Deşi fără nici un fundament logic sau ştiinţific şi considerat de mulţi doar o superstiţie sau o credinţă din bătrâni, se pare că deochiul totuşi există şi se manifestă.
Unii cred că este un “furt de energie” provocat de privirea admirativă sau invidioasă a unei persoane ce are puteri magice, în timp ce alţii cred că este o vorbă ce vatămă un om sau un animal şi care se spune fără voia celui deochiat.
Primul semn că o persoană este deochiată constă în dureri puternice de cap, urmate de căscat sau, în alte cazuri, ţiuitul în urechi, febră puternică, stări de vomă, transpiraţii sau hemoragii nazale.
Se spune că atât oamenii, cât şi animalele sau plantele pot fi deochiate, iar dacă nu sunt tratate prin descântec sau rugăciune pot muri.
Probabil vă este foarte cunoscută vechea vorbă din bătrâni: “Ptiu, ptiu sa nu-i fie de deochi!”, care se spune că are puterea de a preveni deochiul.
Iată câteva superstiţii privind deochiul la copiii mici, despre care se crede că ar fi cei mai expuşi acestuia:
copiii nu trebuie lăsaţi să se uite în oglindă până la un an, fiindcă se pot deochia singuri;
pentru a fi ferit de deochi, nou-născutul trebuie cântărit înainte de a face prima baie, însă nimeni nu trebuie să ştie acest lucru şi nici să afle greutatea;
mama poate face pe fruntea copilului un semn cu cenuşă de vatră, cu praful de pe talpă amestecat cu puţin scuipat, ori cu funinginea de la horn;
aurul este un bun apărător contra deochiului, de aceea orice obiect de aur purtat poate atrage energia rea din privirea vătămătoare;
pentru a nu fi deochiaţi copiii este bine să poarte ceva roşu sau ceva pe dos.
Dacă totuşi copilul este deochiat, se apelează la acele descântece de deochi, rămase în folclorul românesc din vremuri străvechi. Acestea diferă de la o zonă la alta, însă în mare parte, ritualul constă în “stingerea cărbunilor sau chibriturilor”. Astfel într-un vas cu apă neîncepută se aruncă 3, 6 sau 9 cărbuni/chibrituri aprinse şi se rostesc diferite incantaţii. Se spune că dacă persoana care descântă cască, e semn bun fiindcă înseamnă că deochiatul este în curs de vindecare. La sfârşit i se dă deochiatului trei înghiţituri din această apă, apoi i se face semnul crucii pe frunte, în ambele palme şi la buric. Apa rămasă se aruncă pe tocul uşii, rostind “câtă apă rămâne pe lemnul uşii, atât rău să rămână” şi se rosteşte numele delui deochiat.
Superstiţie sau simplă credinţă, deochiul s-ar părea că există şi fără să conştientizăm asta neaparat, majoritatea am apelat măcar odată la una dintre tehnicile anti-deochi prezentate.
