Oare câți pași face un om într-un an? Dar o țară? La asta mă gândeam după ce am ascultat discursul Regelui, după ce am remarcat absențele dar și unele prezențe ipocrite de astăzi, din Parlament. Pașii dintr-un an multiplicați cu 64 ar trebui să ne dea cifra exactă a pașilor pe care i-am bătut pe loc.
Nu despre Rege vreau să vorbesc și nici despre discursul acestuia, ci despre o maniera de raportare la istorie care a rămas, din păcate, neschimbată. În cei aproape 50 de ani de regim comunist au fost ucise elite, au fost dărâmate biserici, statui, clădiri, au fost distruse repere, s-au reinventat semnificații, s-au suprapus simboluri. Comuniștii au uzat și au abuzat memoria națională, creind o nouă relație cu trecutul, o relație asociată unei mutații sociale în care nou-veniții și-au apropriat o moștenire culturală care nu le aparținea, supunându-i și umilindu-i pe moștenitorii de drept. Nomenclatura locuia în vilele vechilor boieri, în timp ce noile elite își savurau succesul vorbind despre noi identități. În Plenara Partidului din noiembrie 1978 Nicolae Ceaușescu desăvârșea reperele și creiona relația omului nou cu trecutul. Trecutul îndepărtat, pentru că cel recent nu trebuia să existe:
Noi am sărbătorit și vom sărbători încă multe evenimente de importanță crucială pentru istoria patriei noastre, de exemplu a 70-a aniversare a Marii Răscoale țărănești din 1907, gloriosul centenar al cuceririi independenței de stat a României, a 30-a aniversare a proclamării Republicii … În 1980, vom sărbători a 2050 –a aniversare a formării primului stat dac centralizat, care a îndeplinit un rol notabil în dezvoltarea ulterioară a vieții și societății de pe aceste meleaguri.
Astăzi am văzut aceeași atitudine față de trecut. Am văzut un Președinte și un Premier, autoproclamat “fiu al Ardealului”, sărbătorind victoria Armatei Române din 25 octombrie 1944, dar omițând sa-l amintească pe cel care comanda Armata Română la acea dată, am văzut absența miniștrilor și a Președintei – ca să nu supăr feministele – Camerei Deputaților. Toate aceste personaje au fost astăzi în perfectă rezonanță cu cei care, în urmă cu o jumătate de secol, începuseră să distrugă memoria României firești. Pentru mine, a-l sili pe Rege să abdice este echivalent cu a-l alunga din țară la începutul anilor ’90 și cu a-i ignora mesajul în 2011. Pentru mine, nu despre Rege a fost vorba astăzi, ci despre trecut, mai precis despre o manieră de raportare la trecut. Aceeași. Fiii și fiicele nomenclaturii încă mai locuiesc vilele vechilor boieri.
Iar ca o ironie a istoriei, ca semn că încă nu ne-am urnit din loc, Ion Iliescu aplauda astăzi prezența Regelui în Parlament. În urmă cu 64 de ani, Ana Pauker făcea același lucru.
sursa-http://lacoltulstrazii.wordpress.com/2011/10/26/despre-micime/#more-8111
