SFANTUL TEOFAN ZAVORATUL

Joi 5 octombrie

[Ef. 4, 14-19; Mc. 11, 27-33]

Evanghelia dupa Sfantul Marcu 11, 27 – 33:


27.

Şi au intrat iarăşi în Ierusalim. Şi pe când se plimba Iisus prin templu, au venit la El arhiereii, cărturarii şi bătrânii.

28.

Şi I-au zis: Cu ce putere faci acestea? Sau cine Ţi-a dat Ţie puterea aceasta, ca să le faci?

29.

Iar Iisus le-a zis: Vă voi întreba şi Eu un cuvânt: răspundeţi-Mi şi vă voi spune şi Eu cu ce putere fac acestea:

30.

Botezul lui Ioan din cer a fost, sau de la oameni? Răspundeţi-Mi!

31.

Şi ei vorbeau între ei, zicând: De vom zice: Din cer, va zice: Pentru ce, dar, n-aţi crezut în el?

32.

Iar de vom zice: De la oameni – se temeau de mulţime, căci toţi îl socoteau că Ioan era într-adevăr prooroc.

33.

Şi răspunzând, au zis lui Iisus: Nu ştim. Şi Iisus le-a zis: Nici Eu nu vă spun vouă cu ce putere fac acestea.”

„Mantuitorul dovedeste ca e trimis din cer prin marturia lui Ioan Botezatorul; arhiereii, carturarii si batranii tac, fiindca nu aveau ce sa raspunda impotriva, dar tot nu cred. Alta data, a aratat acelasi lucru prin faptele Sale; s-au gandit cum s-o intoarca: «Cu domnul demonilor scoate pe demoni». Cand aceasta viclenie a fost rasturnata, au tacut iarasi, dar nici atunci nu au crezut. Asa sunt intotdeauna necredinciosii: orice le-ai spune si oricat de puternice dovezi le-ai aduce in sprijinul adevarului, nu pot raspunde nimic, dar tot nu cred. Ai zice ca mintea lor e damblagita, dar cu privire la celelalte lucruri judeca sanatos. Numai cand vine vorba de credinta incep sa se rataceasca in idei si in cuvinte. Se ratacesc si atunci cand schimba adevarurile credintei date de Dumnezeu cu vederile lor. Indoiala se preschimba la ei intr-un reazem tare ca o stanca. Ascultati-le toata teoria. Si un copil va pricepe ca e o panza de paianjen, insa ei nu vad asta. Neinteleasa orbire! Incapatanarea necredinciosilor mai poate fi lamurita si prin nedorinta de a crede; insa de unde poate sa vina asta? Si de ce ea capata in aceasta imprejurare asemenea putere, ca face un om inteligent sa se agate cu buna stiinta de un mod de gandire ilogic? Aici e vorba de intuneric – si oare nu de la parintele intunericului vine el?”

Epistola catre efeseni a Sfantului Apostol Pavel 4, 14 – 19:


14.

Ca să nu mai fim copii duşi de valuri, purtaţi încoace şi încolo de orice vânt al învăţăturii, prin înşelăciunea oamenilor, prin vicleşugul lor, spre uneltirea rătăcirii,

15.

Ci ţinând adevărul, în iubire, să creştem întru toate pentru El, Care este capul – Hristos.

16.

Din El, tot trupul bine alcătuit şi bine încheiat, prin toate legăturile care îi dau tărie, îşi săvârşeşte creşterea, potrivit lucrării măsurate fiecăruia din mădulare, şi se zideşte întru dragoste.

17.

Aşadar, aceasta zic şi mărturisesc în Domnul, ca voi să nu mai umblaţi de acum cum umblă neamurile, în deşertăciunea minţii lor,

18.

Întunecaţi fiind la cuget, înstrăinaţi fiind de viaţa lui Dumnezeu, din pricina necunoştinţei care este în ei, din pricina împietririi inimii lor;

19.

Aceştia petrec în nesimţire şi s-au dat pe sine desfrânării, săvârşind cu nesaţ toate faptele necurăţiei.”