În vremurile trecute, Centralia din Pennsylvania putea fi descris drept un orăşel prietenos cu 3.000 de locuitori, care se puteau bucura de facilităţile obişnuite: magazine, biserici, hoteluri şi baruri.
Ca şi în cazul altor oraşe americane, Centralia a fost ceea ce se putea numi un “boomtown”. Primii locuitori s-au stabilit aici în 1866, iar aşezarea a înflorit rapid, în urma profiturilor obţinute din minerit în partea deluroasă a zonei. În cazul particular al acestui oraş, ceea ce l-a ridicat, l-a şi dărâmat.
Declinul a început brusc în 1962, fără ca nimic să îl anunţe. Nişte muncitori au ales să ardă gunoiul într-o cavitate săpată în pământ, când au aprins din greşeală un depozit vast de antracit pe care, în realitate, fusese construit întregul oraş. Odată aprins, focul s-a răspândit de la cărbunele local la întreaga reţea de depozite, cauzând în cele din urmă un uriaş foc subteran.
Atât oficialităţile oraşului, cât şi cele guvernamentale au încercat ani la rândul să găsească o soluţie optimă pentru a opri focul de sub oraş, însă fără prea mare succes. Tehnici ca dinamitarea cărbunelui aprins şi desprinderea să de restul păturii, săparea unor tranşee în vederea separării sau înecarea tăciunilor cu apă, au dat greş, rând pe rând. Ultima soluţie posibilă pentru salvarea oraşului era săparea unei reţele adânci de canale subterane pentru a izola punctele fierbinţi. Însă costurile exorbitante pe care le presupunea această acţiune au făcut ca ea să nu mai aibă loc vreodată. Astfel încât, soluţia finală a fost adoptată: oraşul trebuia mutat.
În 1981, cu un subsol care ardea mocnit de aproape 20 de ani, locuitorilor li s-a servit cireaşă de pe tort atunci când pământul s-a deschis la propriu sub picioarele unui băieţel de 12 ani, care a reuşit să fugă pentru a-şi salva viaţa. Din groapa adâncă de 45 de metri ieşeau libere la suprafaţa, gaze otrăvitoare de monoxid de carbon.
Un an mai târziu, guvernul a alocat o sumă de 42 de milioane de dolari, necesară relocării rezidenţilor Centraliei, declarând astfel vechiul oraş o cauză pierdută. Majoritatea locuitorilor şi-au oferit voluntar ajutorul, astfel încât atunci când evacuarea era aproape gata, oraşul era abandonat.
prezent, drumurile care nu au fost acoperite de vegetaţie marcate de cratere din care se insinuează către un gaz otrăvitor.
