INVESTIGAŢIA CA METODĂ DIDACTICĂ MODERN. Studiu de caz: Istorie Locală

Problema ridicată de utilizarea metodelor moderne, cu grad sporit de interactivitate, menite să sprijine atractivitatea şi accesibilitatea informaţiei în conformitate cu nivelul colectivului de elevi, dar şi al fiecărui elev în parte, este asumată de oricare cadru didactic preocupat de schimbarea învăţământului românesc, atât la nivelul sistemului, cât şi la cel al procesului de învăţământ. Aceste metode, folosite în mod raţional, programat, dirijat, conştient şi, nu în ultimul rând, echilibrat, prezintă deosebitul avantaj de a se constitui, în acelaşi timp, în metode de predare – învăţare – evaluare, consolidând principala direcţie a învăţământului modern, cea de a face din aceste trei dimensiuni ale actului educaţional un sistem unitar, axat pe însuşirea de competenţe, având în centru reuşita elevului, necesităţile şi interesele sale. Astfel, dintre metodele moderne, am ales pentru cercetare, analiză şi exemplificare în prezenta lucrare, investigaţia, căci, din perspectiva disciplinelor umaniste, în special a istoriei, aceasta prezintă un grad mare de aplicabilitate practică. De asemenea, un alt argument pentru selectarea, ca obiect de studiu al lucrării de faţă, este faptul că utilitatea şi aplicabilitatea acestei metode  se extinde şi asupra viitoarei activităţi a elevului, fie în cadrul învăţământului superior, fie în cadru profesional, sporind şansele integrării ulterioare a absolvenţilor de liceu într-o formă de învăţământ superior şi/sau pe piaţa muncii.

Caracteristicile esenţiale ale investigaţiei constau în faptul că are un pronunţat caracter formativ; are un profund caracter integrator, atât pentru procesele de învăţare anterioare, cât şi pentru metodologia informării şi a cercetării ştiinţifice, fiind în acest fel o modalitate de evaluare foarte sugestivă, precisă, intuitivă şi predictivă; are un caracter sumativ, angrenând cunoştinţe, priceperi, abilităţi şi atitudini diverse, constituite pe parcursul unei perioade mai îndelungate de învăţare; se pot exersa în mod organizat activităţi de cercetare utile în formarea ulterioară şi în educaţia permanentă.

Cu ajutorul acestei metode cadrul didactic poate să aprecieze: gradul în care elevii îşi definesc şi înţeleg problema investigată; capacitatea de a identifica şi a selecta procedeele de obţinere a informaţiilor, de colectare şi organizare a datelor; abilitatea de a formula şi testa ipotezele; felul în care elevul prezintă metodele de investigaţie folosite; conciziunea şi validitatea raportului-analiză a rezultatelor obţinute;

Toate acestea, corelate cu gradul de complexitate al sarcinii de lucru şi cu natura disciplinei de studiu fac din metoda investigaţiei un veritabil instrument de analiză şi apreciere a cunoştinţelor, capacităţilor şi personalităţii elevului.

Cazul de bună practică pe care îl supunem astăzi atenţiei dv. a fost realizat într-o şcoală bucureşteană care a hotărât să participe la un concurs ISTORIA MEA-EUSTORY. Pentru a finaliza tema de cercetare a concursului, care implica contribuţia activă a copiilor, s-a căutat şi s-a găsit o potenţială investigaţie de interes comun, atât pentru elevi cât şi pentru profesor. Tema viitoarei cercetări a fost realizarea unei prezentări din punct de vedere istoric a cartierului în care se găseşte şcoala, Pantelimon, şi unde majoritatea elevilor locuiau. Provocarea s-a dovedit destul de incitantă. Pe de o parte pentru că materiale publicate despre această temă aproape că nu existau. În lucrările de istorie locală zona era prezentată de-a lungul timpului drept una din moşiile periferice ale Bucureştilor, cu grădini şi livezi şi cam atât. Pe de altă parte, la prima vedere, Pantelimon-ul părea să nu aibă nimic de spus din punct de vedere istoric: un cartier mărginaş, de periferie, plin până la refuz de blocuri ceauşiste şi încărcat de probleme infracţionale. Aceasta a fost de fapt marea provocare: de a stârni curiozitatea copiilor asupra unei probleme ce părea fără soluţie, de a-i face părtaşi la descoperiri, de a-i pune în situaţia de a face ei istorie.

Investigaţia a durat aproximativ două luni şi s-a realizat atât în timpul orele de curs de la opţional, prin documentări, dezbateri, prezentări, problematizări, redactări de materiale şi în final prin redactarea unei lucrări ştiinţifice de către profesor, dar şi a unei prezentări power point de către elevi. Dar mai ales investigaţia s-a dezvoltat cu succes prin observaţii directe în teren, în weekend-uri succesive. Pe teren au mers atât grupul de elevi însoţiţi de profesori, cât şi grupe mici de elevi care aveau repartizate sarcini individuale.

La începutul investigaţiei s-a dezvoltat tema şi s-a stabilit că ea va ţine cont de aspecte referitoare la legendele zonei, la obiectivele istorice, la străzile din jurul şcolii, denumiri cu specific istoric care pot ascunde conotaţii mai largi în timp, de tradiţia orală a zonei şi extinderea chiar până la chestiuni contemporane nouă, de schimbări în cadrul cartierului care se pot încadra în ideea de istorie prezentă. Documentarea urma să se facă având la dispoziţie câteva tratate de istoria Bucureştilor, revistele Muzeului de Istoria Bucureştilor şi internetul. Elevii au primit materiale şi au realizat fişe de lectură în legătură cu problema în discuţie. După o săptămână de lucru s-au inventariat monumentele istorice ale zonei, cu precădere lăcaşe de cult, ce urmau a fi vizitate, fotografiate şi prezentate: mănăstirile Cernica, Plumbuita, Mărcuţa, bisericile Ghica Tei, Capra, Fundenii Doamnei.

Grupele de lucru au fost formate din 3-4 elevi, iar sarcinile s-au distribuit în funcţie de cerinţele elevilor, apropierea faţă de obiective, apetenţa lor faţă de un anume subiect. Grupele au raportat săptămânal progresele făcute.

În munca de teren elevii au fost instruiţi să observe activ, să-şi pună întrebări, să comunice cu oamenii locului, să noteze,   fotografieze tot ce li se părea semnificativ, trierea urmând a se face în urma unei discuţii în grupul comun de lucru.

Una din sarcinile care şi-a dovedit imediat utilitatea a fost intervievarea oamenilor în vârstă care locuiau de zeci de ani în zonă şi care puteau oferi date interesante despre cartier. Aşa, de exemplu, am aflat despre ruinele cetăţii de pe malul lacului Fundeni, pe care ulterior am şi documentat-o cu materiale ştiinţifice. Totodată, existenţa cetăţii distruse de indiferenţa autorităţilor şi transformarea ei în groapă de gunoi a fost pretextul unei lungi discuţii de formare de atitudini despre respectul cu care ar trebui înconjurate mărturiile trecutului, atât de către cei care au puterea de a decide, dar şi de comunităţile locale, oamenii locului fiind şi ei părtaşi la distrugere, furând cărămizi pentru a-şi ridica locuinţe. Plecând de la ideea că un popor fără trecut e un popor fără viitor s-a iniţiat şi o lecţie de dirigenţie bazată pe cele aflate de pe teren, dar şi prezentări făcute de elevi pentru alte clase, pentru diseminarea celor aflate de noi.

          Istoria locală povestită de oamenii bătrâni ai cartierului a pus în faţa copiilor o altă provocare: descoperirea tunelurilor subterane care legau cele două mănăstiri ale zonei, Plumbuita şi Cernica, pe sub lacurile zonei. Cu toate eforturile elevilor, această idee nu a putut merge mai departe de stadiul de legendă, farmecul aventurii păstrându-se totuşi, copiii declarând că-şi vor continua cercetările şi pe viitor.

Investigaţia s-a îmbogăţit pe măsură ce copiii se întorceau din teren cu mai multe date, echipele primind noi obiective de studiu. Vizitarea bisericii Ghica Tei s–a dovedit în acest sens fructuoasă, dincolo de realizarea unei fişe de prezentare a obiectivului. Astfel, în curtea bisericii elevii au descoperit o adevărată necropolă domnească, nu mai puţin de  15 membri ai familiei Ghica, principi, prelaţi, prinţese etc. fiind îngropaţi acolo. Pentru că, la prima vedere, lucrurile păreau complicate, s-a hotărât realizarea unui arbore genealogic al familiei Ghiculeştilor. S-a studiat şi blazonul familiei, inscripţionat pe pietrele de mormânt, dar şi în interiorul bisericii, elevii având astfel să ia contact cu noţiuni de heraldică. Copiii au remarcat elemente de simbolistică extrem de interesante: vulturul cu aripile desfăcute (simbolizând braţele crucii) sau vulturul cu crucea în cioc (puterea divină cedată domnitorului prin prerogativele sale) sau vulturul cu cartea în cioc (înţelepciune). De asemenea pe câteva dintre pietrele funerare există cele 5 lacrimi de argint, prezente şi în blazonul familiei. Tot în grădina aceleiaşi biserici a fost observată, pe unul din postamentele de marmură ale monumentului dedicat Mariei Ghica, semnătura sculptorului Carl Storck, elevii urmând a se informa pe internet despre viaţa şi activitatea acestui mare sculptor român. Un alt exemplu de dezvoltare a temei pe baza observaţiilor din teren o găsim în placa de marmură din faţa bisericii Capra care anunţa faptul că lăcaşul de cult a fost mutat pe rotile mai bine de 100 metri. Descoperirea a generat de asemenea o discuţie nouă despre metodele folosite în timpul epocii Ceauşescu de distrugere sau ascundere a bisericilor, fie ele şi monumente istorice. Discuţia s-a finalizat cu un material despre Monumente istorice distruse în timpul regimului comunist care ulterior a fost prezentat într-o sesiune de comunicări.

Foarte interesantă a fost şi experienţa legată de dezafectarea unui monument cu tema „Răscoala din 1907” din apropierea şcolii. Pentru că elevii au fost stimulaţi să-şi pună întrebări şi să ia atitudine faţă de schimbările prezentului, grupa de elevi, însoţită de profesor s-a deplasat în Parcul Obor, pe locul fostului amplasament al statuii 1907 şi s-a hotărât realizarea unui sondaj pentru a vedea impactul acestei schimbări în conştiinţa oamenilor locului. Întrebările au fost extrem de simple: “Ce părere aveţi despre dărâmarea monumentului?” “Ce amintiri vă leagă de acesta?” “Credeţi că oficialii se vor ţine de cuvânt pentru reconstrucţia ei în altă locaţie? Nu am fost extrem de surprinşi să constatăm că, în exclusivitate, locuitorii cartierului intervievaţi regretau dispariţia monumentului, cu toate scăderile ei (proletcultistă, comunistă, urâtă). Fiecare avea amintiri nostalgice legate de construcţie: unii se jucau în copilărie acolo, fotbal sau cu rolele, alţii s-au căţărat cel puţin o dată pe statuie, alţii se amuzau de anecdotica creată în timp. Copii s-au distrat teribil la auzul poezioarei create de folclorul local Fraţilor, nu daţi năvală, Că nu este carne-n hală, Îl vedeţi pe cel de jos? A căzut pentru un os sau de apelativele date statuii: Pugilistul sau La oase.

Observaţiile copiilor asupra denumirilor întâlnite în munca de teren au condus la concluzii foarte interesante. S-a dovedit ulterior, prin documentare, că strada Heliade între vii are legătură cu paşoptistul Ion Heliade Rădulescu care-şi avea acolo moşia şi casa, strada Ziduri între vii era de fapt drumul către ruinele cetăţii lui Matei Basarab, că străzile din jurul Oborului, fost mare târg al Bucureştilor se refereau la meserii şi obiceiuri tradiţionale: Olari, Cojocari, Clopoţei etc., că numele unui mare bulevard al capitalei Calea Moşilor era drumul către Obor, numit în vechime Târgul Moşilor, că Bariera Vergului,  intersecţie a cartierului, era în urmă cu 2-300 de ani limita oraşului, o adevărată barieră de protecţie, populată cu soldaţi care nu admiteau intrarea în oraş a oamenilor bolnavi. Era epoca marilor epidemii. Doamna Ghica, o altă stradă importantă a cartierului o evoca pe principesa Maria Ghica a cărei moşie de zestre se întindea în zonă, numele de Plumbuita a celebrei mănăstiri vine de la acoperişul de plumb al lăcaşului, iar ceea ce a încântat cel mai mult a fost istoricul făcut Sfântului Pantelimon, al cărui nume îl poartă atât cartierul, cât şi liceul unde funcţiona şcoala. Copiii au dezvoltat un sentiment de mândrie atunci când au descoperit că sfântul cu pricina fusese la un moment dat protectorul Capitalei, locul lui fiind detronat, de curând, de un sfânt împrumutat de la vecinii bulgari, Sfântul Dumitru. De altfel, s-a dovedit că zona cercetată fusese în vechime prima din Bucureşti unde s-a construit un spital, botezat tot cu numele Sfântului Pantelimon.

Investigaţia s-a finalizat prin prezentarea concluziilor echipelor trimise pe teren, la finalul cercetărilor. Astfel,  Echipa nr.1, care a investigat zona Obor prezintă, conform sarcinilor primite, istoricul târgului, principalele meşteşuguri şi activităţi comerciale, numele de străzi cu conotaţii istorice, fotografii ale zonei astăzi. Concluzie: Oborul, zonă tradiţional comercială îşi păstrează şi astăzi aceeaşi funcţiune. Echipa nr.2 cu zona Bd. Pache Protopopescu ne prezintă modernizarea acestei artere importante a oraşului şi fotografii ale unor case din perioada interbelică. Concluzie: artera a unit de acum 200 de ani estul oraşului cu centrul său. Echipa nr.3 a avut de urmărit zona din jurul şcolii. Elemente de interes: Stadionul Naţional Lia Manoliu, biserica mutată pe roţi Capra. Concluzie: zona este foarte nouă, cu blocuri, fabrici, parcuri construite în anii comunismului. Echipa nr.4 s-a ocupat de zona Vatra Luminoasă, cartier al perioadei interbelice, cu case cochete, dar construite pentru clasa de mijloc. Concluzie: numele de Vatra Luminoasă provine de la şcoala pentru nevăzători, din imediata apropiere a noastră, construită pentru aceştia printr-o donaţie a reginei Maria a României. Echipa nr.5 s-a ocupat de Bariera Vergului, având  sarcină să descopere rolul barierelor în evul mediu. Concluzie: cartierul Pantelimon, fiind unul de periferie, era în evul mediu în afara oraşului. Intrarea şi ieşirea din cetate se făceau prin bariere montate de-a lungul drumurilor principale, cu rol de securitate militară şi de sănătate. Echipa nr.6 s-a ocupat de capătul cartierului, acolo unde astăzi s-a construit supermarketul Cora. Monument de interes: biserica Mărcuţa, fost spital pentru ciumaţi, fostă mare şi bogată mănăstire. Concluzie: o istorie interesantă şi cu rădăcini în timp poate fi descoperită în spatele blocurilor. Este locul unde Eminescu a fost spitalizat în ultima fază a vieţi sale. Echipa nr.7 a avut ca sarcină zona Fundeni, cea mai veche şi mai interesantă din punct de vedere istoric. S-au fotografiat groapa de gunoi din locul fostei cetăţi medievale, mahalalele din jurul lacului. Concluzie: dacă nu avem respect şi grijă faţă de istorie rezultatul sunt ruinele şi gunoaiele.

           Istoria locală este esenţială în educaţia şi dezvoltarea tinerilor, în transmiterea către aceştia a informaţiilor de interes istoric şi mai ales în dezvoltarea unor atitudini civice legate de respectul faţă de locurile natale şi implicarea în cadrul comunităţii. Ca să obţii asemenea rezultate faţă de anumite locuri în care fie te-ai născut, fie îţi desfăşori activitatea, în primul rând trebuie să le recunoşti, în al doilea rând trebuie să le descoperi, identificând toate elementele conţinute şi, mai ales, pe acelea cu valoare universală. În al treilea rând, trebuie să-i cunoşti pe cei care animă acele locuri, oameni obişnuiţi, cu opţiuni, caractere, obiceiuri, visuri, dureri şi bucurii, într-un cuvânt, cu personalitatea lor, apoi să încerci să modelezi acei oameni, nu obligându-i să fie ca tine, ci împletind personalitatea lor, cu a ta, până când vei observa că ai obţinut ceva nou, atât în ei, cât şi în tine. Apoi trebuie să adaugi, să împodobeşti locul alegerii tale cu acele mici obiecte sau ritualuri, ale tale şi numai ale tale, care îl vor înzestra pe vecie, cu atributul “acasă”. Şi, nu în ultimul rând, trebuie să-l respecţi! Nu-ţi poţi permite să-l murdăreşti, să-l neglijezi, să-l dispreţuieşti cu acţiuni şi atitudini nedemne de tine.

Astfel, scopul proiectului a tins să depăşească clasicul dobândirea de cunoştinţe despre trecutul Bucureştilor, dezvoltarea limbajului istoric, învăţarea prin descoperire şi să creeze atitudini şi comportamente de civism.