Iată o întrebare care la prima vedere poate părea puerilă, motiv pentru care, de cele mai multe ori nu se pătrunde cu adevărat în substratul ei. De unde apare sentimentul de furie? Exista mii de motive şi nemumărate situaţii care pot face o persoană să îşi piardă controlul.
De la veşnicele discuţii soţ-soţie care duc la altercaţii din te-miri-ce, la şeful care se crizează la angajaţii lui (sau, mai rar, invers), din cauza politicienilor “care nu fac nimic” sau din cauza tipului care te înjură pe stradă pentru că nu l-ai lăsat să te depăşească .
Dar de ce te deranjează o astfel de situaţie încât să te înfurii? De ce te deranjează, de exemplu, dacă cineva îţi spune să taci? Sau când cineva nu te tratează respectuos?
Un posibil răspuns ar fi pentru că prin comportamenul său, acea persoană te-a tratat cu dispreţ şi fără respect, rănindu-te, cu alte cuvinte provocându-ţi o durere emoţională.
Corect, dar DE CE TE DERANJEAZĂ ACEST LUCRU?
Totul porneşte de la alegerile pe care le face fiecare persoană de-a lungul vieţii, alegeri care sunt într-o strânsă legătură cu alimentarea propriei fericiri sau bunăstări. Pentru ca să fie fericită, o persoană trebuie să se simtă bine în pielea ei, cu alte cuvinte să aibă un nivel ridicat al stimei de sine.
Stima de sine este un produs strict al modului în care fiecare îşi trăieşte viaţa. Atunci când cineva ia orice fel de decizie în viaţă, o face pe baza unuia dintre motivele următoare:
• Pentru că aşa se simte bine.
Atunci când cineva ia o decizie doar pentru că aşa se simte bine, deşi ştie că acel lucru este greşit, acţiunile îi sunt dictate de obiceiuri sau impulsuri trupeşti şi, în acest caz, autocontrolul începe să se piardă. De exemplu dacă alegi să vezi un program la televizor, deşi îţi propuseseşi să termini proiectul pentru a doua zi, propriul comportament te poate enerva. Sau atunci când mănânci prea mult, pentru că te face să te simţi bine pe moment, ulterior te înfurii pe tine pentru că ştii că nu este sănătos şi te poţi alege cu o indigestie severă.
Toate acestea sunt decizii luate în contradicţie cu adevăratele tale dorinţe interioare, care te fac practic sclavul propriilor tale pofte. Aşadar nu eşti liber, nu eşti independent. Şi orice situaţie care privează de libertate dăunează stimei de sine.
• Pentru ca aşa îşi creează o imagine mai bună.
Atunci când o persoană face un lucru doar pentru că acesta îi creează o imagine bună în faţa celorlalţi, nu trăieşte de fapt pentru ea, ci pentru o imagine, pentru ego-ul ei. Opinia unei astfel de persoane despre sine variază în funcţie de abilitatea de a-i impresiona pe ceilalţi, de aceea ea va avea nevoie întotdeauna de alţii pentru a-i alimenta această imagine, lucru care o privează de independenţă şi care duce inevitabil la scăderea respectului şi a stimei de sine.
Pentru a-şi creea această imagine în faţa celorlalţi, oamenii fac tocmai acele lucruri care îi pun într-o lumină şi mai proastă: se laudă, îi judecă sau îi critică pe alţii.
• Pentru că aşa este bine sau corect.
Atunci când cineva alege să facă ceea ce este bine în viaţă (nu ceea ce îl/o face să se simtă bine, ceea ce este uşor sau ceea ce îi creează o imagine bună), acea persoană este mulţumită de ea însăşi. Doar atunci acţiunile îi sunt libere, deţine controlul asupra propriei vieţi şi ajunge la un nivel al stimei de sine ridicat. Libertatea este elementul cheie al respectului de sine. Nu poţi să fii mulţumit de tine însuţi când depinzi constant de ceva (cum ar fi, de exemplu, ajutorul financiar).
Ce legătură există între stima de sine şi sentimentul de furie?
Simplu. Barometrul ce determină gradul de enervare pe care îl manifeşti tu, ca persoană, faţă de alţii, în orice situaţie dată, se bazează pe gradul în care simţi că deţii controlul asupra ta şi asupra vieţii tale. Cu cât este mai mare respectul de sine, cu atât va scădea cantitatea de respect pe care ţi-l vei dori de la alţii, deci cu atât mai puţin îţi va păsa de ceea ce cred ceilalţi despre tine.
De aici toate merg în lanţ: răspunsul emoţional la pierderea controlului este teama, iar răspunsul la teamă este mânia, care crează iluzia că eşti puternic, că deţii controlul, când, în realitate, pierzi controlul. Dar este doar o iluzie, care nu conferă un confort psihologic de durată.
Haideţi să vedem şi câteva exemple:
* Te împiedici de un scaun pe întuneric. Pierzi controlul asupra situaţiei. Ţi-e teamă că te-ai putea răni. Devii furios (uneori pe tine, dar de cele mai multe ori pe scaun!). Acest “sindrom” este întâlnit şi în cazul unor şoferi mai grăbiţi care au impresia că semaforul s-a făcut roşu tocmai acum! pentru că are ceva personal cu ei ca să nu îi lase să treacă.
Apropo de şoferi, cineva nu îţi acordă prioritate în intersecţie şi îţi taie calea. Pierzi controlul asupra situaţiei pentru că trebuie să frânezi brusc ca să eviţi un accident. Te sperii pentru că te gândeşti la ce s-ar fi putut întâmpla. Te înfurii pe celălalt şofer.
* Partenerul de viaţă ia o decizie de interes comun fără să te consulte. Simţi că nu deţii controlul asupra situaţiei. Ţie frică că nu mai eşti respectat de către partener şi că relaţia s-ar putea îndrepta într-o direcţie greşită. Te înfurii şi începe cearta.
Vezi situaţia aşa cum este ea în realitate.
Deşi trăim într-o lume în care nivelul stresului atinge cote alarmante (stresul provine dintr-un sentiment acut de lipsă a controlului), încă mai cred că gândirea lucidă şi stăpânirea de sine pot duce la rezolvarea cu tact a multor probleme.
