Din câte îmi pot da seama, în rândul cetăţenilor occidentali există două opinii contrare privind campania militară din Afganistan şi din alte ţări musulmane. Unii o susţin, considerând că ea are un efect benefic în lupta contra terorismului, iar alţii o resping, considerând-o o mare eroare. Situaţia din aceste ţări invadate de trupe NATO, ONU şi altele e foarte complexă şi trebuie analizată cu atenţie înainte de a ne pronunţa în vreun fel anume.
În cazul Irakului, era vorba de un mare producător şi exportator de petrol. Se bănuieşte că scopul invaziei ar fi fost acapararea acestei resurse energetice de importanţă strategică. Afganistanul e cunoscut ca principalul producător de droguri (90% din cantitatea de opiu de pe glob provine de acolo). Se poate bănui că „cruciaţii” s-au dus să le fure această recoltă sau, dimpotrivă, să distrugă plantaţiile.
Pe de altă parte, ambele state sunt heterogene din punct de vedere etnic, fiind create artificial de către administraţia britanică. Înainte, Irakul făcuse parte din Imperiul Otoman (până în 1918) iar Afganistanul fusese împărţit între Persia şi Imperiul Marilor Moguli (până în sec. 18). Ceea ce se întâmplă acum s-ar putea să fie o încercare de fărâmiţare a acestor state fragile, prin provocarea unor războaie civile în interiorul lor.
E posibil însă ca anumite grupări care nu doresc pacea acolo să producă tulburări de genul celei apărute după arderea unor exemplare din Coran. Acum, întrebarea este: unde în lume ar mai fi posibil aşa ceva, ca batjocorirea unei cărţi considerate „sfinte” să producă revolte şi războaie? După părerea mea, nicăieri în afară de lumea islamică, unde fanatismul religios a atins cote de neimaginat. În mod paradoxal, puţini cetăţeni ai acestor ţări ştiu cu adevărat ce scrie în Coran, o mare parte din ei fiind analfabeţi.
Cu toate acestea, chiar şi musulmanii moderaţi se coalizează cu cei radicali în anumite situaţii critice. Pericolul pe care îl reprezintă pentru Occident această civilizaţie afro-asiatică e considerabil. Cea mai mare problemă e nivelul scăzut de cultură şi civilizaţie (nu pot spune că islamul a determinat asta sau e o tendinţă naturală a acestor popoare). În aceste condiţii, odată cu globalizarea, lumea islamică a intrat în contact cu ţările dezvoltate, iar tineretul a început să-şi dorească o viaţă mai bună, fapt ce nu poate fi acceptat cu nici un chip de generaţia veche, ultraconservatoare. Ca o reacţie primitivă, a apărut dorinţa de a-i distruge pe occidentali şi pe creştini în general, consideraţi a fi la originea progresului „decadent”.
Nu se ştie cum vor evolua lucrurile, dar eu unul prevăd o mare confruntare între Occident şi lumea musulmană, care se va încheia cu un dezastru pentru aceştia din urmă, ţinând cont de raportul covârşitor de forţe (ţările creştine au împreună circa 10.000 de focoase nucleare, iar cele musulmane doar 10 – în Pakistan). Pagubele colaterale vor fi însă importante. Este un scenariu sumbru, prevăzut de Nostradamus cu 500 de ani în urmă. Să sperăm totuşi că nu se va întâmpla aşa ceva.
