Măşti pentru îngrijirea părului

Părul este la fel de important ca şi restul părţilor corpului nostru. Nu de puţine ori probabil dimineaţa aveţi adevărate “lupte” cu părul care nu are volum, nu străluceşte, e prea deteriorat şi pe deasupra e şi plin de mătreaţă sau începe să cadă.

Pentru a avea un păr frumos şi sănătos trebuie să îi acordaţi atenţia cuvenită şi să stabiliţi exact de ce fel de produse de îngrijire are nevoie. Şi unele dintre ele le puteţi prepara chiar dumneavoastră!

Mască pentru păr vopsit. Rade într-un bol un avocado (fără coajă), adaugă două-trei linguriţe de miere şi amestecă foarte bine până devine ca o pastă, apoi adaugă câteva picături de lămâie sau de portocală. Aplică amestecul pe părul umed, după şamponare. Lasă-l să acţioneze timp de 25 de minute, după care clăteşte părul, fără a mai aplica şampon sau balsam, ci doar cu apă călduţă. La final, dă cu un jet de apă rece pe păr, evitând pielea capului.

Mască pentru păr uscat. Aplică maioneza pe părul uscat, începând prin a masa scalpul şi rădăcinile. Întinde apoi pe întreaga lungime a părului, iar dacă acesta este degradat la vârfuri, poţi insista asupra acestei zone. Înfăşoară-ţi părul într-o folie de plastic, iar peste aceasta pune un prosop cald şi lasă maioneza să acţioneze timp de 30 de minute. Spală-te apoi pe cap aşa cum faci de obicei, dar fără a mai folosi balsam.

Mască împotriva căderii părului. Amestecă într-o cană două linguri de ulei de măsline cu un gălbenuş de ou. Toarnă apoi în palma puţin produs şi aplică-l pe părul uscat, masând bine, până ce acesta pătrunde în păr. Continuă acest procedeu până când ai acoperit tot părul de produs, după care înfăşoară-l într-un prosop cald. Aşteaptă timp de 10 minute, apoi spală-ţi părul în mod obişnuit.

Mască pentru mai mult volum. Pentru părul subţire şi lipsit de volum prepară o dată pe săptămână o mască din argilă verde, ulei de măsline (cinci picături) şi ulei de cimbru (cinci picături). Aplică tratamentul pe toată lungimea firului de păr, lasă-l să acţioneze 20 de minute, apoi clăteşte părul şi şamponează-l.

Mască pentru păr strălucitor. Rupe o frunză de aloe vera şi amestecă într-un recipient seva cu 150 g de iaurt. Aplică apoi masca pe păr, masând foarte bine scalpul. Lasă compoziţia să acţioneze timp de 20 de minute, apoi spală-te cu şampon. Extractul natural de aloe este benefic atât firului de păr, cât şi scalpului, combătând cu succes mătreaţa.