Miercuri 25 aprilie
[Fapte 4, 13-22; In. 5, 17-24].
Faptele Apostolilor 4, 13 – 22:
”
13.
Şi văzând ei îndrăzneala lui Petru şi a lui Ioan şi ştiind că sunt oameni fără carte şi simpli, se mirau, şi îi cunoşteau că fuseseră împreună cu Iisus;
14.
Şi văzând pe omul cel tămăduit, stând cu ei, n-aveau nimic de zis împotrivă,
15.
Dar poruncindu-le să iasă afară din sinedriu, vorbeau între ei,
16.
Zicând: ce vom face acestor oameni? Căci este învederat tuturor celor ce locuiesc în Ierusalim că prin ei s-a făcut o minune cunoscută şi nu putem să tăgăduim.
17.
Dar ca aceasta să nu se răspândească mai mult în popor, să le poruncim cu ameninţare să nu mai vorbească, în numele acesta, nici unui om.
18.
Şi chemându-i, le-au poruncit ca nicidecum să nu mai grăiască, nici să mai înveţe în numele lui Iisus.
19.
Iar Petru şi Ioan, răspunzând, au zis către ei: Judecaţi dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm de voi mai mult decât de Dumnezeu.
20.
Căci noi nu putem să nu vorbim cele ce am văzut şi am auzit.
21.
Dar ei, ameninţându-i din nou, le-au dat drumul, negăsind nici un chip cum să-i pedepsească, din cauza poporului, fiindcă toţi slăveau pe Dumnezeu, pentru ceea ce se făcuse.
22.
Căci omul cu care se făcuse această minune a vindecării avea mai mult ca patruzeci de ani. ”
Evanghelia după Sfântul Ioan 5, 17 – 22:
”
17.
Dar Iisus le-a răspuns: Tatăl Meu până acum lucrează; şi Eu lucrez.
18.
Deci pentru aceasta căutau mai mult iudeii să-L omoare, nu numai pentru că dezlega sâmbăta, ci şi pentru că zicea că Dumnezeu este Tatăl Său, făcându-Se pe Sine deopotrivă cu Dumnezeu.
19.
A răspuns Iisus şi le-a zis: Adevărat, adevărat zic vouă: Fiul nu poate să facă nimic de la Sine, dacă nu va vedea pe Tatăl făcând; căci cele ce face Acela, acestea le face şi Fiul întocmai.
20.
Că Tatăl iubeşte pe Fiul şi-I arată toate câte face El şi lucruri mai mari decât acestea va arăta Lui, ca voi să vă miraţi.
21.
Căci, după cum Tatăl scoală pe cei morţi şi le dă viaţă, tot aşa şi Fiul dă viaţă celor ce voieşte.
22.
Tatăl nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului. ”
„«Judecati voi singuri daca este drept inaintea lui Dumnezeu sa ascultam de voi mai mult decat de Dumnezeu. Noi nu putem sa graim altceva decat ceea ce am vazut si am auzit ». Asa au vorbit Sfintii Apostoli Petru si Ioan catre mai-marii iudeilor, atunci cand acestia i-au oprit sa mai vorbeasca despre Domnul Iisus Cel Inviat, dupa ce ei tamaduisera in numele Lui pe cel olog din pantecele mamei sale. Nu s-au temut de amenintari, caci adevarul, invederat fiind, nu le ingaduia sa taca: «Noi am vazut si am auzit», au zis ei, «si mainile noastre au pipait», asa cum avea sa adauge mai apoi Sfantul Ioan (I Ioan 1,1). Ei erau martori oculari, iar acestia sunt, dupa normele cunoasterii omenesti, cei mai de incredere martori ai adevarului. In aceasta privinta, nici unul din taramurile cunoasterii omenesti nu are asemenea martori. Faptul ca de atunci au trecut optsprezece veacuri si jumatate n-a micsorat nicicum puterea acestei marturii si, prin urmare, adevarul marturisit de ei n-a devenit mai putin invederat. Daca oamenii cad in necredinta – si acum sunt foarte multi care cad -, cad nu din alta pricina decat lipsa gandirii sanatoase. Ei nu vor sa judece si se lasa purtati de pareri amagitoare, pe care inselaciunea inimii stricate le face lesne sa para vrednice de crezare. Sarmane suflete! Pier, inchipuindu-si ca au nimerit, in cele din urma, pe drumul potrivit, bucurandu-se mai ales de faptul ca au pasit cei dintai pe aceasta carare, facandu-se si altora calauze. Dar nu e mare bucurie sa sezi pe scaunul pierzatorilor.”
„«Judecaţi voi singuri dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm de voi mai mult decât de Dumnezeu. Noi nu putem să grăim altceva decât ceea ce am văzut si am auzit». Aşa au vorbit Sfinţii Apostoli Petru şi Ioan către mai-marii iudeilor, atunci când aceştia i-au oprit să mai vorbească despre Domnul Iisus Cel înviat, după ce ei tămăduiseră în numele Lui pe cel olog din pântecele mamei sale. Nu s-au temut de ameninţări, căci adevărul, învederat fiind, nu le îngăduia să tacă: «Noi am văzut si am auzit», au zis ei, «şi mâinile noastre au pipăit», aşa cum avea să adauge mai apoi Sfântul Ioan (I In. 1, 1). Ei erau martori oculari, iar aceştia sunt, după normele cunoaşterii omeneşti, cei mai de încredere martori ai adevărului, în această privinţă, nici unul din tărâmurile cunoaşterii omeneşti nu are asemenea martori. Faptul că de atunci au trecut optsprezece veacuri şi jumătate n-a micşorat nicicum puterea acestei mărturii şi, prin urmare, adevărul mărturisit de ei n-a devenit mai puţin învederat. Dacă oamenii cad în necredinţă – şi acum sunt foarte mulţi care cad -, cad nu din altă pricină decât lipsa gândirii sănătoase. Ei nu vor să judece şi se lasă mânaţi de păreri amăgitoare, pe care înşelăciunea inimii stricate le face lesne să pară vrednice de crezare. Sărmane suflete! Pier, închipuindu-şi că au nimerit, în cele din urmă, pe drumul potrivit, bucurându-se mai ales de faptul că au păşit cei dintâi pe această cărare, făcându-se şi altora călăuze. Dar nu e mare bucurie să şezi pe scaunul pierzătorilor.”
Joi 26 aprilie
[Fapte 4, 23-31; In. 5, 24-30]
Faptele Apostolilor 4, 23 – 31:
”
23.
Fiind sloboziţi, au venit la ai lor şi le-au spus câte le-au vorbit lor arhiereii şi bătrânii.
24.
Iar ei, auzind, într-un cuget au ridicat glasul către Dumnezeu şi au zis: Stăpâne, Dumnezeule, Tu, Care ai făcut cerul şi pământul şi marea şi toate cele ce sunt în ele,
25.
Care prin Duhul Sfânt şi prin gura părintelui nostru David, slujitorul Tău, ai zis: Pentru ce s-au întărâtat neamurile şi popoarele au cugetat cele deşarte?
26.
Ridicatu-s-au regii pământului şi căpeteniile s-au adunat laolaltă împotriva Domnului şi împotriva Unsului Lui,
27.
Căci asupra Sfântului Tău Fiu Iisus, pe care Tu L-ai uns, s-au adunat laolaltă, cu adevărat, în cetatea aceasta, şi Irod şi Pontius Pilat cu păgânii şi cu popoarele lui Israel,
28.
Ca să facă toate câte mâna Ta şi sfatul Tău mai dinainte au rânduit să fie.
29.
Şi acum, Doamne, caută spre ameninţările lor şi dă robilor Tăi să grăiască cuvântul Tău cu toată îndrăzneala,
30.
Întinzând dreapta Ta spre vindecare şi săvârşind semne şi minuni, prin numele Sfântului Tău Fiu Iisus.
31.
Şi pe când se rugau astfel, s-a cutremurat locul în care erau adunaţi, şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt şi grăiau cu îndrăzneală cuvântul lui Dumnezeu.”
Evanghelia după Sfântul Ioan 5, 24 – 30:
”
24.
Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce ascultă cuvântul Meu şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţă veşnică şi la judecată nu va veni, ci s-a mutat de la moarte la viaţă.
25.
Adevărat, adevărat zic vouă, că vine ceasul şi acum este, când morţii vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu şi cei ce vor auzi vor învia.
26.
Căci precum Tatăl are viaţă în Sine, aşa I-a dat şi Fiului să aibă viaţă în Sine;
27.
Şi I-a dat putere să facă judecată, pentru că este Fiul Omului.
28.
Nu vă miraţi de aceasta; căci vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui,
29.
Şi vor ieşi, cei ce au făcut cele bune spre învierea vieţii şi cei ce au făcut cele rele spre învierea osândirii.
30.
Eu nu pot să fac de la Mine nimic; precum aud, judec; dar judecata Mea este dreaptă, pentru că nu caut la voia Mea, ci voia Celui care M-a trimis.”
„«Şi vor ieşi cei ce au făcut binele spre învierea vieţii, iar cei ce au făcut răul spre învierea osândirii.» Iată cum se vor sfârşi toate! Aşa cum râurile curg fiecare în marea sa, şi curgerea vieţilor noastre sfârşeşte pentru fiecare în locul ce i se potriveşte. Şi cei ce vor învia spre viaţă vor fi la judecată, dar judecata nu va face altceva decât să pecetluiască îndreptăţirea lor şi trimiterea la viaţă, în vreme ce restul vor învia numai ca să-şi audă osândirea la moartea veşnică. Viaţa şi moartea lor se mai caracterizează si prin aceea că primii fac fapte vii, iar ceilalţi, fapte moarte şi omorâtoare. Fapte vii sunt acelea care sunt săvârşite potrivit poruncilor, cu duh bucuros, întru slava lui Dumnezeu; iar fapte moarte sunt cele făcute împotriva poruncilor, în uitare de Dumnezeu, în dezmierdare de sine şi împlinirea patimilor. Fapte moarte sunt toate faptele care, deşi pe dinafară nu sunt potrivnice poruncilor, sunt săvârşite fără gândul la Dumnezeu şi la veşnica mântuire, având ca imbold vreunul din felurile iubirii de sine. Dumnezeu este viaţa şi viu este doar cel ce are o parte din El. Şi iată, cel ce are fapte moarte şi omorâtoare merge drept spre osânda veşnică, la care va ieşi în Ziua de apoi, iar cel ce are fapte vii merge spre viaţa veşnică, la care va ieşi în Ziua de apoi.”
Vineri 27 aprilie
[Fapte 5, 1-11; In. 5, 30-47; 6, 1-2]
Faptele Apostolilor 5, 1 – 11:
”
1.
Iar un om, anume Anania, cu Safira, femeia lui, şi-a vândut ţarina.
2.
Şi a dosit din preţ, ştiind şi femeia lui, şi aducând o parte, a pus-o la picioarele apostolilor.
3.
Iar Petru a zis: Anania, de ce a umplut satana inima ta, ca să minţi tu Duhului Sfânt şi să doseşti din preţul ţarinei?
4.
Oare, păstrând-o, nu-ţi rămânea ţie, şi vândută nu era în stăpânirea ta? Pentru ce ai pus în inima ta lucrul acesta? N-ai minţit oamenilor, ci lui Dumnezeu.
5.
Iar Anania, auzind aceste cuvinte, a căzut şi a murit. Şi frică mare i-a cuprins pe toţi care au auzit.
6.
Şi sculându-se cei mai tineri, l-au înfăşurat şi, scoţându-l afară, l-au îngropat.
7.
După un răstimp, ca de trei ceasuri, a intrat şi femeia lui, neştiind ce se întâmplase.
8.
Iar Petru a zis către ea: Spune-mi dacă aţi vândut ţarina cu atât? Iar ea a zis: Da, cu atât.
9.
Iar Petru a zis către ea: De ce v-aţi învoit voi să ispitiţi Duhul Domnului? Iată picioarele celor ce au îngropat pe bărbatul tău sunt la uşă şi te vor scoate afară şi pe tine.
10.
Şi ea a căzut îndată la picioarele lui Petru şi a murit. Şi intrând tinerii, au găsit-o moartă şi, scoţând-o afară, au îngropat-o lângă bărbatul ei.
11.
Şi frică mare a cuprins toată Biserica şi pe toţi care au auzit acestea.”
Evanghelia după Sfântul Ioan 5, 30 – 47; 6, 1 – 2:
”
5.
30.
Eu nu pot să fac de la Mine nimic; precum aud, judec; dar judecata Mea este dreaptă, pentru că nu caut la voia Mea, ci voia Celui care M-a trimis.
31.
Dacă mărturisesc Eu despre mine însumi, mărturia Mea nu este adevărată.
32.
Altul mărturiseşte despre Mine; şi ştiu că adevărată este mărturia pe care o mărturiseşte despre Mine.
33.
Voi aţi trimis la Ioan, şi el a mărturisit adevărul.
34.
Dar Eu nu de la om iau mărturia, ci spun aceasta ca să vă mântuiţi.
35.
Acela (Ioan) era făclia care arde şi luminează, şi voi aţi voit să vă veseliţi o clipă în lumina lui.
36.
Iar Eu am mărturie mai mare decât a lui Ioan; căci lucrurile pe care Mi le-a dat Tatăl ca să le săvârşesc, lucrurile acestea pe care le fac Eu, mărturisesc despre Mine că Tatăl M-a trimis.
37.
Şi Tatăl care M-a trimis, Acela a mărturisit despre Mine. Nici glasul Lui nu l-aţi auzit vreodată, nici faţa Lui nu aţi văzut-o;
38.
Şi cuvântul Lui nu sălăşluieşte în voi, pentru că voi nu credeţi în Cel pe care l-a trimis Acela.
39.
Cercetaţi Scripturile, că socotiţi că în ele aveţi viaţă veşnică. Şi acelea sunt care mărturisesc despre Mine.
40.
Şi nu voiţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţă!
41.
Slavă de la oameni nu primesc;
42.
Dar v-am cunoscut că n-aveţi în voi dragostea lui Dumnezeu.
43.
Eu am venit în numele Tatălui Meu şi voi nu Mă primiţi; dacă va veni altul în numele său, pe acela îl veţi primi.
44.
Cum puteţi voi să credeţi, când primiţi slavă unii de la alţii şi slava care vine de la unicul Dumnezeu nu o căutaţi?
45.
Să nu socotiţi că Eu vă voi învinui la Tatăl; cel ce vă învinuieşte este Moise, în care voi aţi nădăjduit.
46.
Că dacă aţi fi crezut lui Moise, aţi fi crezut şi Mie, căci despre Mine a scris acela.
47.
Iar dacă celor scrise de el nu credeţi, cum veţi crede în cuvintele Mele?
6.
1.
După acestea, Iisus S-a dus dincolo de marea Galileii, în părţile Tiberiadei.
2.
Şi a mers după El mulţime multă, pentru că vedeau minunile pe care le făcea cu cei bolnavi. ”
„De ce au păcătuit astfel Anania şi cu Safira? Fiindcă au uitat că Dumnezeu vede faptele şi gândurile lor. Dacă ar fi cugetat că Dumnezeu vede toate cele din afară şi cele lăuntrice ale lor mai bine decât toţi oamenii şi decât ei înşişi, nici nu le-ar fi trecut prin cap să viclenească pe Apostoli. Aceeaşi este pricina pentru care se nasc toate faptele şi cugetele noastre păcătoase. Ne străduim cu viclenie să le ascundem de ochii oamenilor şi cugetăm că nu-i nimic. Oamenii chiar nu văd nimic şi ne socot vrednici, dar asta nu schimbă cu nimic nimicnicia noastră de fapt. Ştiind acestea, să-şi spună fiecare: «De ce umple satana inima mea să mint în faţă pe Dumnezeu?». Ochii Lui sunt mai luminoşi decât soarele şi văd în tainiţele ascunse ale inimii; nici noaptea, nici marea, nici adâncurile pământului nu pot ascunde ceva de El. Adu-ţi aminte de asta şi, ca atare, îndreptează-ţi purtarea din afară şi cea lăuntrică, chiar dacă aceasta este nevăzută. Dacă Cel Atotştiutor ar fi străin pentru noi, încă am putea rămâne nepăsători faţă de atotştiinţa Lui; însă El este şi Judecător, si în virtutea atotştiinţei Sale, nu rareori îşi rosteşte judecata mai devreme decât ne aşteptăm. Poate El a rânduit deja să rostească judecata şi asupra noastră, iar noi încă nu ne gândim decât să ne ascundem, dimpreună cu păcatele noastre, în negura minciunii: «Nu vede Dumnezeu!».”
