Picătura chinezească este denumirea populară a torturii cu apă. Apa este lăsată uşor să curgă în picături pe fruntea unei persoane, ducând, treptat, la nebunia victimei. Această formă de tortură a fost descrisă de Hippolytus de Marsliis în Italia secolului al XVI-lea. Se presupune că tortura vine de la faptul că apa curge foarte încet şi foarte puţin, la intervale scurte de timp.
S-au făcut două experimente: într-o primă ipostază victima a fost legată, cu apa curgându-i pe frunte, iar în cel de-al doilea caz subiectul a fost lăsat liber, dar supus aceluiaşi tratament. Victima legată a declarat că a experimentat un nivel ridicat de stres şi anxietate, în timp ce subiectul lăsat liber a experimentat doar un uşor stres.
Tortura, oricum, nu a fost cauzată de faptul că apa pica întruna, ci de imobilitatea victimei. Alte efecte secundare sunt răceala, senzaţia de amorţeală, de iritaţie. Pentru că nu lasă nici o urmă vizibilă pe victimă, apa este preferată ca metodă de tortură şi a fost folosită împotriva prizonierilor din China şi Tibet.
Sunt mai multe forme de tortură cu apă: picătura chinezească, tortura medievală cu apă, cura cu apă, cazanul cu apă şi scufundarea. Tortura cu apă mai poate însemna că victimă este stropită, pe rând, cu apă fierbinte şi rece. Tortură medievală cu apă presupune blocarea căilor respiratorii şi introducerea unei ţevi în gură.
Victima trebuie să bea toată apa vărsată prin ţeavă pentru a evita înecarea. Stomacul se umple până aproape de explozie, şi câteodată este când tot lichidul, apoi este reluată. victimele suspendate cu jos, greutatea apei apăsând pe intestine.
Rezultă o durere incredibilă şi câteodată moartea. O altă metodă presupune legarea victimei de un scaun, cu faţa acoperită cu o haină, peste care se toarnă apa. Victima are senzaţia înecului. Această tortură a fost folosită de soldaţii americani în războiul cu Filipine. sursa
