Ai slăbit sau te-ai îngrăşat brusc şi deja vergeturile s-au instalat şi simţi ca orice ai face nu mai poţi scăpa de ele? Un tratament care să le vindece absolut în totalitate nu există, dar pentru ameliorare şi estompare tratamentele naturiste împotriva vergeturilor sunt alternative mult mai ieftine şi poate chiar mai eficiente.
Iată câteva soluţii!
Soluţie cu ulei de măsline
Amestecă 6 linguri de ulei de măsline cu 6 linguri de gel de aloe vera, 4 fiole cu vitamina A, 4 fiole cu vitamina E şi 4 fiole cu elastină. Apaugă câteva picături de tinctură de propolis şi o jumătate de linguriţă de cremă de gălbenele. Soluţia obţinută trebuie aplicată zilnic, printr-un masaj de minim 5 minute, pe zonele afectate de vergeturi.
Cremă cu tinctură de propolis
Foloseşte o cremă de gălbenele în care ai adăugat tinctură de propolis. Aceasta se foloseşte seara, după duş şi se masează zonele afectate prin mişcări ferme, dar nu dure, deoarece rişti să obţii exact contrariul. Dacă te hotărăşti să foloseşti tinctura de propolis, asigură-te mai întâi că nu eşti alergică la aceasta.
Tratament cu avocado
Foloseşte un fruct de avocado, 2 linguri ulei de măsline extra virgin, sucul de la o jumătate de lămâie, 2 capsule de vitamina E, 10 picături de vitamina A uleioasă, tinctură de rostopască şi de gălbenele. Pasează fructul de avocado până când devine ca o pastă şi adaugă restul ingredientelor. Din tincturi vei pune câteva picături, în funcţie de doza prescrisă în prospect, dependentă de modul de fabricare. Aplică crema obţinută pe vergeturi, în fiecare seară şi las-o să acţioneze timp de 30 de minute.
Comprese cu frunze de iederă
Prepară un decoct mixt astfel din 200 g frunze uscate de iederă în 250 ml de apă şi lasă la macerat 2-3 ore, după care strecoară-l. Planta rămasă se fierbe timp de o oră într-un litru de apă, apoi se filtrează. În final se amestecă decoctul cu maceratul (ambele lichide, planta rămasă se aruncă) şi se păstrează în frigider. Tratamentul se aplică cel puţin o lună.
Alifie de conifere
Prepară-ţi o alifie din ceară de albine şi răşină de conifere, în cantităţi egale. Ingredientele se topesc în baie de abur şi se amestecă bine. Masează-ţi zilnic zonele afectate şi vei fi mulţumită de rezultate.