În acest moment, Pământul pare să-şi fi deconspirat secretele, astfel încât oamenilor nu le-a mai rămas decât să meargă mai departe, către cucerirea spaţiului.
Însă până a ajunge în acest punct, numeroşi aventurieri şi exploratori au înfruntat pericolul de dragul cunoaşterii. Unul dintre aceştia este exploratorul britanic, Ludovico M. Nesbitt, când în anul 1928, împreună cu doi italieni, au devenit primii europeni care au vizitat ansamblul de vulcani Erta Ale, în cadrul unei excursii temerare care prevedea parcurgerea a aproximativ 640 de kilometri care traversau depresiunea Danakil.
Erta Ale înseamnă în limba afar “munţii care fumegă” şi este în fapt, un ansamblu din cinci vulcani, care formează un arc de cerc de 80 de kilometri lungime.
În ciuda peisajelor stranii care îţi taie respiraţia şi a jocurilor de culori vii care se înfăţişează în faţă ochilor, Nesbitt a rămas insensibil, numind acest loc “un peisaj al terorii”.
Reacţia sa poate fi explicată prin prisma condiţiilor dure pe care exploratorii erau nevoiţi să le înfrunte: temperaturi foarte ridicate (aproape 75 de grade Celsius în timpul zilei), un nisip atât de fierbinte încât le ardea tălpile prin bocanci şi, cel mai probabil, din cauza subţierii rezervelor de apa.
Depresiunea Dankil care adăposteşte lanţul vulcanic Erta Ale este o zonă care întruneşte condiţiile unuia dintre cele mai dure locuri de pe Pământ: o câmpie pârjolită, cu un conţinut ridicat de săruri în compoziţia solului, care se află sub nivelul mării.
În trecut, această făcea parte din Marea Roşie, până la ridicarea podişului Danakil. În apropiere se află lacul Karum, care reprezintă printre altele şi o sursă substanţială de venit pentru familiie afare din zonă, oameni ce trăiesc în special din creşterea animalelor şi exploatarea şi vânzarea sării din lac.
Nu foarte adânc, însă cu un conţinut ridicat de minerale, lacul se află la 120 de metri sub nivelul mării. Doar pentru o perioadă scurtă din an, acesta se umflă, iar în jurul lui ţâşnesc izvoare fierbinţi.
