Eşti una dintre persoanele care se “mută” din relaţie în relaţie? Dacă da, înseamnă că ai intrat într-o relaţie din motive greşite. Multe relaţii se termină mai repede decât au început, tocmai pentru că nu se ştie motivul pentru care cei doi parteneri au decis să aibă o relaţie.
Sunt o mulţime de motive greşite pentru care oamenii decid să se îndrăgostească ( forţat )sau să formeze casnicii de convenienţă. Iată care sunt motivele pentru care se intampla aceste lucruri:
1.Singurătatea şi disperarea. Marea majoritatea a celor care intră într-o relaţie din motivele acestea comit o mare greşeală. Această stare de gol şi disperare de a fi tratat în mod special de o persoană specială îi fac să între într-o relaţie foarte repede, cu riscul de a regreta mai târziu.
2.Prietenii. Mulţi băieţi şi fete îşi doresc să înceapă o relaţie din cauza prietenilor, care îi împing de la spate să-şi găsească pe cineva, să între în rândul lumii, pentru a putea face lucruri împreună ca şi cupluri. Pe principiul:”Daca toţi au, de ce nu aş avea şi eu” se ratează multe posibile relaţii.
3.Intrăm într-o relaţie pentru a ne distrage atenţia de la alte lucruri sau pentru a ne feri de problemele şi reproşurile din partea apropiaţilor, de genul:“Dacăşa”,”sau poate că nu erai aşa”. aveai şi tu pe cineva, poate că nu făceai a
4.Pentru că EL reprezintă o provocare! Foarte multă lume, din dorinţă de a-şi satisfice capriciul şi de a avea puterea asupra altor persoane, din nevoia de a demonstra că pot avea pe oricine îşi doresc, se aruncă în relaţii de dragul de a câştiga cevain plus !
5.Din cauza faptului că sunt presaţi de membrii familiei să se aşeze la casa lor, să-şi întemeieze o familie şi să se maturizeze odată!!
6.Pentru că au nevoie de sprijin! Multe fete caută suport şi sprijin la partenerii stabili, siguri pe ei, care le pot oferi un confort financiar sau sentimental pe termen lung!
7.Pentru că este convenabil! Cunosc multe cazuri care preferă să stea cu persoane pe care nu le iubesc, doar pentru că în felul acesta au cu cine să iasă, cu cine să petreacă timpul şi eventual cine să le mai plătească un suc sau să le ducă la mare.