SFANTUL TEOFAN ZAVORATUL-Evanghelia zilei

Marţi 8 mai

[Fapte 10, 21-33; In. 7, 1-13]

Evanghelia după Sfântul  Ioan 7, 1 – 13:

”
1.

Şi după aceea mergea Iisus prin Galileea, căci nu voia să meargă prin Iudeea, deoarece iudeii căutau să-L ucidă.

2.

Şi era aproape sărbătoarea iudaică a corturilor.

3.

Au zis deci către El fraţii Lui: Pleacă de aici şi du-Te în Iudeea, pentru ca şi ucenicii Tăi să vadă lucrurile pe care Tu le faci.

4.

Căci nimeni nu lucrează ceva în ascuns, ci caută să se facă cunoscut. Dacă faci acestea, arată-Te pe Tine lumii.

5.

Pentru că nici fraţii Lui nu credeau în El.

6.

Deci le-a zis Iisus: Vremea Mea încă n-a sosit; dar vremea voastră totdeauna este gata.

7.

Pe voi lumea nu poate să vă urască, dar pe Mine Mă urăşte, pentru că Eu mărturisesc despre ea că lucrurile ei sunt rele.

8.

Voi duceţi-vă la sărbătoare; Eu nu merg la sărbătoarea aceasta, căci vremea Mea nu s-a împlinit încă.

9.

Acestea spunându-le, a rămas în Galileea.

10.

Dar după ce fraţii Săi s-au dus la sărbătoare, atunci S-a suit şi El, dar nu pe faţă, ci pe ascuns.

11.

În timpul sărbătorii iudeii Îl căutau şi ziceau: Unde este Acela?

12.

Şi cârtire multă era despre El în mulţime; unii ziceau: Este bun; iar alţii ziceau: Nu, ci amăgeşte mulţimea.

13.

Totuşi, de frica iudeilor, nimeni nu vorbea despre El pe faţă.”

„«Pe voi lumea nu poate să vă urască, însă pe Mine Mă urăşte, fiindcă Eu mărturisesc despre ea că lucrurile ei sunt rele.» Asta a spus-o Domnul nu către ucenici, iar ucenicilor le-a prezis apoi că şi pe ei lumea îi va urî şi îi va prigoni, pentru că El i-a ales din lume. Ca atare, luaţi seama asupra cui se întoarce ura lumii şi cunoaşteţi unde se află partea lui Hristos: ce stârneşte mai mult întărâtarea lumii este în mai mare măsură al lui Hristos, mai aproape de El, mai în potrivire cu El. Acesta este un semn exterior; dar pentru cei care nu văd decât cu ochii din afară şi atât este îndeajuns. Lumea nu lucrează de la sine, ci este aţâţată de stăpânitorul său, satana, ale cărui lucruri le-a stricat Domnul şi continuă să le strice în cei credincioşi şi prin cei credincioşi. Diavolul nu-I poate face nimic Domnului; ca atare, îşi întoarce turbarea asupra celor ce cred în El, pentru ca, supărându-i, să-I facă supărare Domnului. Nici aici nu lucrează de-a dreptul, ci prin uneltele sale, care alcătuiesc lumea. Aceasta nu înseamnă că el este puternic; nu vă temeţi de el, ci mai degrabă îndrăzniţi, căci Domnul a biruit lumea şi pe stăpânitorul ei. Celui ce nu se dă singur bătut, diavolul nu are ce să-i facă.”

   

Faptele Apostolilor 10, 21 – 33:

”
21.

Şi Petru, coborându-se la bărbaţii trimişi la el de Corneliu, le-a zis: Iată, eu sunt acela pe care îl căutaţi. Care este pricina pentru care aţi venit?

22.

Iar ei au zis: Corneliu sutaşul, om drept şi temător de Dumnezeu şi mărturisit de tot neamul iudeilor, a fost înştiinţat de către un sfânt înger să trimită să te cheme acasă la el, ca să audă cuvinte de la tine.

23.

Deci, chemându-i înăuntru, i-a găzduit. Iar a doua zi, sculându-se, a plecat împreună cu ei; iar câţiva din fraţii cei din Iope l-au însoţit.

24.

Şi în ziua următoare au intrat în Cezareea. Iar Corneliu îi aştepta şi chemase acasă la el rudeniile sale şi prietenii cei mai de aproape.

25.

Şi când a fost să intre Petru, Corneliu, întâmpinându-l, i s-a închinat, căzând la picioarele lui.

26.

Iar Petru l-a ridicat, zicându-i: Scoală-te. Şi eu sunt om.

27.

Şi, vorbind cu el, a intrat şi a găsit pe mulţi adunaţi.

28.

Şi a zis către ei: Voi ştiţi că nu se cuvine unui bărbat iudeu să se unească sau să se apropie de cel de alt neam, dar mie Dumnezeu mi-a arătat să nu numesc pe nici un om spurcat sau necurat.

29.

De aceea, chemat fiind să vin, am venit fără împotrivire. Deci vă întreb: Pentru care cuvânt aţi trimis după mine?

30.

Corneliu a zis: Acum patru zile eram postind până la ceasul acesta şi mă rugam în casa mea, în ceasul al nouălea, şi iată un bărbat în haină strălucitoare a stat în faţa mea.

31.

Şi el a zis: Corneliu, a fost ascultată rugăciunea ta şi milosteniile tale au fost pomenite înaintea lui Dumnezeu.

32.

Trimite, deci, la Iope şi cheamă pe Simon, cel ce se numeşte Petru; el este găzduit în casa lui Simon, tăbăcarul, lângă mare.

33.

Deci îndată am trimis la tine; şi tu ai făcut bine că ai venit. Şi acum noi toţi suntem de faţă înaintea lui Dumnezeu, ca să ascultăm toate cele poruncite ţie de Domnul. ”
Miercuri 9 mai

[Fapte 14, 6-18; In. 7, 14-30]

Evanghelia după Sfântul Ioan 7, 14 – 30:

”
14.

Iar la jumătatea praznicului Iisus S-a suit în templu şi învăţa.

15.

Şi iudeii se mirau zicând: Cum ştie Acesta carte fără să fi învăţat?

16.

Deci le-a răspuns Iisus şi a zis: Învăţătura Mea nu este a Mea, ci a Celui ce M-a trimis.

17.

De vrea cineva să facă voia Lui, va cunoaşte despre învăţătura aceasta dacă este de la Dumnezeu sau dacă Eu vorbesc de la Mine Însumi.

18.

Cel care vorbeşte de la sine îşi caută slava sa; iar cel care caută slava celui ce l-a trimis pe el, acela este adevărat şi nedreptate nu este în el.

19.

Oare nu Moise v-a dat Legea? Şi nimeni dintre voi nu ţine Legea. De ce căutaţi să Mă ucideţi?

20.

Şi mulţimea a răspuns: Ai demon. Cine caută să te ucidă?

21.

Iisus a răspuns şi le-a zis: Un lucru am făcut şi toţi vă miraţi.

22.

De aceea Moise v-a dat tăierea împrejur, nu că este de la Moise, ci de la părinţi, şi sâmbăta tăiaţi împrejur pe om.

23.

Dacă omul primeşte tăierea împrejur sâmbăta, ca să nu se strice Legea lui Moise, vă mâniaţi pe Mine că am făcut sâmbăta un om întreg sănătos?

24.

Nu judecaţi după înfăţişare, ci judecaţi judecată dreaptă.

25.

Deci ziceau unii dintre ierusalimiteni: Nu este, oare, Acesta pe care-L căutau să-L ucidă?

26.

Şi iată că vorbeşte pe faţă şi ei nu-I zic nimic. Nu cumva căpeteniile au cunoscut cu adevărat că Acesta e Hristos?

27.

Dar pe Acesta Îl ştim de unde este. Însă Hristosul, când va veni, nimeni nu ştie de unde este.

28.

Deci a strigat Iisus în templu, învăţând şi zicând: Şi pe Mine Mă ştiţi şi ştiţi de unde sunt; şi Eu n-am venit de la Mine, dar adevărat este Cel ce M-a trimis pe Mine şi pe Care voi nu-L ştiţi.

29.

Eu Îl ştiu pe El, căci de la El sunt şi El M-a trimis pe Mine.

30.

Deci căutau să-L prindă, dar nimeni n-a pus mâna pe El, pentru că nu venise încă ceasul Lui. ”

„La «înjumătăţirea praznicului» se aude chemarea din partea Domnului: «Cel ce însetează să vină la Mine şi să bea» (In. 7, 37). Dacă aşa stau lucrurile, să mergem cu toţii la Dânsul! De orice ar înseta cineva – numai să nu fie un lucru potrivnic duhului Domnului – va fi negreşit îndestulat. Cei însetaţi de cunoaştere mergeţi la Domnul, căci El e Lumina cea neasemuită, Care luminează pe tot omul care vine în lume! Cei însetaţi după curăţirea de păcate şi potolirea văpăii conştiinţei, mergeţi la Domnul, căci El a purtat pe lemnul crucii păcatele întregii lumi, ştergând zapisul lor. Cei însetaţi de tihna inimii, mergeţi la Domnul, căci El e Vistieria a cărei stăpânire vă va face să uitaţi toate lipsurile şi să treceţi cu vederea toate bunătăţile, pentru a-L stăpâni numai pe El. Îi trebuie cuiva putere? La El este toată puterea. Vrea cineva slavă? La El este slava cea mai presus de lume. Are cineva trebuinţă de libertate? El e dăruitorul libertăţii celei adevărate. El va dezlega toate nedumeririle noastre, va rupe legăturile patimilor, va risipi toate necazurile şi întristările, va da putere spre biruirea tuturor piedicilor, ispitelor şi curselor vrăjmaşului şi va netezi calea vieţii noastre duhovniceşti. Deci, să mergem cu toţii la Domnul!”

Faptele Apostolilor 14, 6 – 18:

”
6.

Înţelegând, au fugit în cetăţile Licaoniei: la Listra şi Derbe şi în ţinutul dimprejur.

7.

Şi acolo propovăduiau Evanghelia.

8.

Şi şedea jos în Listra un om neputincios de picioare, fiind olog, din pântecele maicii sale şi care nu umblase niciodată.

9.

Acesta asculta la Pavel când vorbea. Iar Pavel, căutând spre el şi văzând că are credinţă ca să se mântuiască,

10.

A zis cu glas puternic: Scoală-te drept, pe picioarele tale. Şi el a sărit şi umbla.

11.

Iar mulţimile, văzând ceea ce făcuse Pavel, au ridicat glasul lor în limba licaonă, zicând: Zeii, asemănându-se oamenilor, s-au coborât la noi.

12.

Şi numeau pe Barnaba Zeus, iar pe Pavel Hermes, fiindcă el era purtătorul cuvântului.

13.

Iar preotul lui Zeus, care era înaintea cetăţii, aducând la porţi tauri şi cununi, voia să le aducă jertfă împreună cu mulţimile.

14.

Şi auzind Apostolii Pavel şi Barnaba, şi-au rupt veşmintele, au sărit în mulţime, strigând,

15.

Şi zicând: Bărbaţilor, de ce faceţi acestea? Doar şi noi suntem oameni, asemenea pătimitori ca voi, binevestind să vă întoarceţi de la aceste deşertăciuni către Dumnezeu cel viu, Care a făcut cerul şi pământul, marea şi toate cele ce sunt în ele,

16.

Şi Care, în veacurile trecute, a lăsat ca toate neamurile să meargă în căile lor,

17.

Deşi El nu S-a lăsat pe Sine nemărturisit, făcându-vă bine, dându-vă din cer ploi şi timpuri roditoare, umplând de hrană şi de bucurie inimile voastre.

18.

Şi acestea zicând, abia au potolit mulţimile, ca să nu le aducă jertfă.”