Calendarul este un sistem de măsurare a timpului, care indică durata şi subdiviziunile lui, fiind întemeiate pe mişcarea astrelor pe bolta cerească, respectiv luna şi soarele.
Pentru calcularea timpului şi întocmirea calendarului, evreii s-au folosit de cunoştinţele dobândite de la egipteni, asiro-babilonieni, greci şi romani. Astfel, anul iudaic era unul lunar, împărţit în luni, în funcţie de mişcarea lunii pe cer, dar şi solar, el cuprinzând încă o lună intercalată în celelalte. Anul lunar însuma 354 de zile, în vreme ce anul solar însuma 365 de zile.
Numit şi “Sanah”, anul iudac vea 12 luni a câte 29 sau 30 de zile, iar la interval de 2-3 ani în calendar apărea şi luna a treisprezecea, tocami pentru a pune în armonie calendarul lunar cu cel solar. Luna a treisprezecea, având 29 de zile, nu era adaugată întotdeauna în aceeaşi perioadă din an, ci în funcţie de coacerea orzului, care avea loc la 14 Nissan, în aşa fel încat în ziua de 16 Nissan (a doua zi de Paşti) să poată fi adus la Templu snopul de orz, ca ofranda pentru începerea secerişului.
Anul celendaristic iudaic începea în toamnă, potrivit credinţei că sărbătoarea culesului recoltei simbolizeaza sfârşitul anului, iar odată cu Moise acesta va începe primăvara.
Ziua începea seara, odată cu apariţia lunii pe cer, aspect păstrat şi în calcularea zilelor liturgice, cu profunde semnficaşii religioase. Înainte de exil, pe lîngă seara şi dimineaţa, ziua era împărţită în şase părţi: zorile, dimineaţa, căldura zilei (ora 9), amiaza, amurgul, seara. La rîndul ei, seara era dublă, ambele părţi ale acesteia fiind situate înainte de apusul soarelui. Între cele două seri se aprindea candelabrul din Templu, se tămâia Sfânta şi se înjunghia mielul pascal. După exilul babilonian, ziua era împărţită în patru părţi egale, fiecare parte având câte trei ore.
Noaptea era împărţită separat de ziuă, în două jumătăţi sau, mai adesea, în trei stări de veghe (străji):
- prima strajă (de la apusul soarelui şi până la miezul nopţii);
- a doua strajă (de la miezul nopţii şi până la cântatul cocoţului);
- a treia strajă (de la cântatul cocoşului şi până în zorii zilei).
Săptămâna este formată din şapte zile, ultima zi fiind sâmbăta (sabatul). Zilele săptămânii nu au nume proprii, ci sunt numărate în funcţie de poziţia lor după sabat: ziua întâi, ziua a doua, etc.
În strânsă legătură cu săptămâna stau marile praznice, precum: Cincizecimea, numită şi Săptămâna Săptămânilor, anul sabatic, adică fiecare al şaptelea an, anul jubiliar, adică fiecare al 50-lea an.
