Astăzi la metrou Unirii, doi polițiști l-au legitimat pe un cetățean care fuma pe holul de la metrou. Era pe holul spre Hanul lui Manuc, la capătul dinspre metrou. L-au întrebat destul de frumos dacă nu mai avea răbdare până afară, i-au explicat că este fumatul interzis acolo. Și tânărul a răspuns destul de spășit stingând țigara cu mâna. Nu am stat până la finalul conversației.
Mă bucur că a început să se facă ceva, nu-mi place când sunt nevoit să inspir fum de țigară ca să intru la metrou. Nu trebuie să fie neapărat afișat semnul de „fumatul interzis”. Dacă este spațiu public închis atunci nu se fumează, conform legii și bunului simț.