Dupa 4-5 ani de criza, datorata exploziei produselor subprime, sa tragem o liniuta in buna traditie a lui Adrian Mutu si sa socotim:
-s-au redus produsele derivative, frumos ambalate dar care ticaie? O scurta privire asupra cifrelor ne arata ca nu prea:
Inca din 2008, de la summitul G20 din Washington, aceste produse derivate au fost considerate ca fiind una din cauzele crizei, de fiecare data oficialii G20 propunandu-si sa “curete” piata derivativelor. Punct ochit, punct ratat.
Fondurile de risc. Potrivit Deutsche Bank (vezi aici raportul), sumele jucate de aceste fonduri au crescut enorm.
Indatorarea a crescut. De la persoane fizice, la juridice si mai ales entitati regionale si nationale. Suntem mai datori (subliniez, bancilor) si mai nefericiti. Gandim austeritati si privim catre drobul de sare.
Aici gasiti “ceasul datoriei publice a lumii, facut de baietii de la The Economist.
Cine a castigat de pe urma crizei? Pai CEC Bank nu prea mult, dar Goldman Sachs da. Prin oamenii pe care ii numeste indirect, prin swapurile pe care le face in diverse tari pe care le “ajuta”, prin tratamentul preferential pe care il are din partea SUA.
Paradisurile fiscale. GAFI zice ca s-au inmultit, dar OECD il contrazice. De starpit nu pot fi starpite, asta e clar.
Nu mai discut despre bonusurile pe care managerii marilor banci si le acorda sau despre eforturile bancilor centrale de a face bani ieftini pentru banci, iar acestia ii depun inapoi la bancile centrale.
Deci, pana la urma, ce s-a schimbat in bine dupa 5 ani?
