Templul Chavín

Satul Chavin de Huántar constituie unul dintre cele mai vechi şi admirate situri arheologice din America Latină. Cultura Chavin, una dintre cele mai vechi civilizaţii ale Americii de Sud, a fost denumită după acest sat situat într-o vale a Anzilor Peruvieni, la o altitudine de 3.177 de metri. Aici au fost descoperite nenumărate relicve din perioada 1500 i.e.n. – 300 i.e.n., când această civilizaţie domina zona andină care formează în zilele noastre statul Peru.

Complexul de la Chavín include un templu ce datează de acum trei milenii, unul construit acum aproximativ 2500 de ani şi o piaţă circulară ce pare să fi avut un rol important în cadrul ceremoniilor religioase.

Arheologii au descoperit că acest templu a constituit un important centru religios la nivel regional, oameni de pe întregul teritoriu andin călătorind pentru a consulta oracolul de la Chavín şi pentru a participa la ritualuri religioase.

Cercetările efectuate de arheologi în templele culturii Chavín au relevat un aspect fascinant — construcţia acestor clădiri a fost planificată astfel încât sunetul reflectat de pereţi să fie o componentă importantă a procesului spiritual ce avea loc în cadrul ceremoniilor religioase.

Specialiştii arată că structurile templului sunt concepute astfel încât să poată induce o stare de dezorientare, amplificată intenţionat prin sunete. “Mediul acustic este total diferit de cel întâlnit în mod normal în natură”, explică unul dintre arheologii care au cercetat zona. De altfel, desenele lăsate în urmă de artiştii culturii Chavín arată că oamenii din acea perioadă erau fascinaţi de stările senzoriale deosebite.