei vorbind în limbi şi slăvind pe Dumnezeu. Atunci a răspuns Petru:
47.
Poate, oare, cineva să oprească apa, ca să nu fie botezaţi aceştia care au primit Duhul Sfânt ca şi noi?
48.
Şi a poruncit ca aceştia să fie botezaţi în numele lui Iisus Hristos. Atunci l-au rugat pe Petru să rămână la ei câteva zile.
11.
1.
Apostolii şi fraţii, care erau prin Iudeea, au auzit că şi păgânii au primit cuvântul lui Dumnezeu.
2.
Şi când Petru s-a suit în Ierusalim, credincioşii tăiaţi împrejur se împotriveau,
3.
Zicându-i: Ai intrat la oameni netăiaţi împrejur şi ai mâncat cu ei.
4.
Şi începând, Petru le-a înfăţişat pe rând, zicând:
5.
Eu eram în cetatea Iope şi mă rugam; şi am văzut, în extaz, o vedenie: ceva coborându-se ca o faţă mare de pânză, legată în patru colţuri, lăsându-se în jos din cer, şi a venit până la mine.
6.
Privind spre aceasta, cu luare aminte, am văzut dobitoacele cele cu patru picioare ale pământului şi fiarele şi târâtoarele şi păsările cerului.
7.
Şi am auzit un glas, care-mi zicea: Sculându-te, Petre, junghie şi mănâncă.
8.
Şi am zis: Nicidecum, Doamne, căci nimic spurcat sau necurat n-a intrat vreodată în gura mea.
9.
Şi glasul mi-a grăit a doua oară din cer: Cele ce Dumnezeu a curăţit, tu să nu le numeşti spurcate.
10.
Şi aceasta s-a făcut de trei ori şi au fost luate iarăşi toate în cer.”
Joi 10 mai
[Fapte 10, 34-43; In. 8, 12-20].
Evanghelia după Sfântul Ioan 8, 12 – 20:
”
12.
Deci iarăşi le-a vorbit Iisus zicând: Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.
13.
De aceea fariseii I-au zis: Tu mărturiseşti despre Tine Însuţi; mărturia Ta nu este adevărată.
14.
A răspuns Iisus şi le-a zis: Chiar dacă Eu mărturisesc despre Mine Însumi, mărturia Mea este adevărată, fiindcă ştiu de unde am venit şi unde Mă duc. Voi nu ştiţi de unde vin, nici unde Mă duc.
15.
Voi judecaţi după trup; Eu nu judec pe nimeni.
16.
Şi chiar dacă Eu judec, judecata Mea este adevărată, pentru că nu sunt singur, ci Eu şi Cel ce M-a trimis pe Mine.
17.
Şi în Legea voastră este scris că mărturia a doi oameni este adevărată.
18.
Eu sunt Cel ce mărturisesc despre Mine Însumi şi mărturiseşte despre Mine Tatăl, Cel ce M-a trimis.
19.
Îi ziceau deci: Unde este Tatăl Tău? Răspuns-a Iisus: Nu mă ştiţi nici pe Mine nici pe Tatăl Meu; dacă M-aţi şti pe Mine, aţi şti şi pe Tatăl Meu.
20.
Cuvintele acestea le-a grăit Iisus în vistierie, pe când învăţa în templu; şi nimeni nu L-a prins, că încă nu venise ceasul Lui.”
„«Eu sunt lumina lumii; cel ce-Mi urmează Mie nu va umbla întru întuneric, ci va avea lumina vieţii», spune Domnul. Prin urmare, cel care se abate de la Domnul se abate de la lumină şi duce la întuneric: ca atare, acesta este adevăratul obscurantist. Ştii ce cere învăţătura lui Hristos, deci ia seama: pe cel care nutreşte gânduri potrivnice acestei învăţături nu te sfii să îl numeşti obscurantist; este chiar numele ce i se potriveşte. Domnul învaţă că Dumnezeu este Unul după fiinţă şi Treimic după ipostasuri – aceasta este raza luminii suprafireşti a adevărului; cel care propovăduieşte împotriva acestui adevăr duce din lumină la întuneric şi este un obscurantist. Domnul învaţă că Dumnezeu Cel în trei Ipostasuri, Care a zidit lumea prin cuvântul Său, îi şi poartă de grijă – aceasta este lumina dumnezeiască ce luminează nu cu pământească mângâiere cărările întunecate ale vieţii noastre; cel care propovăduieşte împotriva ei, acela duce în întunericul lipsit de bucurie – e un obscurantist. Domnul învaţă că Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul şi asemănarea Sa, rânduindu-i să trăiască în rai; iar atunci când a păcătuit, cu dreptate l-a izgonit din rai ca să trăiască pe acest pământ plin de necazuri şi nevoi. Totuşi, n-a ţinut mânie asupra lui până în sfârşit, ci a binevoit să-i lucreze mântuirea prin moartea pe cruce a Unuia-Născut Fiului Său, Care S-a întrupat – şi aceasta este lumina duhovnicească ce luminează întunericul ce înconjoară sufletele noastre: cel care propovăduieşte împotriva acestui adevăr conduce la întuneric şi este un obscurantist. Domnul învaţă: «Crezi şi, primind puterea harului prin dumnezeieştile Taine, trăieşte potrivit poruncilor Mele, şi te vei mântui!» – acesta este singurul mijloc pentru ca lumina lui Dumnezeu să intre în noi şi să ne facă luminaţi; cel care propovăduieşte împotriva acestui adevăr vrea să ne ţină în beznă si este, ca atare, un obscurantist. Domnul învaţă: «Intraţi, printr-o viaţă aspră şi lepădare de sine, pe uşa cea strâmtă», şi aceasta este singura cale spre lumină, iar cel ce conduce pe calea largă a dezmierdării de sine, conduce la întuneric şi este un obscurantist. Domnul învaţă: «Adu-ţi aminte de cele mai de pe urmă ale tale – moartea, judecata, iadul, raiul», şi aceasta este lumina ce luminează viitorul nostru: cel ce învaţă că o dată cu moartea totul ia sfârşit, acela aduce bezna peste soarta noastră şi este, ca atare, un obscurantist. Iubitori ai luminii, învăţaţi-vă să deosebiţi după aceste semne unde e întunericul şi feriţi-vă de el!”
Faptele Apostolilor 10, 34 – 43:
”
34.
Iar Petru, deschizându-şi gura, a zis: Cu adevărat înţeleg că Dumnezeu nu este părtinitor.
35.
Ci, în orice neam, cel ce se teme de El şi face dreptate este primit de El.
36.
Şi El a trimis fiilor lui Israel cuvântul, binevestind pacea prin Iisus Hristos: Acesta este Domn peste toate.
37.
Voi ştiţi cuvântul care a fost în toată Iudeea, începând din Galileea, după botezul pe care l-a propovăduit Ioan.
38.
(Adică despre) Iisus din Nazaret, cum a uns Dumnezeu cu Duhul Sfânt şi cu putere pe Acesta care a umblat făcând bine şi vindecând pe toţi cei asupriţi de diavolul, pentru că Dumnezeu era cu El.
39.
Şi noi suntem martori pentru toate cele ce a făcut El în ţara iudeilor şi în Ierusalim; pe Acesta L-au omorât, spânzurându-L pe lemn.
40.
Dar Dumnezeu L-a înviat a treia zi şi I-a dat să Se arate,
41.
Nu la tot poporul, ci nouă martorilor, dinainte rânduiţi de Dumnezeu, care am mâncat şi am băut cu El, după învierea Lui din morţi.
42.
Şi ne-a poruncit să propovăduim poporului şi să mărturisim că El este Cel rânduit de Dumnezeu să fie judecător al celor vii şi al celor morţi.
43.
Despre Acesta mărturisesc toţi proorocii, că tot cel ce crede în El va primi iertarea păcatelor, prin numele Lui.”
