Vineri 6 aprilie
„S-au sfârşit zilele Sfintelor Păresimi! Acum să stea fiecare şi să cugete urmările: ce-a fost la început şi ce este acuma? A fost vreme de negoţ: e vreun câştig cât de mic? Am ieşit în stadion: am alergat oare? Şi dacă am alergat, am ajuns, oare, la sosire? A fost declarat război: ne-am înarmat, ne-am luptat? Şi dacă ne-am luptat, am căzut sau am biruit? Postitorii trezvitori şi priveghetori, care s-au ostenit cu inimă înfrântă şi smerită, fireşte, privind înapoi, nu pot să nu se bucure; iar noi, cei nepăsători şi robiţi trupului, care ne îngrijim numai de desfătări şi dezmierdări, ne rămâne pururea numai ruşinarea feţei, sau nici măcar atât. Unii sunt bătuţi şi nu-i doare, fiindcă au fruntea de aramă şi grumazul de fier.”
Sâmbătă 7 aprilie
Sâmbăta lui Lazăr
[Evr. 12, 28-29; 13, 1-8; In. 11, 1-45]
Evanghelia după Sfântul Ioan 11, 1 – 45:
”
1.
Şi era bolnav un oarecare Lazăr din Betania, satul Mariei şi al Martei, sora ei.
2.
Iar Maria era aceea care a uns cu mir pe Domnul şi I-a şters picioarele cu părul capului ei, al cărei frate Lazăr era bolnav.
3.
Deci au trimis surorile la El, zicând: Doamne, iată, cel pe care îl iubeşti este bolnav.
4.
Iar Iisus, auzind, a zis: Această boală nu este spre moarte, ci pentru slava lui Dumnezeu, ca, prin ea, Fiul lui Dumnezeu să Se slăvească.
5.
Şi iubea Iisus pe Marta şi pe sora ei şi pe Lazăr.
6.
Când a auzit, deci, că este bolnav, atunci a rămas două zile în locul în care era.
7.
Apoi, după aceea, a zis ucenicilor: Să mergem iarăşi în Iudeea.
8.
Ucenicii I-au zis: Învăţătorule, acum căutau iudeii să Te ucidă cu pietre, şi iarăşi Te duci acolo?
9.
A răspuns Iisus: Nu sunt oare douăsprezece ceasuri într-o zi? Dacă umblă cineva ziua, nu se împiedică, pentru că el vede lumina acestei lumi;
10.
Iar dacă umblă cineva noaptea se împiedică, pentru că lumina nu este în el.
11.
A zis acestea, şi după aceea le-a spus: Lazăr, prietenul nostru, a adormit; Mă duc să-l trezesc.
12.
Deci I-au zis ucenicii: Doamne, dacă a adormit, se va face bine.
13.
Iar Iisus vorbise despre moartea lui, iar ei credeau că vorbeşte despre somn ca odihnă.
14.
Deci atunci Iisus le-a spus lor pe faţă: Lazăr a murit.
15.
Şi Mă bucur pentru voi, ca să credeţi că n-am fost acolo. Dar să mergem la el.
16.
Deci a zis Toma, care se numeşte Geamănul, celorlalţi ucenici: Să mergem şi noi şi să murim cu El.
17.
Deci, venind, Iisus l-a găsit pus de patru zile în mormânt.
18.
Iar Betania era aproape de Ierusalim, ca la cincisprezece stadii.
19.
Şi mulţi dintre iudei veniseră la Marta şi Maria ca să le mângâie pentru fratele lor.
20.
Deci Marta, când a auzit că vine Iisus, a ieşit în întâmpinarea Lui, iar Maria şedea în casă.
21.
Şi a zis către Iisus: Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu n-ar fi murit.
22.
Dar şi acum ştiu că oricâte vei cere de la Dumnezeu, Dumnezeu îţi va da.
23.
Iisus i-a zis: Fratele tău va învia.
24.
Marta i-a zis: Ştiu că va învia la înviere, în ziua cea de apoi.
25.
Şi Iisus i-a zis: Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi.
26.
Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri în veac. Crezi tu aceasta?
27.
Zis-a Lui: Da, Doamne. Eu am crezut că Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, Care a venit în lume.
28.
Şi zicând aceasta, s-a dus şi a chemat pe Maria, sora ei, zicându-i în taină: Învăţătorul este aici şi te cheamă.
29.
Când a auzit aceea, s-a sculat degrabă şi a venit la El.
30.
Şi Iisus nu venise încă în sat, ci era în locul unde Îl întâmpinase Marta.
31.
Iar iudeii care erau cu ea în casă şi o mângâiau, văzând pe Maria că s-a sculat degrabă şi a ieşit afară, au mers după ea socotind că a plecat la mormânt, ca să plângă acolo.
32.
Deci Maria, când a venit unde era Iisus, văzându-L, a căzut la picioarele Lui, zicându-I: Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu n-ar fi murit.
33.
Deci Iisus, când a văzut-o plângând şi pe iudeii care veniseră cu ea plângând şi ei, a suspinat cu duhul şi S-a tulburat întru Sine.
34.
Şi a zis: Unde l-aţi pus? Zis-au Lui: Doamne, vino şi vezi.
35.
Şi a lăcrimat Iisus.
36.
Deci ziceau iudeii: Iată cât de mult îl iubea.
37.
Iar unii dintre ei ziceau: Nu putea, oare, Acesta care a deschis ochii orbului să facă aşa ca şi acesta să nu moară?
38.
Deci suspinând iarăşi Iisus întru Sine, a mers la mormânt. Şi era o peşteră şi o piatră era aşezată pe ea.
39.
Iisus a zis: Ridicaţi piatra. Marta, sora celui răposat, I-a zis: Doamne, deja miroase, că este a patra zi.
40.
Iisus i-a zis: Nu ţi-am spus că dacă vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu?
41.
Au ridicat deci piatra, iar Iisus Şi-a ridicat ochii în sus şi a zis: Părinte, Îţi mulţumesc că M-ai ascultat.
42.
Eu ştiam că întotdeauna Mă asculţi, dar pentru mulţimea care stă împrejur am zis, ca să creadă că Tu M-ai trimis.
43.
Şi zicând acestea, a strigat cu glas mare: Lazăre, vino afară!
44.
Şi a ieşit mortul, fiind legat la picioare şi la mâini cu fâşii de pânză şi faţa lui era înfăşurată cu mahramă. Iisus le-a zis: Dezlegaţi-l şi lăsaţi-l să meargă.
45.
Deci mulţi dintre iudeii care veniseră la Maria şi văzuseră ce a făcut Iisus au crezut în El.”
„Cine are pe Marta cea iubitoare de osteneală (adică faptele bune de tot felul) şi pe Maria ce şade la picioarele lui Iisus (adică întoarcerea caldă şi cu luare-aminte a întregii inimi către Domnul), la acela va veni
Însuşi Domnul şi va învia pe Lazărul lui – duhul, dezlegându-l de toate legăturile sufletului şi ale trupului. Atunci va începe pentru el o viaţă cu adevărat nouă, netrupească în trup şi nepământească pe pământ. Aceasta va fi o adevărată înviere în duh, mai înainte de învierea cea viitoare, care va fi şi a trupului!”
Episodul la care se referă Sfântul Teofan este relatat de Sfântul Evanghelist Luca:
Evanghelia după Sfântul Luca 10, 38 – 42:
”
38.
Şi pe când mergeau ei, El a intrat într-un sat, iar o femeie, cu numele Marta, L-a primit în casa ei.
39.
Şi ea avea o soră ce se numea Maria, care, aşezându-se la picioarele Domnului, asculta cuvântul Lui.
40.
Iar Marta se silea cu multă slujire şi, apropiindu-se, a zis: Doamne, au nu socoteşti că sora mea m-a lăsat singură să slujesc? Spune-i deci să-mi ajute.
41.
Şi, răspunzând, Domnul i-a zis: Marto, Marto, te îngrijeşti şi pentru multe te sileşti;
42.
Dar un lucru trebuie: căci Maria partea bună şi-a ales, care nu se va lua de la ea.”
Epistola către evrei a Sfântului Apostol Pavel 12, 28 – 29; 13,1 – 8:
”
12.
28.
De aceea, fiindcă primim o împărăţie neclintită, să fim mulţumitori, şi aşa să-I aducem lui Dumnezeu închinare plăcută, cu evlavie şi cu sfială.
29.
Căci „Dumnezeul nostru este şi foc mistuitor”.
13.
1.
Rămâneţi întru dragostea frăţească.
2.
Primirea de oaspeţi să n-o uitaţi căci prin aceasta unii, fără ca să ştie, au primit în gazdă, îngeri.
3.
Aduceţi-vă aminte de cei închişi, ca şi cum aţi fi închişi cu ei; aduceţi-vă aminte de cei ce îndură rele, întrucât şi voi sunteţi în trup.
4.
Cinstită să fie nunta întru toate şi patul nespurcat. Iar pe desfrânaţi îi va judeca Dumnezeu.
5.
Feriţi-vă de iubirea de argint şi îndestulaţi-vă cu cele ce aveţi, căci însuşi Dumnezeu a zis: „Nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi”.
6.
Pentru aceea, având bună îndrăzneală, să zicem: „Domnul este într-ajutorul meu; nu mă voi teme! Ce-mi va face mie omul?”.
7.
Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa.
8.
Iisus Hristos, ieri şi azi şi în veci, este acelaşi. ”
Duminică 8 aprilie
Intrarea Domnului în Ierusalim
[Mt. 21, 1-11, 15-17; Filip. 4, 4-9; In. 12, 1-18]
Evanghelia după Sfântul Ioan 12, 1 – 18:
”
1.
Deci, cu şase zile înainte de Paşti, Iisus a venit în Betania, unde era Lazăr, pe care îl înviase din morţi.
2.
Şi I-au făcut acolo cină şi Marta slujea. Iar Lazăr era unul dintre cei ce şedeau cu El la masă.
3.
Deci Maria, luând o litră cu mir de nard curat, de mare preţ, a uns picioarele lui Iisus şi le-a şters cu părul capului ei, iar casa s-a umplut de mirosul mirului.
4.
Iar Iuda Iscarioteanul, unul dintre ucenicii Lui, care avea să-L vândă, a zis:
5.
Pentru ce nu s-a vândut mirul acesta cu trei sute de dinari şi să-i fi dat săracilor?
6.
Dar el a zis aceasta, nu pentru că îi era grijă de săraci, ci pentru că era fur şi, având punga, lua din ce se punea în ea.
7.
A zis deci Iisus: Las-o, că pentru ziua îngropării Mele l-a păstrat.
8.
Că pe săraci totdeauna îi aveţi cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi totdeauna.
9.
Deci mulţime mare de iudei au aflat că este acolo şi au venit nu numai pentru Iisus, ci să vadă şi pe Lazăr pe care-l înviase din morţi.
10.
Şi s-au sfătuit arhiereii ca şi pe Lazăr să-l omoare.
11.
Căci, din cauza lui mulţi dintre iudei mergeau şi credeau în Iisus.
12.
A doua zi, mulţime multă, care venise la sărbătoare, auzind că Iisus vine în Ierusalim,
13.
Au luat ramuri de finic şi au ieşit întru întâmpinarea Lui şi strigau: Osana! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel!
14.
Şi Iisus, găsind un asin tânăr, a şezut pe el, precum este scris:
15.
„Nu te teme, fiica Sionului! Iată Împăratul tău vine, şezând pe mânzul asinei”.
16.
Acestea nu le-au înţeles ucenicii Lui la început, dar când S-a preaslăvit Iisus, atunci şi-au adus aminte că acestea I le-au făcut Lui.
17.
Deci da mărturie mulţimea care era cu El, când l-a strigat pe Lazăr din mormânt şi l-a înviat din morţi.
18.
De aceea L-a şi întâmpinat mulţimea, pentru că auzise că El a făcut minunea aceasta. ”
„Cine n-a fost să îl întâmpine pe Domnul atunci când a intrat în Ierusalim ca un împărat şi cine n-a strigat atunci: «Osana, Fiul lui David»?! Dar n-au trecut decât patru zile si acelaşi popor, cu aceeaşi limbă, striga: «Răstigneşte-L, răstigneşte-L»! Uimitoare prefacere! Dar ce să ne minunăm? Nu facem si noi acelaşi lucru atunci când după primirea Sfintelor Taine – Trupul şi Sângele Domnului -, îndată ce ieşim din biserică uităm tot, si evlavia noastră, şi milostivirea lui Dumnezeu faţă de noi, şi ne lăsăm, ca şi mai înainte, în voia faptelor iubirii de sine: la început «neînsemnate», apoi mai mari, şi poate că, mai înainte chiar de a trece patru zile, măcar că nu vom striga altuia: «Răstigneşte-L!», îl vom răstigni pe Domnul în noi înşine. Si toate acestea Domnul le vede şi le rabdă!
Slavă îndelungii Tale răbdări, Doamne! ”
Evanghelia după Sfântul Matei 21, 1 – 11, 15 – 17:
”
1.
Iar când s-au apropiat de Ierusalim şi au venit la Betfaghe la Muntele Măslinilor, atunci Iisus a trimis pe doi ucenici,
2.
Zicându-le: Mergeţi în satul care este înaintea voastră şi îndată veţi găsi o asină legată şi un mânz cu ea; dezlegaţi-o şi aduceţi-o la Mine.
3.
Şi dacă vă va zice cineva ceva, veţi spune că-I trebuie Domnului; şi le va trimite îndată.
4.
Iar acestea toate s-au făcut, ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin proorocul, care zice:
5.
„Spuneţi fiicei Sionului: Iată Împăratul tău vine la tine blând şi şezând pe asină, pe mânz, fiul celei de sub jug”.
6.
Mergând deci ucenicii şi făcând după cum le-a poruncit Iisus,
7.
Au adus asina şi mânzul şi deasupra lor şi-au pus veşmintele, iar El a şezut peste ele.
8.
Şi cei mai mulţi din mulţime îşi aşterneau hainele pe cale, iar alţii tăiau ramuri din copaci şi le aşterneau pe cale,
9.
Iar mulţimile care mergeau înaintea Lui şi care veneau după El strigau zicând: Osana Fiului lui David; binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului! Osana întru cei de sus!
10.
Şi intrând El în Ierusalim, toată cetatea s-a cutremurat, zicând: Cine este Acesta?
11.
Iar mulţimile răspundeau: Acesta este Iisus, proorocul din Nazaretul Galileii.
15.
Şi văzând arhiereii şi cărturarii minunile pe care le făcuse şi pe copiii care strigau în templu şi ziceau: Osana Fiului lui David, s-au mâniat,
16.
Şi I-au zis: Auzi ce zic aceştia? Iar Iisus le-a zis: Da. Au niciodată n-aţi citit că din gura copiilor şi a celor ce sug Ţi-ai pregătit laudă?
17.
Şi lăsându-i, a ieşit afară din cetate la Betania, şi noaptea a rămas acolo. ”
Epistola către filipeni a Sfântului Apostol Pavel 4, 4 – 9:
”
4.
Bucuraţi-vă pururea întru Domnul. Şi iarăşi zic: Bucuraţi-vă.
5.
Îngăduinţa voastră să se facă ştiută tuturor oamenilor. Domnul este aproape.
6.
Nu vă împovăraţi cu nici o grijă. Ci întru toate, prin închinăciune şi prin rugă cu mulţumire, cererile voastre să fie arătate lui Dumnezeu.
7.
Şi pacea lui Dumnezeu, care covârşeşte orice minte, să păzească inimile voastre şi cugetele voastre, întru Hristos Iisus.
8.
Mai departe, fraţilor, câte sunt adevărate, câte sunt de cinste, câte sunt drepte, câte sunt curate, câte sunt vrednice de iubit, câte sunt cu nume bun, orice virtute şi orice laudă, la acestea să vă fie gândul.
9.
Cele ce aţi învăţat şi aţi primit şi aţi auzit şi aţi văzut la mine, acestea să le faceţi, şi Dumnezeul păcii va fi cu voi. „




















