Cum ar fi ca, pe modelul lui Falco, cu al său „Rock Me Amadeus”, un artist român să cucerească cele mai pretenţioase topuri internaţionale cu un cântec inspirat din viaţa lui Joannes Caioni? Întrebarea este, desigur, retorică. Spre deosebire de starizatul Mozart, devenit bun de larg consum în Austria, Joannes Caioni este cvasinecunoscut în România, cu excepţia unor cercuri restrânse de experţi în muzica clasică autohtonă.
Joannes Caioni, pictură contemporană
Primul autor român de muzică cultă, Caioni a fost un ardelean prin excelenţă. Este revendicat atât de români, prin originea sa, cât şi de maghiari şi secui, prin apartenenţa sa religioasă şi culturală. Născut român şi educat în cercuri ecleziastice maghiare, el s-a desăvârşit intelectual în Ţinutul Secuiesc.
Ioan Căianu, în maghiară János Kájoni, latinizat Joannes Caioni, a fost o personalitate remarcabilă a epocii sale: organist, constructor de orgi, pasionat de botanică şi medicină, tipograf, pedagog, istoric, dar, înainte de toate, compozitor. Caioni (am să folosesc cu preponderenţă numele latinizat, cu care a intrat în istoria muzicii) s-a născut în 8 martie 1629 sau 1630. Locul naşterii sale nu este nici el pe deplin lămurit, o parte din cercetători indicând localitatea clujeană Leghia, alţii Căianu Mic, în judeţul Bistriţa-Năsăud. Născut ortodox, a studiat la şcoala iezuită de la Cluj-Mănăştur, după care la Şumuleu Ciuc (Csíksomlyó), unde a şi depus jurământul de călugăr franciscan, în 1647. La Şumuleu Ciuc a ajuns graţie unei mătuşi, pe nume Judit, care era soţia căpitanului garnizoanei Ciuc, de unde se deduce că familia lui Caioni nu era de obârşie umilă.
Tânărul franciscan a părăsit câţiva ani Ţinutul Secuiesc pentru a-şi continua studiile de teologie şi muzică la Universitate Iezuită din Nagyszombat (astăzi Târnava, în Slovacia), la vremea respectivă singura instituţie de învăţământ superior din Ungaria regală. Aici este hirotonit ca preot în 1655.
Cantionale Catolicum, pagina de titlu© Cleveland Hungarian Heritage Museum
Se întoarce apoi în Transilvania, la Şumuleu Ciuc, unde este organist şi se remarcă prin activitatea sa de erudit renascentist cu preocupări enciclopedice. Printre altele, se numără printre ctitorii colegiului din Şumuleu Ciuc, este constructor şi reparator de orgi, conduce lucrările de construcţie a mănăstirilor de la Călugăreni (Homoródremete) şi Lăzarea (Szárhegy), întocmeşte un repertoriu de plante medicinale pentru cei săraci, culege folclor, compune etc.
O importantă iniţiativă a călugărului franciscan o constituie întemeierea primei tipografii din Ţinutul Secuiesc, în 1676, la Şumuleu Ciuc. A fost prima tipografie catolică din Transilvania, a cărei activitate a conectat Secuimea la circuitul european al cărţilor. Prima carte tipărită la presa din Şumuleu Ciuc a fost Cantionale Catolicum, o culegere de psalmi. „Am vrut să-mi slujesc draga mea ţară şi să dau posibilitate cu munca mea să se aducă laude necontenite lui Dumnezeu şi din partea altora”, îşi expunea Caioni în această carte motivul pentru care a înfiinţat tipografia. După trei ani, tipografia va primi dreptul de a tipări manuale, activitate pe care o va superviza tot Caioni.
Pentru toate meritele sale, în 1677, Caioni a fost numit vicar al Episcopiei Transilvaniei de Papa Inocenţiu al XI-lea, post în care nu rămâne decât câteva luni. În 1678 este nominalizat de acelaşi papă ca episcop al Transilvaniei, dar va refuza înaltul oficiu ecleziastic.
Ultima parte a vieţii, Caioni o petrece ca abate al mănăstirii de la Şumuleu Ciuc şi apoi al celei de la Lăzarea, unde şi moare, în 25 aprilie 1687, fiind îngropat într-un mormânt anonim, conform dorinţei sale.
Astăzi, biblioteca judeţeană din Miercurea Ciuc şi un liceu din aceeaşi localitate poartă numele lui Caioni, în forma sa maghiarizată. Un bust al eruditului se găseşte în curtea mănăstirii franciscane de la Şumuleu Ciuc. În 1980, prozatorul Mihail Diaconescu a scris un roman istoric,’”Marele cântec”, care îl are ca personaj principal pe compozitorul ardelean.
Codex Caioni, ascuns în zidul mănăstirii
Cea mai însemnată contribuţie a lui Caioni la istoria muzicii o constituie, fără îndoială, Codex Caioni, o culegere de piese muzicale transilvănene din secolul al XVII-lea. În 1652, fiind organist la Şumuleu Ciuc, el a primit o parte a lucrării de la predecesorul său, Mátyás Seregély, care începuse lucrul la codice încă din 1634. Caioni îl va termina în 1671.
Facsimil din Codex Caioni © Cleveland Hungarian Heritage Museum
Culegerea conţine 346 de piese muzicale, din cele mai diverse, de la bucăţi compuse de autori din vestul Europei până la lucrări originale ale lui Caioni şi o serie de transcrieri ale unor piese anonime, populare în Transilvania la acea vreme. Culegerea este greu de descifrat şi interpretat corect, deoarece, fiind un manuscris personal, folosit mai întâi de Seregély şi apoi de Caioni, este notat în aşa numita tabulatură de orgă”, care constă în indicarea cu ajutorul literelor a clapelor orgii care trebuie acţionate. Era, cum s-ar spune, un caiet de notiţe, în care cei doi au notat schematic şi în manieră proprie parcursul pieselor.
Istoria codicelui este spectaculoasă. Păstrat cu sfinţenie de călugării franciscani de la Lăzarea timp de sute de ani, manuscrisul a fost ascuns în zidul bisericii, probabil în perioada de instaurare a comunismului. În 1988, în timpul unor lucrări de restaurare la mănăstire, un zidar l-a redescoperit. Manuscrisul a fost publicat în 1994.
Mai recent, în 2007, un ansamblu de muzică veche din Franţa, cu numele “XVIII-21 Le Baroque Nomade”, a realizat un spectacol bazat pe o parte a lucrărilor găsite în Codex Caioni. Montajul a fost prezentat şi în România.
Despre Codex, flautistul Jean-Christophe Frisch, conducătorul ansamblului spune:
Fără a mai vorbi de calitatea excelentă a lucrărilor, interesul «Codexului» este şi acela de a aminti că Transilvania era, în secolul al XVII-lea, în centrul Europei muzicale. Prezenţa lucrărilor lui Carissimi, Schütz, sau Praetorius printre cele ale multor altor compozitori constituie o mărturie preţioasă. În Transilvania nu se ignoră nici fastul de la San Marco din Veneţia, nici polifonia somptuoasă a Germaniei de nord, nici rafinamentul futil al coregrafiilor franceze. (…) Oglindire a diversităţii culturale şi a toleranţei religioase din Transilvania secolului al XVII-lea, manuscrisul nu permite privilegierea nici unei identităţi muzicale. Prin acumulare, Codexul este românesc, maghiar, german, dar şi italian, francez etc.
