D-ale lui PĂSTOREL

Alexandru O. Teodoreanu (1894 – 1964), cunoscut şi sub pseudonimul Păstorel, a fost avocat şi scriitor, membru de seamă al boemei ieşene şi bucureştene.
Cunoscut ca mare epigramist (şi la fel de mare cunoscător şi degustător de vinuri şi coniacuri), a rămas în literatura română prin sclipitoarele sale epigramele. A fost fratele scriitorului Ionel Teodoreanu (1897 – 1954), autorul popularului roman „La Medeleni”
Iată câteva epigrame scrise de Păstorel Teodoreanu, cu diverse ocazii…

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

EPITAF

Aici doarme Păstorel,
Băiat bun şi suflet fin,
Dacă treceţi pe la el,
Nu-l treziţi, că cere vin!

 

Epigramă scrisă când era internat în Dealul Filaretului, la un sanatoriu situat pe Şoseaua Viilor din Bucureşti. Posibil să fi fost ultima lui epigramă, căci a murit după câteva zile:

Culmea ironiilor
Şi râsul copiilor
Să pun punct beţiilor
Pe Şoseaua Viilor!

 

În clasa a V-a de liceu, profesorul de română (pe nume Fântânaru) le-a dat ca temă să scrie despre epigrame. Cum profesorul Fântânaru era un adept bahic al vinului de Cotnari, Păstorel a scris în teză doar atât:

Dacă apa din fântână
S-ar preface-n vin Cotnar
Aş lăsa limba română
Şi m-aş face Fântânar.

Când le-a adus tezele, Fântânaru, ajungând la teza lui Păstorel, profesorul la pedepsit admirativ, spunându-i: „Măgarule! Ai unu la purtare şi zece pentru epigramă”

 

La venirea ruşilor, în 1945:

Pe drumeagul din cătun
Venea ieri un rus şi-un tun;
Tunul rus
Şi rusul tun!

***
Armistiţiul ne-a impus
Să dăm boii pentru rus!
Ca să completam noi doza,
L-am trimis pe Petru Groza!

 

Statuii ostaşului sovietic:

Soldat rus, soldat rus,
Te-au ridicat atât de sus,
Ca să te vadă popoarele
Sau fiindcă-ţi put picioarele?

 

Sloganului electoral „Votaţi soarele!”, la alegerile din 1946

Când te văd aşa pe garduri
Şi cu raze împrejur,
Mai că-mi vine să te-asemui
Cu o gaură de c*r!

***
Nu credeam s-ajung vreodată
C-am să pot să fiu în stare
Ca făcând pipi pe garduri,
Să o fac direct în… soare!

 

Radioului (unde era invitat să intre prin str. Temişana, adică prin spate)

De un an şi jumătate
Mă băgaţi numai prin spate,
Pe când eu, întreaga viaţă
V-am băgat numai… prin faţă!

 

Diviziei Tudor Vladimirescu, decimată la Debreţin

Din falnic vânător de munte
Mi te-a făcut Ana (Pauker n.n.) pandur!
Întâi ţi-a-nfipt o stea în frunte
Şi-apoi un Debreţin în c*r!

 

Comuniştii îşi măresc rândurile cu o parte din legionari

Căpitane, nu fi trist!
Garda merge înainte
Prin partidul comunist!

 

Despre noii conducători ai României

Din Banat până la Iaşi
Se resimte lipsa sării,
Fiindcă cei mai mulţi ocnaşi
Au ajuns la cârma ţării.

 

Catren omagial pentru Caragiale:

Cu greu îmi vine să aştern,
Un adevăr ce nu-l suport,
Ca tocmai tu să fii cel mort
Şi Caţavencu cel etern…

 

La Pelişor, palat transformat de regimul comunist în casă de creaţie:

Voi, creatori ai artei pure,
Ce staţi acuma la pădure,
Să fiţi atenţi când va plimbaţi
Să nu călcaţi în… ce creaţi!

 

Despre Guvernul Groza

În guvernul Groza, cel de concentrare,
S-au primit trei membri, pentru completare,
Însă ca să fie cabinet etern,
Îmi bag şi eu membrul… în acest guvern!

 

Steaua

Câte stele sunt pe cer
Toate pan’ la ziua pier.
Numai una, ca o proastă,
Şade pe uzina noastră…
.

Despre demnitarii Republicii Populare Române

Cine-i mare, dă din mână şi-are 4 la română?
Cine-i la academie şi-are 4 la chimie?
Cine-n ţară este tare şi-are 4 la purtare?
Toate trei de le ghiceşti, 20 de ani primeşti.

Reclamă

Îmi spunea un beţivan,
Rezemat contra perete:
Fetele din Popa Nan
E frumoase, dar nu-i fete!

La restaurantul Uniunii Scriitorilor:

Beau băieţii, harnici,
De cu seara-n zori,
Unii sunt paharnici,
Alţii… turnători!

 

Prin anii ’30 Veronica Porumbacu, a scris nişte versuri de adâncă simţire şi vibraţie, de genul: „O, America, te simt în mine/Te simt vibrând adânc”… A doua zi, Păstorel:

„Mult stimată Veronică,
Eu credeam c-o ai mai mică!
Dar mărturisirea-ţi clară
Din „Gazeta literară”
Dovedeşte elocvent
Ca în …chestia matale…
De-adâncimi fenomenale
Intră-ntregul continent!”

Un schimb de epigrame între Mihail Codreanu şi Păstorel:

Când a pornit lugubrul zvon
Cum că murit-ai la Carlton
Mi-am zis atunci: – cu adevărat
O fi el mort, însă mort beat.

La care Păstorel îi răspunde:

La Carlton eu ca dintr-un vis
Lugubrei morţi scăpat-am trenul
Însă aflai că m-a ucis
La Iaşi, Codreanu’ cu catrenul.

Sadoveanu era dator cu nişte bani la Păstorel. Sadoveanu era zgârcit ca un scoţian. Au trecut câteva luni fără nicio mişcare din partea lui. Aşa că Păstorel compune:

Dac-ai să mori
(căci ar fi cazul)
Să nu-mi laşi francii,
Să-mi laşi obrazul
Să-mi fac bocancii


Lui Mihail Sadoveanu

Venea o moară pe Siret
Legănându-se pe-o coastă,
Şi-n ea un autor şiret
Măcina făină proastă!

Naşul lui Păstorel, Sadoveanu, ţine o conferinţă, la Ateneu, cu titlul „Lumina vine de la Răsărit” şi declară că, din acel moment, se va întoarce şi el cu faţa spre Răsărit. Atât i-a trebuit lui Pastorel:

Naşu sfătuit de-un rus
Întoarse curu la Apus
Şi arătă Apusului
Care-i faţa rusului…

Americanilor

Dacă şi de astă dată
Se retrag din Orient,
Mă fac porumbelul păcii
Şi mă cac pe occident!


Lucreziei Karnabat, autoarea cărţii „Sexul de peste drum”:

Sexul doamnei Karnabat,
De vreo lună mi se pare,
A sporit mult la vânzare,
Căci se vinde separat,
Fără doamna Karnabat


lui Iuliu Maniu

Într-un moment de grea povară
Pentru sărmana ţară-a mea,
Eu unul stâlp de cafenea,
Închin pentru un stâlp de ţara!

După prima vizită a lui Petru Groza în URSS:

Din Galaţi la Port Arthur
Petru Groza, în carlingă,
N-a văzut atâta cur
Cât ar fi putut să lingă.

Şi altele…

Caligula Imperator
A făcut din cal – senator,
Petru Groza – mai sinistru
A făcut din bou – ministru.

***

Epigrama nu e scula
Care-ţi poate şterge crima,
Dupa ce că scrii cu sula
Vrei să regulezi cu rima?

***

În ţara asta prost făcută
Căcaţii scriu în loc sa pută.
Iar scriitori-adevaraţi
Sunt daţi afară de căcaţi..