Familia Dudeștilor începe să-şi facă apariția pe scena politică românească la sfârșitul secolului al XVI-lea în vremea domnitorului Mihai Viteazul. Familia boierească a Dudeștilor a fost printre cele mai de vază din Ţara Românească şi îşi are originile de la satul Dudești din Ilfov (astăzi cartierul Balta Albă-Titan).
Fiind foarte apropiată de zona puterii familia Dudescu avea să deţină un palat la poalele Dealului Spirii, în apropierea vestitei mănăstiri Mihai-Vodă, din zona Palatului Parlamentului de astăzi.
Palatul Dudeştilor din centrul Capitalei
Palatul Dudescului, ale cărei vestigii au fost descoperite în urma săpăturilor arheologice din anii 50, se găsea în apropierea Bisericii Sfinţii Voievozi, ctitoria lor şi necropolă a familiei, de străzile Apolodor şi Sfinţii Voievozi de azi. Era o construcţie masivă şi întărită, cu pereţii “din şase cărămizi puse de-a rândul”, înconjurată cu o curte largă apărată de ziduri groase ca de fortăreață, servită de peste o sută de robi ţigani şi de slugi, cu magazii de provizii şi fântâni ce i-ar fi permis să stea sub asediu şi un an. Avea dependinţe pentru toate categoriile de slujitori, brutărie, croitorie, cizmărie, hambare pline cu provizii, gheţărie, grajduri pentru douăzeci-treizeci de cai şi șoproane pentru zece-cincisprezece trăsuri şi căruţe, fânărie, lemnărie, grădină de zarzavat, livadă, crescătorii de porci, pasări, vite şi alte animale.
Bucătăria casei era pe măsura curţii boiereşti, cu cuptorul “de doi stânjeni de lung, în care se mistuiau lemnele întregi, cum veneau de la pădure, netăiate, nespintecate, în care boul se putea pune întreg la frigare”. Se povestește că nici aga (şeful poliţiei) nu intra aici fără voia stăpânului (sursa este urmaşul familiei, paşoptistul Ion Ghica).
În vara anului 1786, palatul şi grădinile amenajate în stil englezesc ale Dudescului au fost vizitate de călătoarea englezoaică lady Craven of Hamstead Marshall aflată, în trecere prin Ţara Românească, poposind la Curtea Domnească a lui Nicolae Mavrogheni. În același an, Casa Dudescu devenea printre primele din București alimentate cu apă de izvor adusă din afara orașului. Palatul a dispărut cu totul din peisajul bucureştean.
Conacul Dudeştilor de la marginea Capitalei
Dudeştii şi-au ridicat un conac boieresc şi pe moşia de lângă Bucureşti, pe care o stăpâneau, ansamblu care a rămas printr-un miracol aproape intact, acum fiind singurul exemplar de acest gen care mai există pe întregul cuprins al Bucureștilor. Datează cel puţin din 1760, fiind dintre cele mai vechi edificii din București şi se află pe strada Ilioara nr.15, sector 3. Se află pe lista monumentelor istorice din Bucureşti, dar este aproape complet necunoscut bucureștenilor şi ignorat din punct de vedere turistic.
Astăzi se mai păstrează, pe o mare întindere, zidul împrejmuitor cu poarta originală, conacul (destul de transformat) din mijlocul curții, construit pe locul unuia mult mai vechi (pivniţa este anterioară conacului), cuptorul de pâine şi biserica aflată în afara incintei. Curtea imensă a conacului este mărginită de un zid de fortificaţie şi conţine şi alte vechi anexe, ca turnul de apă. Aici funcţionează o întreprindere, şi se află chiar peste drum de școala de șoferi Ilioara. Probabil naţionalizat sub comunişti, după decembrie 1989 a fost alocat Fabricii de Tutun Regie – ca atelier anexă pentru service mașini sub denumirea de „ferma”. Odată cu privatizarea fabricii, către firma Galaxy, conacul a fost preluat de noul proprietar, depozitând arhiva Fabricii de Tutun şi fiind în stare semi-părăsită. Datorită valorii istorico-arhitectonice deosebite au existat proiecte de restaurare, astăzi fiind însă doar o altă…”casă care plânge”!
Tunelul conacului
În unele documente vechi se spune că Mănăstirea Văcărești (astăzi dispărută) ar fi fost legată prin două galerii subterane, cu una de Curtea Veche şi cu alta de conacul familiei boierești Dudescu din fostul sat Dudești-Cioplea. Ultimul, spun unele zvonuri, ar fi fost folosit şi în secolul al XIX lea, pe vremea când funcționa închisoarea Văcărești, pentru a aduce condamnații la moarte în curtea conacului, unde erau executați.
Spitalul ciumaţilor
Pe moșia boierilor Dudești, a fost întemeiat în anul 1796 un spital pentru ciumati (era situat undeva între bulevardul Camil Ressu şi Șoseaua Câmpia Libertăţii – fosta Șoseaua Căţelu). Spitalul de la Dudești era foarte încăpător, putând primi 500 de bolnavi. Nu se mai știe data când a fost demolat. De altfel, cartierul Balta Albă se pare că îşi leagă numele de la una din vitregiile vremii: pe vremea marilor epidemii de ciumă, din secolele XVIII si XIX, cadavrele locuitorilor erau aruncate în gropile din care era luat pământul necesar producerii de cărămidă (de altfel, din vechime acolo funcționau fabrici de cărămidă iar, mai târziu, fabrica de ciment Titan), cadavre peste care se arunca piatra de var, ca agent de dezinfecție. Când ploua, apa care ieșea la suprafață din gropile respective căpăta culoarea varului aruncat altădată acolo, de unde numele de Balta Albă.
Biserica Sfântul Nicolae Dudeşti-Cioplea
Lângă curtea boierească din satul Dudeşti s-a construit, cum era obiceiul timpului, o capelă de rugăciuni, aşezată acolo de unii istorici încă din vremea lui Matei Basarab (secolul XVII). Cert este că în secolul XVIII bisericuţa există în planurile oraşului, sub numele de Dudeşti, ctitorie a lui Nicolae Dudescu. Zdruncinată de cutremure (1802, 1804) este refăcută în anul 1820 de către bancherul Ştefan Hagi-Mosco, baron al Imperiului Austriac, care îi dă şi hramul Sfântului Nicolae, probabil in amintirea primului ctitor. Nu știm dacă biserica a fost zidită pe același loc cu fosta capelă ridicată de Nicolae Dudescu. Dărâmată de cutremurul din 1838, biserica a fost restaurată după aceea. Arsă în anul 1900, a fost refăcută în anul următor. Actuala pisanie nu mai aminteşte deloc de familia Dudeştilor.
Ultimii boieri Dudeşti
Nicolae Dudescu a fost fiul marelui ban Constantin Dudescu şi a domniţei Maria Cantemir. A intrat în politică de tânăr şi a ajuns în multe şi mari dregătorii şi până la sfârșitul vieții va fi cunoscut ca banul Nicolae Dudescu (cea mai mare dregătorie a Ţării Româneşti). Era un om impunător, conștient de importanţa lui, mândru de vechimea neamului, care se va recomanda ambasadorilor, trecători prin capitala ţării, la 1780, ca fiind contele al imperiului Dudescu-Cantacuzino, titlu ce va lăsa cu limbă de moarte să-i fie săpat pe piatra de mormânt. A făcut de-a lungul vieţii o avere uriaşă, fiind socotită la sfârșitul secolului al XVIII-lea drept una dintre cele mai mari din Ţara Românească. Dar această avere a fost mărită printr-o întâmplare aproape de necrezut: Dudescu adusese un meșter neamţ pentru a exploata o carieră de piatră dintr-un deal de pe una din moșiile lui de la marginea Bucureștiului, spre a o folosi la casele boierului. Neamţul găsi o ”mină” de aur, extracţia începu şi răsplata fu imediată, cantitatea fiind foarte mare şi rotunjind destul de respectabil averea Dudeştilor.
Averea avea să fie risipită de Constantin (1769-1831), fiul lui Nicolae, care, fiind un aventurier din fire şi ducând o viață de huzur, a făcut numeroase vizite în Europa, ajungând să-şi vândă întreaga avere în anul 1814, pentru a scăpa de datorii. Marele logofăt al Ţării Româneşti, Constantin Dudescu, a fost un personaj atât de bizar în patriotismul său, încât povestea faptelor sale pare desprinsă dintr-un roman. De altfel, fostul boier apare ca personaj literar în romanul “Săptămâna nebunilor” a lui Eugen Barbu.
Era putred de bogat, dar foc de urât, o adevărată pocitanie. Era totuşi şarmant, cu o minte ageră şi iute şi-şi risipea cu generozitate avutul pentru cauze, să le spunem, nobile. Desemnat de către partida boierilor naţionalişti să se ducă la Paris pentru a face lobby în favoarea Principatelor pe lângă Bonaparte şi anturajul său, Dudescu îşi amanetează moşiile şi acareturile unui alt boier, Băltăreţu, şi pleacă pe malurile Senei. Petrece acolo câțiva ani buni, cheltuieşte sume imense din averea sa personală, pentru ca să sfârșească falit şi uitat de lume. Cât despre marile sale fapte diplomatice de la Paris, se pare că lucrurile n-au stat chiar aşa de bine. Stabilit într-un palat din cartierul Saint Honoré, logofătul o ţine numai într-un dans şi-ntr-o petrecere, cheltuind în stânga şi-n dreapta pe ifosele unor apropiaţi ai Primului Consul. Gurile rele zic că nici n-a apucat să-l vadă vreodată pe Bonaparte, pe care oricum nu îl interesa de soarta Principatelor de la gurile Dunării. Ca să vă faceţi totuşi o idee, cât de mică, despre ideile de promovare a imaginii Principatelor în Europa, pe care le aplica logofătul Dudescu la Paris la 1800, n-o să pomenesc decât de o fază superbă, relatată de nepotul său, Ion Ghica, în 1896. Într-o vară, vrând să le arate franţujilor frumuseţea de vis a iernilor valahe, Dudescu a cumpărat nişte tone de zahăr de la cofetarii parizieni, zahăr pe care l-a împrăştiat pe drumul ce ducea la palatul său. Iar peste zahărul ăla a pus să fie trasă cu caii o sanie, exact ca iarna, în Bucureşti.
În ianuarie 1814 vinde moșia Dudești bancherului Ioan Hagi Mosco. Moșia va fi preluată de către fiul său, Ştefan Hagi Mosco, noul proprietar al Dudeștilor, care va renova şi biserica in anul 1820. Dar conacul şi moşia nu-şi încheie încă istoria. Familia Hagi Moscu, la rândul său, le va vinde în anul 1842 bancherului grec din Viena Simon Sina. Urmașii baronului Sina o vor vinde şi aceștia în anul 1912 arendașului moșiei Ivanciu Grueff, ai cărui urmași o vor avea în stăpânire până în anul 1949, când vor fi deposedați de comuniști. Ultimul proprietar, Grueff, a transformat conacul moșiei în magazie de grâne prin 1916-1918 (astupându-i pe trei sferturi ferestrele, lăsându-le numai ca ochiuri de magazie), acesta construindu-şi o nouă casă peste drum de curte.
Bulgarii din Dudeşti
La începutul secolului XIX încep să apară în zona Dudeşti bulgarii. Fostul sat bulgar se întinde acum de la târgul de mașini AutoVit până la Dristor. Urmele de istorie se văd în cartierele de pe Bd. Camil Ressu şi din zona Râmnicu Sărat. Cândva, în locul blocurilor înălțate de Ceaușescu, se afla paradisul legumicol al Capitalei, patria celei mai mari comunităţi bulgărești de pe malurile dâmbovițene: comuna Dudești-Cioplea.
Bulgarii şi-au părăsit teritoriul natal şi au început să vină în număr mare în Valahia pe fondul războiului ruso-turc (1806-1812) şi epidemiei de ciumă. Treptat, bulgarii dispersați în împrejurimile capitalei sunt chemați să se așeze în acest sat. Venirea în Valahia a constituit, pentru numeroase familii, o dezrădăcinare de satele natale din apropierea Nicopolelui, dar şi o nouă şansă, prin stabilirea pe moşia boierului Dudescu, sporindu-i acestuia numărul braţelor de muncă şi primind, la rândul lor, pământ de lucrat pentru grădinărit, loc de casă şi de biserică.
Biserica Dudeşti-Cioplea catolic
Astfel, în 1812 apare şi biserica Cioplea, lăcaș care încă poate fi găsit printre blocurile comuniste, pe Str. Râmnicu-Sărat. Puţini locuitori ai zonei de azi ştiu că bulgarii legumicultori aşezaţi la început de secol XIX în Dudeşti au fost catolici. Prima lor biserică, de fapt o locuinţă compusă din 4 camere, din care una servea de capelă, a constituit o adevărată reşedinţă episcopală, care, timp de 31 de ani, pană în martie 1844, a fost reşedinţa Episcopului de Nicopolis ad Hystrum, care conducea cele trei vicariate: al Valahiei, Bulgariei şi Serbiei. Biserica s-a reconstruit în forma actuala în 1859. În cimitirul Cioplea, un alt loc de referinţă în acest cartier, poți remarca nume specifice ale acestei comunităţi: Banciu, Ciamur, Slave, Ciopolan, Ambrozie, Sebe, Ruse, Petcu (inițial, Petcov), Stoian, Ghetus, Ivan, Vâlciu şi alte asemenea.
În 1864, Cuza-Vodă împroprietărea 77 de familii de ţărani bulgari în satul Dudești.
Calea Dudeşti
Astăzi s-a păstrat în toponimia locului numai Calea Dudeşti, fostă mare Uliţă care ieșea din oraș la sud-est şi făcea legătura între centrul vechi al oraşului şi satul Dudeşti. La Bariera Dudești, era Biserica Sfânta Treime (sau Sfânta Troiță) zidită în 1804 de breasla șalvaragiilor, cei care croiau șalvarii. Biserica a fost demolată în 1987. Barbu Ștefănescu Delavrancea l-a plasat în mahalaua acestei biserici pe celebrul sau personaj Hagi Tudose. Lângă biserică se afla o cruce de piatră, care marca hotarul estic al moșiei Pantelimon. De aceea, cartierul era cunoscut şi sub numele de Crucea de Piatră. Acest cartier era renumit pentru mulțimea caselor de toleranţă şi a prostituatelor.
La sfârșitul secolului al XIX-lea, Calea Dudești devine o arteră comercială, cu prăvălii, bodegi, cabinete medicale, grădini de vară, cinematografe. Mulți dintre proprietarii de pe Calea Dudești erau evrei. Majoritatea clădirilor vechi de pe aceasta stradă au dispărut, demolate în anii 1987-1988.
Satul şi parohia Dudești au aparținut administrativ de județul Ilfov până în anul 1927, când au fost subordonate Capitalei, iar din 1950 este integrat teritoriului acesteia, în cartierul Balta Albă-Sud.
