Ce anume se ascunde în spatele marilor semne pe care le aleg sau le alegeau diverse persoane să şi le facă, care este simbolistica şi rolul lor?
Femeia cu gât lung
Myanmar
La graniţa dintre Myanmar şi Thailanda, femeile cu gât lung din neamul Karen Paduang sunt ţinute, asemenea unor sclave, într-un sat-rezervaţie. Nici o agenţie de turism nu include în ofertele sale din Asia de Sud-Est o vizită la femeile cu gât lung, însă, dacă ajungeţi acolo, majoritatea localnicilor vă vor îndemnă spre bizarul sat.
Copilele nu sunt de acord să poarte incomodele inele, dar sunt obligate să se supună acestui supliciu. Ajunsă la maturitate, o femeie Karen Paduang nu-şi mai poate îndepărta inelele, întrucât muşchii atrofiati ai gâtului sau nu i-ar mai putea susţine capul.
Cicatrizarea facială
Burkina Faso
În Africa de Vest, majoritatea bărbaţilor recurg la acest dureros procedeu prin intermediul căruia se identifică unul pe altul.
Realizată de către şaman, cu ajutorul unui cuţit ritualic, cicatrizarea facială conferă posesorului frumuseţe, protecţie magică împotrivă spiritelor rele şi reprezintă un vizibil indicator social ? semnele spun numele persoanei, numele clanului şi numele tribului din care face parte.
Ritualul de crestare a feţei durează mai bine de o jumătate de zi, iar la sfârşitul sau adolescentul devine bărbat.
Născut sub semnul zeilor
Etiopia
Dacă bărbaţii africani folosesc cicatrizarea ca indicator al poziţiei lor sociale, femeile aplică această tehnică în chip de beauty make-up.
Asta deoarece, în cultura tribală africană, cu cât ai mai multe simboluri “sculptate” în piele, cu atât eşti considerat mai pur, mai aproape de zei şi, implicit, mai frumos trupeşte şi spiritual.