Domnul Ionescu face parte dintr-o noua generatie. Cea de varsta a patra, ca multi dintre cetatenii tarilor europene. Lent, fara să atraga atentia, dar inevitabil, populatia acestor state sufera o a doua evolutie majora: aparitia unei noi grupe „varsta a patra”- “cei mai batrani batrani” de peste 80 de ani. Asta e viata. Dl Ionescu este una din cele 429 de persoane varstnice sustinute economic de alte 1000 persoane adulte. Calculele pentru viitor il ingrozesc pe domnul Ionescu. Ar iesi in strada, dar nu pentru a cere demisia Presedintelui ci pentru a cere o coerenta politica demografica. Ionescu, la fel ca toti ceilalti Ionesti din Romania, stie ca scăderea nivelului fertilităţii (în aproape toate ţările europene) combinata cu creşterea rapidă a speranţei de viaţă face ca procesul de îmbătrânire se va accentua. Pe fondul crizei, aceasta e o bomba cu ceas.
Cum va evolua in perioada următoare procesul de imbatranire in Romania?
Va continua, insa cu intensitati diferite, determinand deteriorarea echilibrului între grupele mari de varsta: tineri, adulti, varstnici, cu consecinte sociale şi economice;
Populatia an varstă de 65 ani si peste va creste la nivel national de la 3,2 milioane persoane in anul 2010 la peste 5,1 milioane in anul 2050;
In mai putin de doua decenii, fiecare al 5-lea locuitor al Romaniei va intra in categoria „varstnicilor”;
Vom asista la accentuarea gradului de imbatranire demografica, in contextul unei extinderi a starii de saracie;
Va creste într-un ritm foarte intens populaţia de peste 80 ani, ponderea ei în totalul populaţiei vârsnice
Va creste cererea pentru ingrijirea institutionalizata pentru persoanele varstnice de peste 80 ani.
Implicaţiile acestui proces pentru finanţele publice implică atât scaderea veniturilor la buget cat si cresterea cheltuielilor cu asistenta sociala. Fireste, Guvernelor le pasa mai degraba de cheltuieli pentru ca in ultimii ani, ajustarile au fost facute mai mult prin taiarea de cheltuieli decat prin cresterea de venituri.
Schimbarile demografice duc, potrivit unui studiu al CE, la o crestere medie cu aproape 5% a cheltuielilor la nivelul intregii UE. Fireste, fiecare tara va suferi cu intensitate diferita, iar printre statele care vor avea de facut fata unor greutati semnificative din acest punct de vedere este Grecia (crestere estimata de peste 9% a cheltuielilor ) . La capatul opus este Polonia, cu o scadere a cheltuielilor cu 2,7%. Elementul crucial este sistemul public de pensii. Tările în care impactul estimat este mai mic, în general, sunt cele care au pus în aplicare reforme majore care implică, de obicei, o privatizare parţială a sistemului de pensii.
Culmea e ca din totalul cheltuielilor cea mai redusa pondere o au cele cu sanatatea. Aici cifrele oficiale vorbesc despre doua ipoteze. O crestere care sa adanceasca deficitele bugetare cu 1% in medie (CE) sau cu 3% (FMI). Diferenta este mare si se bazeaza pe investitia si rolul tehnologiilor noi. O altă controversă, discutata pe larg în Comisia Europeană (2008), se referă la durata in timp a cheltuielilor pentru sănătate. Un punct de vedere este faptul că in timpul vietii, abia catre batranete apar perioade mai lungi de boală, care ar implica o creştere considerabilă a cheltuielilor de sănătate. Un alt punct de vedere este că majoritatea oamenilor care se stiu suferinzi isi pun deoparte bani din timpul vietii active pentru a avea o rezerva pe care sa o utilizeze pentru probleme de sanatate viitoare, reducand aportul Statului la cheltuielile cu sanatatea.
Sa revenim la Romania
Îmbătrânirea demografică s-a declansat mai târziu în România în raport cu multe din tările europene dezvoltate pentru că si reculul natalitătii a început cu un decalaj. Nivelul procesului a fost, si mai este încă, mai redus dar viteza este mai ridicată, pe fondul scăderii rapide si masive a natalitătii în anii 1990 -1994 si mentinerii acesteia la o valoare mică în anii următori (scăderea a fost mai rapidă si mai profundă în România). În felul acesta, decalajul este în reducere.
1. Reculul natalitătii după 1989 si mentinerea ei la o valoare scăzută a avut si are avantaje economice si pentru individ/cuplu si pentru societate. Această natalitate scăzută va schimba însă dramatic structura pe vârste a populatiei si costurile vor apărea după 2025, când la vârstele avansate se vor afla generatiile mari dinainte de 1990 iar populatia în vârstă de muncă va fi compusă din generatii mai mici născute după 1989. Aceste generatii voi plăti pretul declinului demografic si al accelerării îmbătrânirii demografice.
2. O redresare a natalitătii este singura schimbare care ar putea diminua pe termen lung viteza procesului de îmbătrânire. O astfel de evolutie va duce însă – pentru un număr buni de ani – nu la reducerea raportului total de dependentă, ci la cresterea sa, prin raportul de dependentă al tinerilor.
3. Întreaga Europă se confruntă cu îmbătrânire demografică si consecintele economice si sociale ale acesteia. Se caută solutii. Societatea va trebui să aloce din ce în ce mai multe resurse pentru o populatie vârstnică în crestere a proportiei si a raportului său fată de populatia în vârstă de muncă. Sistemele actuale de securitate socială, sisteme născute în secolul al 19-lea si perfectionate în timp, par depăsite de amploarea evolutiilor viitoare. Rămâne de văzut care vor fi solutiile viitorului.
Intrarile proiectate pentru anii 2010-2030 arata ca in cazul barbatilor intrarile urmeaza sa aiba o anumita stabilitate in jurul valorii de 135 mii pana in jurul anului 2025 si crestere in anii urmatori, ajungandu-se la valori de peste 140 de mii in ultimii ani ai prognozei. Evolutia va fi diferita la femei: scadere a intrarilor pana in anul 2025 si crestere in continuare, o crestere care devanseaza pe cea de la barbati. Ascensiunea sau declinul intrarilor provin din raportul in care se afla intensitatea pe varste a intrarilor – ratele de intrare, si dimensiunea populatiei la varstele cu ratele cele mai mari de intrare.
Schimbare radicală în timpul crizei
Criza financiară care a izbucnit în 2007 a schimbat radical si problema datoriilor tarilor europene. De fapt, aceasta datorie a inregistrat o creştere fără precedent şi a dus la contagiuni in sistemele bancare si financiare mondiale. Grecia, Irlanda, Portugalia, Ungaria au ajuns la concluzia ca nu isi pot sustine cheltuielile fara un tampon de la FMI si CE. Cand problema a depasit puterea FMI de a arunca cu bani, ce s-au gandit Statele? Sa facem un fond de urgenta -Fondul European de Stabilitate Financiară (EFSF), care sa joace rolul imprumutatorului. Acesta va deveni Mecanismul de stabilitate european (ESM), care va fi pregătit să acorde asistenta financiara guvernelor care se află în dificultate după perioadele de imprumut excesiv. Pietele insa continua sa faca presiuni, iar masuri suplimentare se vor dovedi necesare cat de curand. Oricare ar fi rezultatul acestei crize, zona euro va iesi profund transformata din aceasta provocare a monedei unice.
Nu spunem aici nicio noutate- in Europa cel putin cauza acestei parti a crizei este creşterea mare a datoriilor publice. Din 2007 până în 2011, rata de crestere a datoriei publice în zona euro a fost intre 10% si 60%,
De unde atata crestere?
În ultimii 20 de ani, unele ţări (Finlanda, Irlanda, Spania, Suedia) au reuşit sa reduca ponderea datoriilor in PIB bazandu-se pe cresterea economica inregistrata. Întrebarea este dacă o creştere suficient de rapida poate fi o posibila strategie. Creşterea rapidă poate contribui la stabilizarea datoriei publice ca procent din PIB prin două canale principale:
1. Mecanic, viteza de creştere a PIB-ului este mai mare decat cea de crestere a datoriei. Raportul se diminueaza, prin urmare.
2.Cresterea PIB ridică veniturile fiscale fără a forţa guvernul sa creasca rata de impozitare, permitandu-i astfel reducerea ponderii cheltuielilor fara sa apeleze la taieri de cheltuieli. Cu cat tara este mai avansata tehnologic cu atat este mai bine plasata din acest punct de vedere. Dar Ionescu stie ca nu e cazul….
P.S. Calculele apartin prof Ghetau. Modelul elaborat constă în adaptarea metodei componentelor de proiectare a populatiei pe sexe si varste (cohort-component method), pornind de la dsitributia pensionarilor pe sexe si varste si determinand intrarile si iesirile pe sexe si varste pana in 2030. Iesirile sunt cele pe cale naturala (deces) iar intrarile pe sexe si varste sunt similare cu cele asociate includerii migratiei in proiectarea populatiei pe sexe si varste. Modelul permite determinarea numarului de pensionari pe sexe si varste la sfarsitul fiecarui an de prognoza, oferindu-ne contributia a doua componente – pensionari la sfarsitul anului proveniti din cei aflati in viata la inceputul anului si pensionari la sfarsitul anului din intrarile pe sexe si varste din cursul anului. Vom face observatia ca pensionarii la inceputul fiecărui an de prognoză provin din stocul de la 1 ianuarie 2010, combinat cu intrarile din anii anteriori. Dupa rularea modelului si proiectarea distincta a iesirilor din stocul initial, s-a elaborat un algoritm care ne-a permis cuantificarea celor trei componente aflate în numărul pensionarilor la sfârsitul fiecărui an calendaristic : (i). pensionari proveniti din stocul de la 1 ianuarie 2010; (ii). pensionari proveniti din intrarile care au avut loc in cursul anului ; (iii). pensionari proveniti din intrarile anilor anteriori.