Salariul mediu al cadrelor didactice cu vârsta de până la 35 de ani este de 875 lei/lună conform unui sondaj dat publicităţii în urmă cu câteva zile de Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI). În aceste condiţii, peste 40% din tinerii profesori, învăţători şi educatori îşi fac planuri să părăsească sistemul în următorii cinci ani.
Ce-o să se aleagă de educaţia românilor? Ce planuri să mai avem noi, ca ţară, de dezvoltare şi progres, dacă cetăţenii devin din ce în ce mai prost instruiţi? Din ce în ce mai „prost crescuţi”?
Întrebări alarmante de acest tip se tot pun, de mai bine de 20 de ani încoace, inclusiv de politicieni. În discursuri, toţi sunt favorabili sprijinirii educaţiei. Dar când vine momentul să aloce măcar 6% din PIB învăţământului, guvernanţii continuă aceeaşi politică de sub-finanţare cronică a sistemului servindu-ne veşnica scuză: nu avem suficienţi bani.
Nu avem suficienţi bani acum pentru educaţie, însă, an de an, avem suficienţi bani pentru alte domenii. Construcţia de drumuri este o prioritate naţională absolută şi captează anual sume uriaşe de bani de la bugetul public, deşi la ora actuală multe proiecte ar putea fi realizate cu finanţare din fonduri europene. Ministerul Transporturilor este pe ultimele locuri la gradul de absorbţie al fondurilor europene, ştiaţi asta?
Dar nu numai Transporturile primesc, în defavoarea Educaţiei, mulţi bani, pentru aşa zisele investiţii şi proiecte de interes naţional. Se găsesc bani pentru achiziţia de avioane F16, construcţia de stadioane de lux şi săli de sport, locuinţe ANL pentru militari şi SRI-işti, construcţia Catedralei Mântuirii Neamului, campanii de promovare a turismului, salarii babane pentru angajaţii societăţilor comerciale cu capital de Stat, fonduri pentru servicii secrete (avem în continuare şapte servicii de informaţii în România, sper că n-aţi uitat).
Ni se tot explică: acum nu avem bani pentru cheltuieli cu Educaţia, trebuie să ne concentrăm pe investiţii. Greşit, pentru că banii alocaţi Educaţiei nu sunt o cheltuială, sunt cea mai bună investiţie care s-ar putea face în viitorul ţării! Degeaba o să ajungem să avem o ţară cu multe şosele şi autostrăzi, super fabrici şi uzine, super stadioane şi săli de sport, armată înzestrată cu ultima tehnologie de luptă, dacă poporul o să aibă mintea-n beznă şi n-o să fie în stare să priceapă o iotă din ce se petrece în jur. De fapt, n-o să ajungem niciodată să avem nici şosele bune, nici fabrici productive, nimic, dacă educaţia o să fie la pământ. În cel mai bun caz vor veni alţii mai deştepţi din afară şi le vor face pentru noi, iar noi vom munci ca nişte slugi la ei. Un tablou tipic de ţară de Lumea a Treia.
A oferi cadrelor didactice, majoritatea persoane cu studii universitare, salarii nete de 875 de lei pe lună este pe de-a întregul o politică dezastruoasă. Nu mai poţi face nicio reformă, indiferent ce consultanţi îţi iei, fie ei profesori de la Harvard, pentru că nu mai există soluţii atunci când salariile la angajare au ajuns să fie mai mici decât ale lucrătorilor de supermarket. Mai mici decât ale şoferilor de autobuze debutanţi.
Sper ca măcar în ceasul al doişpelea, acum când se pregăteşte bugetul pe anul 2012, guvernanţilor să le vină mintea la cap şi să pună Educaţia pe locul pe care îl merită în lista de priorităţi. Nu de intonarea imnului naţional în clase şi fluturarea tricolorului la intrarea în şcoli au nevoie şcolarii din ziua de azi ca să devină adulţii de nădejde în România de mâine. Au nevoie să aibă în faţa lor modele adevărate şi oameni de cea mai bună calitate care să-i înveţe cu dăruire şi profesionalism.
