Cunoscut sub denumirea improprie şi vulgară de Hara Kiri (taie burta), Seppuku a fost o parte integrantă a codului Bushido după ale cărui precepte trăiau şi se comportau samuraii din Japonia medievală.
Aceşti războinici recurgeau în mod tradiţional la Seppuku în momentele în care riscau să cadă în mâinile duşmanilor, aveau de îndeplinit o datorie de onoare sau trebuiau să spele povara unei jigniri sau ruşini.
Samuraii erau, de asemenea, datori să execute Seppuku la comanda unui mare senior, daimyo. Războinicii căzuţi în dizgraţie aveau dreptul de a alege între seppuku şi execuţia călăului. Samuraii erau singurii cărora le era permis acest mod de sinucidere.
Nevestele samurailor trebuiau să obţină permisiunea scrisă de a efectua acest ultim act. În ziua sinuciderii, samuraiul făcea o baie, se parfuma şi se îmbrăca cu cele mai frumoase haine. Urma să-şi scrie testamentul alături de o serie de versuri de bun rămas.
Cu ajutorul sabiei scurte, denumite wakizashi, samuraiul îşi tăia abdomenul într-o mişcare de la stânga la dreapta.
De obicei, prietenul său cel mai bun îl asista, retezandu-i capul în momentul în care pe faţa samuraiului apăreau primele grimase, semn evident al unor dureri atroce.
